Gheorghe Bălăceanu
Georgică Manole: Cum vede Gheorghe Bălăceanu prezentul, privit chiar cu „mânie” de epigramist?
Gheorghe Bălăceanu: Oricine ştie că, atunci cînd vrei să formulezi o părere despre prezent, e nevoie să ai un termen de comparaţie şi, de vreme ce viitorul este incert, e normal ca termenul de comparaţie să fie trecutul. Sînt convins că mulţi dintre noi au auzit, nu o dată, cum unii oameni pe care viaţa îi confrunta cu vreo întîmplare neplăcută, îşi acceptau necazurile ca fiind inerente şi se autolinişteau spunîndu-şi: „Asta-i viaţa! Ce să facem? Mergem înainte… că înainte era mai bine!” Şi fără să vreau îmi amintesc şi de vorbele lui Ion Creangă, care, cu umorul şi hazul de necaz specific românilor, afirma că: „sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de cînd sunt, niciodată n-am fost!" Fiindcă de-a lungul timpului, cam acesta a fost şi este prezentul nostru, al celor mai mulţi dintre români, pentru care, aşa cum tot cu umor se spunea că „venitul e ceea ce creşte şi nu se vede”. Cam aşa simţeam cei mai mulţi dintre noi, evoluţia nivelului de trai şi cum am fost mereu nevoiţi să alegem între rău şi mai rău, făcând comparaţia prezentului cu trecutul, nu văd de ce ne-am mira aşa de mult că pentru mulţi parcă înainte era mai bine, cel puţin din unele puncte de vedere, puţine, dar din păcate foarte importante. Sigur că nu mă refer la cei favorizaţi în regimul trecut. E foarte adevărat că acum ne-am redobîndit libertatea de exprimare, poate cel mai mare, dacă nu chiar singurul câştig resimţit după 1989, deoarece se știe bine că înainte:
Erai mereu atent la ce vorbeşti,
Că libertate nu era prea multă.
Dar azi poţi spune liber ce doreşti,
Oricum, de-o vreme, nimeni nu te-ascultă!
Dar cel puțin nu ne mai prefacem că muncim şi, chiar dacă ei se prefac în continuare că ne plătesc, măcar avem libertatea de a pune stavilă hoţiilor şi de a ne „croi” singuri (prezentul sau viitorul, cine ştie!) impunîndu-ne cu hotărîre punctul de vedere la alegeri, deoarece ni se pare că:
Să ne furăm noi singuri? Nu-i normal!
Şi ca să nu se fure la-ntâmplare,
La patru ani alegem fiecare,
Pe cei ce ştiu să fure-n mod legal.
Degeaba se tot strofocă unii că treburile merg prea încet, că nu prea se văd rezultatele la care ne aşteptam, fără a lua în seamă că aleşii noştri au avut şi ei nevoie să parcurgă nişte stadii:
În stadiu-ntâi s-au instalat,
În cel de-al doilea, s-au certat,
Şi-acuma sunt în stadiul trei,
Când toţi... se fură între ei.
Dar nu putem nega că încet, încet, puţin cîte puţin, poate că au şi reuşit să contribuie la implementarea (mamă, ce-mi place acest termen!) unui echilibru între bine şi rău, căci:
Se ştie-n ţara asta, zău,
Că e un echilibru-n fine:
Bogaţii n-o pot duce rău,
Săracii, n-o pot duce bine!
Aşa că, hai să nu fim cîrcotaşi, deoarece totuşi treburile merg mult mai bine pentru unii (că doar nu sîntem în comunism, ca să ne meargă bine la toţi, aşa cum se credea pe vremea aia) şi se demonstrează în fine că înţelegeam greşit felul în care ne consideram pe atunci ca fiind toţi egali, deoarece:
Face parte din accepturi,
Că-i problemă de sistem:
Toţi suntem egali în drepturi,
Dar nu toţi... le şi avem!
Şi chiar dacă unii pot fi „mai egali” decît alţii (ca în bancul acela care explica deosebirea constatată la o raţă, că are picioarele paralele şi egale, mai ales stîngul), nu putem nega faptul că şi ceilalţi se simt cu mult mai uşuraţi:
Astăzi, zău că nu vă mint,
Parcă-s mai uşoare toate,
Nu mai spun de libertate:
Drept să spun... eu nici n-o simt!
