Sfântul Proroc Ieremia era din Anatot, cetatea preoţilor, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile.
Tatăl său se numea Helchie şi era mai marele preoţilor. Ieremia a fost ales şi sfinţit proroc din pântecele maicii sale, precum Însuşi Domnul i‑a prezis despre aceasta: „Înainte de a te fi zămislit în pântece te‑am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece te‑am sfinţit şi te‑am rânduit proroc pentru popoare” (Ieremia 1, 5). Prorocul Ieremia a trăit în vremea celor mai mari tulburări din istoria evreilor, când se pregăteau dărâmarea Templului şi a Ierusalimului şi ducerea poporului evreu în robia Babilonului, care avea să dureze 70 de ani. Acestea s‑au întâmplat după năvălirea marelui rege haldeu Nabucodonosor al Babilonului.
A fost supranumit profet al lacrimilor sau al plângerilor, deoarece a plâns pentru poporul iudeu care se depărtase de Dumnezeu şi slujea idolilor, atrăgându‑şi astfel pedeapsa divină. El a început să prorocească de la vârsta de 20 de ani, în timpul împăratului Iosia, predicând pocăinţa către rege şi către nobilii săi, către prorocii cei mincinoşi şi către preoţii Templului. Sfântul Proroc Ieremia a luat parte la înnoirea vieţii religioase a poporului său, începută sub regele Iosia, în anul 621, după descoperirea textului Deuteronomului în Templu şi după citirea lui în auzul tuturor. În cartea sa, care se află în Sfânta Scriptură, profetul a descris ca un martor care a văzut cu ochii săi dărâmarea Templului şi robia babilonică, dar şi vremurile venirii lui Mesia, a Cărui Împărăţie o vedea ca pe un nou aşezământ, scris nu pe table de piatră, ci pe tablele vii ale inimii. Pe Mesia Îl vede ca pe un Sol trimis de Domnul ca să facă dreptate pe pământ. Prorocul Ieremia a ajuns apoi în Egipt, unde a trăit vreme de patru ani şi a prorocit egiptenilor că împăratul Babilonului avea să vină asupra lor. Sfântul Proroc Ieremia a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu aproape 50 de ani, fiind numit şi prorocul dreptăţii lui Dumnezeu.