În arhitectura volumului există şi câteva poeme de mare întindere, cum ar fi „Calul de casă”, „Demersul de-a mersul”, „Definiţia intuitivă a poeziei” sau „Muzeograful”, ca să dau câteva exemple. Deşi realitatea este mai mereu o chestiune de narativitate, este evidentă ştiinţa poetului de a elimina sterilitatea, asigurând absurdului credibilitate: „Lucruri din ce în ce tot mai ciudate se întâmplă în curtea mea cu loc de casă. / Venind târziu de la corvoadă, comod cărându-mă maşina, / Când am deschis garajul, dând să intru în rastel, acasă, / Nu am putut. În drum îmi stă un cal. Şi o căruţă. / Şi-o bicicletă demodată. Şi deodată,/ M-am trezit cu-n sac de fân în braţe” (fragment din „Calul de casă”); „Merg. Merg ca un orb cu sacu-n spate plin de ochi. / I-am scos pe rând, la fiecare cot de drum. I-am afumat / La fiecare flamă cu parfum de tămâioasă jertfă / Ce mi-a ieşit în cale, precum Calipso lui Ulise în pustiu de mare. / Nu-mi sunt de nicio trebuinţă acum că văd atât de bine-n gând” (fragment din „Demersul de-a mersul”).
Recenzie de Georgică Manole