Şi această uşurare nu poate fi obţinută fără priceperea celor care ne dirijează către noi culmi de civilizaţie şi progres, care au dedus secretul rezolvării cu succes a tuturor problemelor prin arta de a conduce, întrebîndu-se pur şi simplu de ce o fi găsit Domnul de cuviinţă a-i izgoni pe Adam şi Eva din Rai doar pentru un biet măr:
Fost-a măru-nţelepciunii, sau un măr obişnuit,
Dacă pe Adam şi Eva aspru el i-a pedepsit?
Ori zgârcit fusese Domnul, sau gândea ca ... „Cei de Sus”
Că doar cei săraci cu duhul sunt mai lesne de condus?!
Şi aşa s-a ajuns la concluzia că e nevoie ca în special cei mulţi să aibă satisfacţie, că e absolut necesar să ţinem cont de ceea ce vor, de ceea ce le place celor mulţi şi să nu mai luăm în seamă părerile unor cîrcotaşi care, referindu-se „duşmănos” la adresa libertăţii de care se bucură televiziunile şi ziarele, încearcînd să demobilizeze prin reflecţii de genul:
Întreb, că-s prezentate-n fală
Doar nonvalori pe întrecute:
Să fii deştept e o greşeală?
Sau să fii prost e vreo virtute?
Şi culmea, îndrăznind chiar să aducă în discuţie politicile care încearcă să ne ridice acel nivelul (mă abţin să spun care anume!) insinuînd că e tot mai rară prezenţa oamenilor de valoare în mass-media:
Pe la TV de-un timp, se pare,
Predomină anomalia:
Deşteptăciunea dă valoare,
Iar rating mare, doar prostia!
Că aşa-i românul, critică mereu! Nu contează pe cine, important e să fie mai ales dintre cei care se străduie să facă şi ceva bun în ţara asta, că uite-aşa vor ei să se dea mari, nu ca ăia care nu fac nimic şi ascund cu eleganţă ce intenţii favorabile au (pentru ei şi pentru cei care-i susţin!). Ba unii dintre noi chiar se pare că înţelegînd cumva greşit atitudinea multor moderatori de emisiuni, care ni se adresează cu nepoliticosul „voi”, uitînd parcă (sau poate chiar de aceea?!) că ei se străduie să pară prietenoşi, pentru a nu se simţi diferenţele de nivel (care ar fi adesea în favoarea noastră), pare absolut normal să le adresăm o întrebare:
Când şi la oameni v-adresaţi cu „voi”,
Lăsând nemulţumirea noastră,
Întreb că-s curios: cumva, la boi,
Vă adresaţi cu... „dumneavoastră”?!
Fiindcă, dacă tot se făcea atîta caz că nu sîntem egali, cei care ne conduc par a nu înţelege că de fapt inegalitatea importantă nu se referă la venituri, ci la valoarea individuală şi din cauza asta se pare că n-avem bani pentru valoare, deoarece tocmai:
Când e să răsplătim pe cei deştepţi,
Ne plângem toţi ce cruntă-i sărăcia!
Dar bani găsim de unde nu te-aştepţi,
Să cumpărăm la suprapreţ prostia.
Aşa că, în acest context în care cei de sus se străduie din răsputeri să satisfacă pe cei mulţi, oferindu-le exact ceea ce le place, adică aşa cum spun răutăcioşii „pîine şi circ”, e de la sine înţeles că nu prea mai interesează părerile celor în minoritate, ştiindu-se bine că fiecare om are şansa lui şi ca atare:
Deşteptului, cam ăsta-i e norocul:
Persecutat să fie, de nu pleacă,
Odată de colegi, să nu-i întreacă,
Şi-apoi de şef, de teamă că-i ia locul.
Şi poate că nici nu e indicat să se bage unii mai deştepţi în faţă ca, ferească Sfîntul, să încerce să abată atenţia celor mulţi de la pîinea şi circul cu care se delectează pe săturate, către o realitate mohorîtă a problemelor vieţii zilnice, riscînd astfel să afle că mulţi indivizi mediocri:
Nemeritat, în top mereu prezenţi,
S-ajungă cît de sus vor ei, cutează,
Fiindcă proştii sunt mai insistenţi,
Iar cei deştepţi, de obicei cedează.
