Tragedie pe șosea: Un om a murit, alte două persoane au ajuns la spital noaptea trecută! (Foto)

O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital în urma unor accidente rutiere produse, noaptea trecută, pe drumurile din Botoșani. În unul dintre accidentele rutiere a murit și un cal.

Cel mai grav eveniment s-a produs între localitățile Flămânzi și Prăjeni, unde au fost implicate un autoturism și o căruță. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje aparținând Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și modul de descarcerare, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 




Aceștia au constatat faptul că șoferul mașinii era inconștient, fiind încarcerat. S-a intervenit pentru scoaterea acestuia din autoturism, victima fiind preluată de echipajul SAJ, care a constatat că aceasta avea leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul.

Căruțașul, un bărbat de 70 de ani, a fost găsit într-un șanț de pe marginea drumului. Acesta era rănit, fiind preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

În urma accidentului a murit și un cal.

Tânăr rănit la Rediu

În evenimentul de la Rediu, un tânăr de 21 de ani, a fost rănit după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Forțele de intervenție ajunse la fața locului l-au găsit pe șofer lângă mașină, conștient. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ Botoșani și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.

Cazurile au rămas în atenția Poliției pentru cercetări.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...