Polițiștii din Botoșani au oprit un șofer care circula cu viteză, dar au înțeles imediat motivul. ”Bravo, Poliția Română!” (Video)

Miercuri, 1 Mai 2024  932

Un botoșănean a povestit cum a fost ajutat de polițiști, după ce mai întâi oamenii legii l-au oprit în trafic pentru depășirea vitezei.

Un duhovnic din Botoșani va fi următorul sfânt al României (Video)

Miercuri, 1 Mai 2024 505

Este unul dintre acei oameni ai bisericii care a schimbat destinul multora, iar canonizarea sa de către BOR este aşteptată anul viitor.

In memoriam Prof. Ilarion Mandachi. ”Regret că nu i-am spus tot ce aș fi vrut să-i spun!”

Miercuri, 1 Mai 2024 158

A trecut un an de la plecatrea în eternitate a celui care a fost un meteor în sportul dorohoian – Ilarion Mandachi-Romel (1.09.1934 - 1.05.2023).

Care este starea lui Florin Piersic, după operația chirurgicală suferită!

Miercuri, 1 Mai 2024 431

Actorul a fost operat după ce i s-a făcut rău la finalul unui spectacol, iar medicii au constatat că avea o infecţie la un genunchi, infecţie care se pare că s-a extins.

”Pictorița” de la Poliția de Frontieră, din nou aproape de copiii din Botoșani! (Foto)

Miercuri, 1 Mai 2024 198

Săptămâna Patimilor, care precede sărbătorii Învierii Domnului, este un prilej de pace şi liniște spirituală, în care încercăm să dăruim multă iubire și căldură sufletească celor di...

Iftime răspunde la acuzațiile de blat: „Ori suntem o națiune de proști, ori suntem duși de tot de acasă!”

Miercuri, 1 Mai 2024 1340

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, răspunde acuzațiilor legate de neregulile apărute în meciul cu Petrolul.

Bani de la stat pentru românii care sunt nevoiți să meargă la tratament. CNAS subvenționează aceste servicii

Miercuri, 1 Mai 2024 338

Cetățenii români pot beneficia de anumite servicii de SPA care sunt decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Klaus Iohannis se pensionează din postul de profesor pe care l-a avut rezervat timp de peste 20 de ani!

Miercuri, 1 Mai 2024 219

După o perioadă de peste 20 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a eliberat pentru că președintele României a depus cerere de pensionare.

Ucrainean căutat de INTERPOL din 2019, depistat de polițiștii de frontieră din Botoșani!

Miercuri, 1 Mai 2024 168

Bărbatul de 36 de ani este cercetat pentru săvârşirea de infracțiuni de trafic de droguri. În prezent, ucraineanul se află sub supravegherea IPJ Botoșani.

Deputat Alexandra Huțu, PSD: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani

Miercuri, 1 Mai 2024 193

Guvernul condus de președintele PSD, Marcel Ciolacu, a decis extinderea numărului de școli din județul Botoșani care vor asigura zilnic copiilor câte o masă. Astfel va crește numărul școlilor în care...

Medaliați la olimpiade naționale: Elevi care fac cinste școlii din Botoșani! (Foto)

Miercuri, 1 Mai 2024 763

Sunt adolescenți și străbat cea mai frumoasă vârstă de vieții lor. O frumusețe care nu exclude studiul, performanța, excelența în educație.

(A) ROLAND PARTNERS S.R.L. - Comunicat de presă

Miercuri, 1 Mai 2024 142

ÎNCEPERE PROIECT "DEZVOLTAREA MICROÎNTREPRINDERII ROLAND PARTNERS SRL “ - cod SMIS: 313568  

Acuzații de BLAT după meciul Petrolul - FC Botoșani. ”Arătau ca niște maidanezi jigăriți, gudurându-se pe lângă botoșănenii veniți la sigur…” (Video)

Miercuri, 1 Mai 2024 1770

Un avocat, microbist înrăit, a postat unele acuzații după terminarea partidei Petrolul – FC Botoșani, care s-a disputat luni după-amiază la Ploiești, scor 1-2.

Anchetă la Botoșani, după ce un bebeluş de doar trei săptămâni a fost găsit mort!

Miercuri, 1 Mai 2024 922

Nenorocire într-o familie din Botoșani! Părinţii au fost cei care au sunat la 112 după ce și-au găsit pruncul în pătuț fără viață, cu urme de sânge în jurul nasului şi gurii.

Elev din Botoșani distins cu Premiul I la etapa națională a Olimpiadei de Franceză! (Foto)

Miercuri, 1 Mai 2024 3546

Rezultate pe măsura muncii! Elevii din Botoșani continuă să se facă remarcați în cometițiile școlare naționale.

Sancțiune dură pentru dinamovistul care l-a accidentat pe Romario Benzar!

Miercuri, 1 Mai 2024 1056

Abdallah, jucătorul echipei de fotbal Dinamo București, și-a aflat marți sancțiunea din partea Comisiei de Disciplină a FRF, după eliminarea din meciul cu FC Botoșani.

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Proroc Ieremia; Sf. Cuv. Mc. Eftimie, Ignatie și Acachie

Miercuri, 1 Mai 2024 97

Sfântul Proroc Ieremia era din Anatot, cetatea preoţilor, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile. Tatăl său se numea Helchie şi era mai marele preoţilor. Ieremia a fost al...

Ministerul Educației vrea responsabili cu educația rutieră în școli și inspectorate!

Marţi, 30 Aprilie 2024 185

Inspectoratele școlare și toate școlile trebuie să desemneze o persoană responsabilă cu educația rutieră, potrivit unui adrese a Ministerului Educației. Persoana desemnată va coordona activitățile privind edu...