Şi ca atare, oricine ai fi tu, române, fii modest, deoarece aşa cum spuneam odată, modestia este necesară ca să se-afirme proştii mai uşor şi avînd în vedere că proştii au în lume fani mai mulţi, ascultă un sfat prietenesc:
Când mai critici fără rost,
Fii atent la formulare:
Una-i să fii mare prost,
Şi-alta e să fii prost… mare!
Din fericire, tineretul este ca de obicei mîndria ţării şi ne putem lăuda că mulţi sînt chiar maleabili şi pot fi uşor dirijaţi în acţiuni bine gîndite (chiar dacă nu de ei), dovedind că:
Azi tineri mulți „de milioane”,
Chiar dacă stau (și nu ascund)
Cu capu-n șlițuri și „balcoane”,
Gândesc mai simplu și pro-fund!
Şi de ce nu, chiar şi prin designul vestimentar, par că ne sugerează şi o posibilă soluţie de rezistenţă în perioadele de criză de care nu prea scăpăm:
Cu economii, metoda
Și cu post, e actuală
Și ne ține-n ton cu moda...
Că se poartă... burta goală!
Dar sigur că speranţa moare ultima şi fără a şti cu ce probabilitate, s-ar zice că am putea jindui la o schimbare numai dacă am înţelege că:
Cei mulţi simţind ca un îndemn
Că votul lor, să schimbe poate,
Înlocuiesc un cap de lemn
Cu alte capuri mai... pătrate.
Dar, cu bune, cu rele, asta-i viaţa şi dacă a fost nevoie să treacă mulţi ani după acea revoluţie (cum le place unora să creadă), se pare că un folos tot a existat şi pînă la urmă s-a înţeles (chiar dacă mai greu, mai cu forţa) că totuşi la noi:
Nu e rentabil să produci,
Vând toţi de seara pînă-n zori
Şi-ajunse ţara pe butuci
Sub jugul unor… vînzători.
Şi aşa prezentul nostru în continuă schimbare, ne arată că prin grija celor ce ne dirijează destinele, ne putem bucura deoarece:
Glume proaste, sex, spectacol,
Străluciri multicolore,
Uită toţi ca prin miracol
De problemele majore.
Neatenţi la mici detalii,
Clevetesc şi se distrează;
N-au haz intelectualii!
Nu ne mai interesează!
Atmosfera-i minunată,
Le merg toate ca pe roţi!
N-ai să fii bogat vreodată,
Dar te fac să crezi că poţi!
La un aşa prezent, mai merită să-ţi baţi capul să încerci a prevedea ce ţi-ar mai putea aduce viitorul?! (SFÂRŞIT)
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
PSEUDODEMOCRATUL
Luptând cu hoţi şi mafioţi,
El măştile le-a smuls la toţi
Şi-având atâtea măşti întruna,
Mai foloseşte câte una!
(GHEORGHE BÂLICI)
NOII PATRIOŢI
Ei cuvântează că-şi iubesc
Din suflet ţara lor flămândă
Şi-atât de mult o preţuiesc
Încât îi vezi că vor s-o vândă!...
(GHEORGHE BÂLICI)
TRANSFIGURARE
Când ne prezintă noul rol
Acest neîntrecut artist,
Înfăţişând un rege gol,
Eu pot să jur că e…nudist!
(ION DIVIZA)
DORUL HAIDUCULUI
A iubit pe lumea asta
Calul, vinul şi femeia…
Uneori şi pe aceea
Care-l aştepta: nevasta.
(ION DIVIZA)
ORAŞ PROVINCIAL
Fiind oraş deschis, nu-i rău,
Dar are parte de-o lacună:
Că intră-oricare nătărău
Şi pleacă toată lumea bună.
(VASILE LARCO)
DANSATORI POLITICI
E-o observaţie majoră,
Şi cam aşa e mai tot anul:
La noi corupţii prinşi în horă,
Dansează cum le cântă banul.
(VASILE LARCO)
REFORMĂ NOUĂ
De când la noi ajuns-au stropii
Democraţie-i altă viaţă:
Eram ajunşi în buza gropii…
Şi am făcut un pas în faţă.
