Covor asfaltic pe un drum județean important din Botoșani! (foto)

Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, continuă lucrările de reparații și întreținere a rețelei de drumuri județene din județul Botoșani.

Unul dintre cele mai importante sectoare de drum, aflat în aceste momente în plin proces de asfaltare, este drumul județean DJ 296 Botoșani-Cișmea-intersecție Costești, acolo unde sunt executate lucrări de reparații prin turnare a unui covor asfaltic într-un strat pe o lungime de aproximativ 2,5 kilometri. În prealabil, pe acest drum s-a executat și un strat de egalizare peste care s-a așternut un strat de geotextil.

Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, împreună cu senatorul Lucian Trufin, consilierul județean Gabriel Galan și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian, au efectuat o vizită pe acest sector de drum pentru a verifica ritmul și calitatea lucrărilor.

 

„Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, lucru care mă mulțumește și îmi dă speranțe că în cel mai scurt timp circulația se va putea relua în condiții normale și cu un grad de siguranță sporit. DJ 296 Botoșani – Cișmea – intersecție Costești este un drum cu trafic destul de intens, iar refacerea lui a reprezentat unul dintre punctele prioritare ale Planului de reparații și întreținere a infrastructurii rutiere județene. Ne dorim ca toate lucrările pe care le executăm pe drumurile pe care le avem în administrare să presupună termene de execuție cât mai scurte, pentru ca disconfortul creat cetățenilor să fie cât mai redus”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani

Lucrările sunt executate din bugetul propriu al Consiliului Județean Botoșani și fac parte din Planul anual de reparații și întreținere a drumurilor județene.

Investițiile în drumuri trebuie să fie o prioritate pentru orice administrație județeană, iar echipa de conducere a Consiliului Județean Botoșani a avut întotdeauna printre obiectivele sale principale rezolvarea a cât mai multe din problemele care afectează viabilitatea drumurilor județene. Am depus toate eforturile pentru a interveni cu lucrări pe cât mai multe sectoare de drum pentru că toți locuitorii județului au nevoie de drumuri bune. Ne vom menține acest stil de lucru și vom continua să alocăm resursele necesare pentru ca rețeaua de drumuri județene să poată susține procesul de dezvoltare a județului nostru”, a precizat Doina Federovici, președinte al Consiliului Județean Botoșani.       




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avocata familiei Ivanov: Când Justiția întârzie, moartea devine singurul executor

astăzi, 17:42

”Când un părinte moare de inimă rea așteptând să se facă dreptate, tribunalul riscă să devină o simplă anexă decorativă a destinului”, spune Gianina Vera Poroșnicu,...

Început de an la cel mai vechi liceu din Botoșani: ”Nu ne dorim să vă facem oameni de știință perfecți, ne dorim să vă facem oameni pregătiți pentru viață!”

astăzi, 17:09

S-a format din nou careul în curtea Colegiului Național ”A.T.Laurian”, cel mai vechi liceu din Botoșani – cu o tradiție de 167 de ani – și al treilea din Moldova. &Ic...

Rudele din Botoșani l-au dat dispărut pe Laurențiu, este plecat în Italia de 15 ani!

astăzi, 16:45

UPDATE: Bărbatul a fost identificat. Familia a reușit să ia legătura cu numitul Tudose Laurențiu, acesta se află în Italia. Nu a fost victima vreunei infracțiuni. ȘTIRE INIȚIALĂ: La...