Jandarmii din Botoșani promovează pe 1 mai oferta educatională în domeniul militar pe Pietonalul Unirii

Marţi, 30 Aprilie 2024 229

Miercuri, 1 mai, între orele 10.00 - 12.00, jandarmii botoșăneni vor promova cariera militară în Jandarmeria Română pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoșani, în fața Muzelui de Istorie J...

Reprezentanți ai sistemului penitenciar ucrainean, în schimb de experiență la colegii din Botoșani (Foto)

Marţi, 30 Aprilie 2024 233

Săptămâna ce s-a încheiat a fost marcată de activități și evenimente dintre cele mai diverse, cu valoare pentru Penitenciarul Botoșani și în beneficiul rolului pe care instituția îl &icir...

Campanie de colectare deșeuri electrice și electronice în municipiul Botoșani, iată care sunt punctele de colectare!

Marţi, 30 Aprilie 2024 519

În perioada 22 aprilie 2024 – 10 mai 2024, ECOTIC alături de partenerii săi SC Urban Serv SA, UAT Botoșani, ADI Ecoproces Botoșani, APM Botoșani, SC Eltrans SA invită cetățenii din Municipiul Botoșan...

Botoșănean prins la ieșirea din oraș conducând fără permis o mașină cu numere false!

Marţi, 30 Aprilie 2024 321

În cursul zilei de luni,29 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani –Biroul Rutier au oprit pe Șoseaua Iașului din municipiul Botoșani un autoturism condus de un bărbat de 45...

Alexandra Huțu: „Pentru cinstirea veteranilor de război, continuăm și în acest an Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine” (Foto)

Marţi, 30 Aprilie 2024 169

După participarea la ceremonia oficială dedicată Zilei Veteranilor de Război, deputatul Alexandra Huțu a reamintit că și în acest an are loc Concursul de eseuri „Eroul de lângă mine”....

Programul casieriilor Nova Apaserv în vacanța de Paște!

Marţi, 30 Aprilie 2024 184

În perioada 1 – 7 mai casieriile societății Nova Apaserv vor avea un program diferit. Astfel, de 1 Mai doar unele casierii vor fi deschise publicului. Este vorba despre cea de pe Bulevardul „Mihai ...

(P) Ghid complet pentru achiziționarea unui nou aragaz

Marţi, 30 Aprilie 2024 256

Cu ce îți petreci cel mai mult timp în bucătărie? Cu gătitul, desigur! Asta înseamnă că ai nevoie de cele mai bune aparate care să-ți ușureze munca și să facă din rețetele tale o masă deli...

Tineri din Dorohoi reținuți de polițiști, au lăsat un bărbat fără telefon în preajma sărbătorilor!

Marţi, 30 Aprilie 2024 192

Indivizii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Programul de la Pașapoarte în minivacanța de 1 Mai și Paște suferă modificări!

Marţi, 30 Aprilie 2024 188

În minivacanța de 1 Mai și de Paște, adică în perioada 1 – 6 mai, angajații Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte din Botoșani nu vor avea program de lucru cu publicul. Astfel, în p...

Meteorologii anunță cum va fi vremea de 1 Mai și Paște: Unde va fi mai cald și unde va ploua!

Marţi, 30 Aprilie 2024 431

În această minivacanță de 1 Mai, care se leagă cu vacanța de Paște, cetățenii și-au programat diferite concendii în țară sau în străinătate.

Romario Benzar, mesaje după accidentare: ”Chiar m-a impresionat!”. Când revine pe teren!

Marţi, 30 Aprilie 2024 1027

Romario Benzar a dezvăluit că speră să revină pe teren încă de sâmbătă, când FC Botoșani o înfruntă pe FC Voluntari.

Covor asfaltic pe un drum județean important din Botoșani! (foto)

Marţi, 30 Aprilie 2024 1544

Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, continuă lucrările de reparații și întreținere a rețelei de drumuri județene din județul Botoșani.

(A) WORK TAPE MEDICAL FIZIO S.R.L. - Comunicat de presă

Marţi, 30 Aprilie 2024 286

ÎNCEPERE PROIECT "DEZVOLTAREA MICROÎNTREPRINDERII WORK TAPE MEDICAL FIZIO S.R.L. - cod SMIS: 313582  

O profesoară îi ia locul Cristinei Breșug în Consiliul Județean Botoșani!

Marţi, 30 Aprilie 2024 1480

Astăzi Tribunalul Botoșani a validat mandatul profesoarei pentru funcția de consilier județean.

Botoșănean dat în urmărire după o condamnare pentru afaceri cu droguri! (Foto)

Marţi, 30 Aprilie 2024 394

Bărbatul în vârstă de 38 de ani este condamnat la peste 3 ani de închisoare cu executare, pe numele său fiind emis un mandat în acest sens.

Copiii dintr-o parohie din Botoșani au primit încălțăminte de la studenții din Iași! (Foto)

Marţi, 30 Aprilie 2024 522

De mai bine de opt ani, „Cutia cu papucei” a oferit mii de perechi elevilor și tinerilor din mediul rural.

Recomandări din Actualitate

Știri din Actualitate

Recomandări din Eveniment

Știri din Eveniment

Recomandări din Administrație

Știri din Administrație

Recomandări din Politică

Știri din Politică

Recomandări din Sport

Știri din Sport

Recomandări din Social

Știri din Social

Recomandări din Sănătate

Știri din Sănătate

Recomandări din Justiție

Știri din Justiție

Recomandări din Economie

Știri din Economie

Recomandări din Educație

Știri din Educație

Recomandări din Cultură

Știri din Cultură

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (299)

Duminică, 28 Aprilie 2024 331

Recomandări din Opinii

Știri din Opinii

Niculina, sufletul orașului meu

Marţi, 23 Aprilie 2024 2873

Recomandări din Special

Știri din Special