(VASILE LARCO)
DONJUAN FIGURANT
Mereu saluţi cu “Bună dimineaţa”,
Să fii luat în seamă, joci şi teatru:
E greu să dai, amice, piept cu viaţa,
Dar şi mai şi…cu dama de la patru!
(ELENA MÂNDRU)
DUPĂ PLAJĂ LA NUDISM
Soţii s-au descoperit
Printr-un mod deosebit:
El pe ea, doar din instinct,
Ea, prin locul lui distinct.
(ELENA MÂNDRU)
AM O SOACRĂ SCRIITOARE
Pretinzând că mă alintă,
Fapte-ncearcă să dezmintă:
Ca să ştiu că încă-i vie,
Soacra…permanent îmi scrie!
(MIHAI HAIVAS)
NEDREPTATE
La moara ţării,-a noastră-i vina –
O spun deschis, ce hârţa-scârţa:
Doar guvernanţii iau făina,
Iar bieţii cetăţeni…tărâţa!
(MIHAI HAIVAS)
SCHIMBARE DE STRATEGIE
Mărturii ca să adune,
DNA-ul placa-şi schimbă:
“Orice clopot poat`să sune
Numai când îl tragi de limbă”!
(MIHAI HAIVAS)
AMENDAMENT
LA LEGEA IMPOZITĂRII
O nouă cotă de impozitare
Să fie motivată textual,
Prin faptul că poporul, bună stare
Obţine şi din... actul sexual.
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
DĂRUIRE TOTALĂ
Simţea că soarta-l procopsise
Atunci când ea, sublim, feeric,
Sub cerul nopţi-i dăruise
Cam tot ce-avea la ea... veneric.
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
UNUI PICTOR DE PORTRETE
Portrete faci la feţe fine,
De prin politică „mai mari”
Şi văd că-ţi ies chiar foarte bine
Şi când pictezi nişte măgari.
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
PARADOX
Cu femeia, la adică,
Saltul e spectaculos:
Ea e cea ce te ridică,
După ce o pui tu jos!
(MIHAI SĂLCUŢAN)
PRIMĂVARĂ
La pădure cu-o „fustiţă”
A plecat îndrăgostit,
Şi-au rămas în poieniţă
Pân’ la vremea de cosit!
(MIHAI SĂLCUŢAN)
ESENŢA POLITICII CU FEMEIA…
Având figura radioasă,
Bărbatul cel înamorat,
Pe-ai săi genunchi cu o frumoasă
Făcea politică de stat!
(MIHAI SĂLCUŢAN)
CADOU DE SĂRBĂTORI PENTRU SOŢIE
Doresc, acum, de sărbători;
Mi-a spus soţia, c-o privire...
Un dar mai scump şi nu doar flori;
I-am dat factura la-ncălzire.
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
REMANIERE GUVERNAMENTALĂ
Prezentă numai pe-o hârtie,
Doar o idee-ar incuba
Miniştri patruzeci să fie,
Ca-n basmul cu Ali-Baba.
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
LOGICĂ
Sunt inimos, c-așa-i la noi:
Eu pe vecin l-ajut un pic
Să-i moară capra și apoi
Îi cumpăr varza pe nimic.
(CĂTĂLINA ORŞIVSCHI)
UTILITATEA BEŢELOR PENTRU UNII
Chestiune de-adaptare
Să mănânci cu beţişoare,
Dar mulţi oameni, din păcate,
Ştiu că-s pentru pus în roate!
(CĂTĂLINA ORŞIVSCHI)
ŢARA CA O VENEŢIE
Parlamentar de-aici (sau de haihui),
Ţara şi-o vrea „Veneţie” a lui;
Şi-al nostru-i hotărât, nu-i joacă…
A făcut România…o băltoacă!
(GEORGICĂ MANOLE)
UNEI AVOCATE
Studentă-n drept, seară de seară,
Evolua nudă la bară;
Ca avocată stagiară
Doar pledoaria este goală.
(NAE BRĂDĂŢEANU)
UNUI AVOCAT CHEFLIU
Zi de zi, seară de seară,
Se ţinea des de pahar;
Azi, la slujbă, după bar,
Se ţinea zdravăn de bară!
