În trecerea inexorabilă a timpului, anii par clipe ce licăresc fugar în existența omenească. Ne naștem sub aureola unei stele în care stă ascuns și sfârșitul ca o datorie asumată tacit. Între a te naște și a sfârși ne zbatem să trăim, să realizăm ceva durabil și, dacă e posibil, să lăsăm ceva demn de scris în paginile de istorie.
A trecut un an de la plecatrea în eternitate a celui care a fost un meteor în sportul dorohoian - ILARION MANDACHI-ROMEL.
O viață de om, așa cum a fost, cu bune și rele. Dar a trăit din plin respectând cea mai mare dorință a lui: să realizeze ceva concret pentru orașul lui drag, Dorohoi. La naștere, ursitorile i-au dăruit o voce de aur - era un tenor ce-ți sfredelea sufletul când cânta. Privirea iscoditoare a ochilor săi căprui a cuprins geografia globului nostru pământesc cu istoria, politica, caracteristicile tuturor statelor lumii. Pe lângă toate acestea, beneficiind de cadrul familial a 3 frați și o soră, iubitori de miscare și sport, și-a însușit un crez călăuzitor pentru viață: sportul te înalță spre culmi nebănuite. Între muzică, istorie, geografie și sport a ales drumul celui de al patrulea domeniu de activitate. De altfel, așa cum afirma mereu, cu sportul poți cunoaște lumea, poți învăța istoria unuversală, poți intra în lumea artei și literaturii, poți cunoaște orice domeniu de viață, poți vindeca sau alina oameni și, apoi, poți coborî în orașul tău să-i dăruiești ceva din ce-ai dobândit.
Și, profesorul Ilarion Mandachi nu s-a abătut de la acest drum. Deși a terminat facultatea (de Educație Fizică, bineînțeles) ca șef de promoție și cu a 3-a medie pe țară, în fața comisiei de repartizare de la București a uimit asistența când a refuzat orice post în București pentru a veni la... Dorohoi! Atâtea generații de elevi, nenumăratele articole din presa vremii și drumul ascendent al baschetului dorohoian până la accederea echipei feminine a Liceului ”Gr. Ghica VV” în divizia A de baschet a țării stau mărturie a unei vieți derulate ca lumina unei stele.
Ca orice om, a trăit între oameni, a avut atracțiile și căderile lui. A iubit viața și a fost un altruist desăvârșit. Iubirea m-a hărăzit să-i fiu soție și mi-a fost tovarăș, soț, confident, sfătuitor și ajutor de nădejde. Ca tată nu i se poate imputa nici un dram de greșală: i-a oferit lui Dorin tot ce a fost posibil!
Viața e plină de ispite, uneori le poți înfrunta și ignora cu succes, alteori ele au sorți de izbândă. Dar, împreună, am știut să mergem mai departe, ne-am înțeles perfect, inimile noastre au bătut la unison și am știut să ne bucurăm de viață cu tot ce ne-a oferit ea. Și, dacă soarta a decis să-mi ia jumătatea de neînlocuit, lăsându-mi pe vecie un gol inexplicabil de dureros, nu pot încheia în memoria dragului meu Romel decât rugându-mă:
Lacrimile-mi stau să curgă
Pentru-al tău destin sfârșit!
Zilele n-or să-mi ajungă
Ca să-ți spun cât te-am iubit!
Zilele n-or sa-mi ajungă
Pentru plâns și de jelit!
Pentru OMUL, profesorul, antrenorul, soțul, tatăl și prietenul recunoscut am așternut aceste rânduri ca un gând pios de aducere aminte și regret că nu i-am spus tot ce aș fi vrut să-i spun. În această zi comemorativă i se cuvine și un omagiu din partea orașului Dorohoi pe care l-a iubit necondiționat și căruia i-a dăruit pagini memorabile de istorie.
Veșnica lui pomenire!
(Prof. Dorina Mandachi)
Citește și ILARION MANDACHI cetăţeanul, omul, profesorul şi publicistul