(NAE BRĂDĂŢEANU)
NARCISISM
E frumos băiatul mumii?
Care-o fi părerea lumii?
Se întreabă un neghiob
Stând în faţa unui glob.
(GHEORGHE I. GHEORGHE)
POLITICA
Între ştiinţe sunt dispute...
La toate, însă, scrie-n cartă:
C-aşa-i blestemul ei prin soartă
S-ajungă-n mâini nepricepute.
(GHEORGHE I. GHEORGHE)
SCUZA UNOR POLITICIENI
Cum politica-i un joc
Într-un mediu exploziv,
Mintea, din acest motiv,
Nu le scapără deloc.
(GHEORGHE I. GHEORGHE)
DODON MERGE LA MOSCOVA
SĂ IA BINECUVÂNTARE ŞI LUMINĂ
Merge - când - să ia lucoare
De la steaua moschicească
Cu o bute de licoare
Ca s-o bine-aghezmuiască.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
DEPLASĂRILE…
( lunare ale unui fost ministru
facebook-ist)
Cât a tot tras „la corvoadă”,
N-a fost țară să n-o vadă,
Doar că nu pe banii lui:
Din haznaua statului!
(NICOLAE MĂTCAŞ)
DEPLASARE CU ESCORTĂ
În voiajul de zăblău
El avea alaiul său:
Unul - să-i traducă mapa,
Altul - ca să-i tragă apa.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
PE CÂT LA STAT ERA DE MIC
(pe-atât de-abil la șiretlic)
Cel tratat cu simpatie,
La retorici campion,
A-ntrecut prin viclenie
Și perfidul Albion.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
A MÂNCAT PÂN-A CRĂPAT
A postit o săptămână,
Dar de Paști a supt și-a ras
Tot ce i-a căzut sub mână,
Încât i-au ieșit pe nas.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
GREŞEALA LUI DIOGENE
Când s-a inventat butoiu
S-a produs marea eroare,
De-l consultau pe Bujdoiu
Îl făceau cu mult mai mare.
(DUMITRU BUJDOIU)
CU CE BEM?
Avem cești, avem şi oale,
Şi pahare, şi pocale.
Unii oameni beau cu ţoiu,
Doar Bujdoiu cu butoiu.
(DUMITRU BUJDOIU)
UNUI PARLAMENTAR...
E unul care în Parlament,
Având și el câteva clase,
Ar vrea sa fie repetent,
Să facă patru ani în ... șase!
(MAX OPAIŢ)
UNUI DEBUTANT
Știu că-ţi dorești, ca scriitor,
Să ți se împlinească visul,
Dar ce semnezi ca autor,
Cred că n-a văzut Parisul!
(MAX OPAIŢ)
UNUI BĂTRÂN
Bătrânelul, cam chefliu,
Toată noaptea stă la bar,
Toate fetele îl știu…
Că-i curg ochii...în pahar!
(MAX OPAIŢ)
UNEI BÂRFITOARE
Când o femeie, ( o știu care!),
E depresivă și-n dilemă,
La medic află cu mirare,
Că ...limba ei e o problemă!?
(MAX OPAIŢ)
DUMNEZEU DĂ, DAR
NU BAGĂ ŞI ÎN TRAISTĂ
Uneori, mirat că soarta,
În loc să-i dea și lui ce vrea,
Îi arată unde-i "POARTA",
Dar nu-i dă "CHEIA" pentru ea!
(MAX OPAIŢ)
EPIGRAMA
Patru versuri cu o dramă
Poate fi o epigramă;
O condiţie-i firească:
Poanta ei să nu lipsească.
(ADRIAN TIMOFTE)
UNUI DON JUAN ÎN V RSTĂ
La femei ai tras mereu,
Şi gândesc: Nu a fost greu.
Azi când crezi că o faci lată,
Auzi: Mai încearc-o dată!
(ADRIAN TIMOFTE)
RĂSPUNSUL LA O EPIGRAMĂ
(în care autorul contestă valoarea
volumului meu de poezii)
Tot adâncul unei strofe
Nu oricăruia s-arată:
Orbul nu vede lumina;
Ce-i lumina vinovată!
(CINCINAT PAVELESCU)