Fascinant şi controversat. Un geniu, poate cel mai excentric de până acum, cunoscut pentru perspectiva sa inovatoare asupra subconștientului, pentru relațiile sale apropiate cu psihoanaliștii freudieni, renumit pentru imaginația exuberantă dublată de o virtuozitate tehnică a desenului și culorii. Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech. Salvador Dalí.
Misterioasă, puternică, ascunzând patima pentru succes sub masca seducţiei pe care o stăpâneşte, treptat, aproape la perfecţie şi pe care a transformat-o în artă. Construindu-şi cu răbdare şi minuţiozitate o faimă tributară celor trei parteneri celebri - Paul Éluard, Max Ernst şi Salvador Dalí, obsedată de Tarot, de bani şi de propria persoană, dominatoare şi excentrică. Elena Dimitrievna Diakonova. Gala.
Cititorul îşi începe drumul prin paginile romanului „Gala-Dalí”, scris de Carmen Domingo, incitat fiind de personalitatea controversată a lui Salvador Dalí, dar sfârşeşte prin a fi fascinat de misterul care defineşte personajul feminin, Gala Dalí. Romanul surprinde cu subtilitate momentul în care maestrul suprarealismului începe să îşi semneze tablourile Gala-Dalí, o extravagantă declaraţie de dragoste, şi înrămează acest moment în timpul parcurs de relaţia atipică dinainte şi de după el.
Cărţile de tarot sunt 78 la număr, în diferite variante, şi pictate în diferite moduri. La fel ca alte cărți comune, cele de tarot au 4 semne, care variază după regiune. Fiecare semn are câte 14 cărți, 10 cărți numerotate și 4 de curte (Regele, Regina, Cavalerul și Valetul). Tarotul are o a 21-a carte atu și o singură carte numită Nebunul. În funcție de joc, Nebunul poate să acţioneze ca un atu de top sau poate să fie folosit pentru a evita următorul semn. Cărţile din arcana majoră semnifică mai mult decât întâmplări banale. În aceste cărţi se ascund marele lecţii, marele schimbări. O parte din cei care ghicesc în tarot, folosesc numai arcanele majore. La fel face şi Elena Dimitrievna Diakonova, Gala, pasionată de ezoterie, adânc ancorată într-o lume definită de superstiţii, ocultism, premoniţii şi intuiţie.
Structurat pe 21 de capitole, fiecare purtând numele unei cărţi de Tarot şi având ca subtitlu o explicaţie sumară şi originală conferită cărţii respective, romanul „Gala-Dalí”, scris de Carmen Domingo, are un Prolog conturat de straniul monolog prin care personajul feminin se autodefineşte cu o sinceritate frapantă, şi un Epilog marcat de clipa în care moartea iubirii este dictată de moartea fizică a Galei şi de spaima declanşată de aceasta în sufletul lui Salvador Dalí, ambele purtând numele cărţii-atu, Nebunul, cu subtitlu diferit: „NEBUNUL: Toate drumurile sunt drumul meu” , respectiv „DRUM FĂRĂ DIRECŢIE. NEBUNUL”, sugerând ascensiunea şi declinul destinului controversatei femei, ea însăşi la fel de suprarealistă ca arta care cucerise lumea acelor timpuri.
Prologul este conceput ca un monolog adresat unui cititor fictiv de către Gala Dalí: „Din clipa în care am părăsit Rusia, am început să renunţ la fiecare amintire care-mi stăruia în minte, la fraţii mei, la mama mea... la tatăl meu. Am scăpat de toate şi astfel am putut să fiu eu însămi. Amintirile te împiedică să mergi mai departe. Pentru a le elimina trebuie să fii puternic, să nu te laşi descurajat de nimic, să te ţii cu fermitate de planurile tale şi să mergi înainte, fără să te uiţi înapoi. Şi asta am făcut de-a lungul întregii mele vieţi.”
Epilogul descrie clipele morţii Galei, redând, în tuşe neconvenţionale, un tablou suprarealist al unei iubiri care se arcuieşte peste un timp aproape ireal. Salvador Dalí îi supravieţuieşte Galei, fără de care a crezut (sau s-a autosugestionat) că nu poate trăi. Acceptându-i infidelităţile, suportându-i autoritatea cu care îl domină într-un mod pe care nu şi-l poate explica, deprins până şi cu ideea că această femeie care îl fascinează i-a fost alături doar pentru că a avut o atracţie pentru bărbaţi celebri, în umbra cărora să înveţe să se înalţe până va pune stăpânire, ireversibil, pe lumina din jurul lor, în clipa în care Gala moare, Salvador se reîntâlneşte cu realitatea pe care Gala o alungase din preajma lui, din preajma lor: „Nu pot, nu vreau, n-o să rămân alături de tine pentru totdeauna. Ştiai asta [...] Mi-ai spus-o de o mie de ori, geniile nu au dreptul să moară! Vreau să trăiesc! Vreau să trăiesc! Unde este nemurirea făgăduită? Ce ai făcut cu ea? Nu, nu o vreau pe cea pe care ţi-o dau picturile, ci pe cea reală. Tu ştiai că singurul lucru care mă nelinişteşte este moartea. M-ai înşelat. Mi-ai spus că avea să treacă pe lângă mine... Şi uite că e aici...”
Între Prolog şi Epilog - viaţa Galei.
Alături de Paul Éluard, pseudonim al lui Eugène Emile Paul Grindel, tânărul de 17 ani, internat la Clavadel, un sanatoriu în care este internată şi Gala. „Era destul de înalt şi avea umerii înguşti, care-i evidenţiau chipul delicat, dându-i un aer de tânăr neajutorat. Elegant, purtând mereu o legătură de catifea pentru a evita ca frigul să-i pătrundă la gât şi în plămânii bolnavi, încerca să pară mai mare decât era de fapt.” Pe atunci, „Gala era slabă. Oasele gâtului şi umerii erau proeminente, iar talia, sveltă. Fără a fi frumoasă, înfăţişarea ei atrăgea şi impunea totodată, şi era greu să îţi abaţi privirile de la ea. [...] Dar totul trecea pe al doilea plan când îi zăreai ochii. Negri ca smoala, febrili, intenşi...”
Crede că va reuşi să rescrie mitul lui Pigmalion, vestit sculptor din mitologia greacă, originar din Cipru, care, trăind singuratic și urând femeile, s-a îndrăgostit totuși de propria sa creație, statuia de fildeș a unei tinere de o mare frumusețe, căreia Afrodita, la rugămintea sculptorului, i-a dat viaţă şi pe care i-a dăruit-o ca soţie: „- Vreau să fiu poet, i se destăinui Eugène într-o zi./- Vei fi, şi încă unul dintre cei mai buni, dădu ea sentinţa fără să stea pe gânduri.” Şi începe să îl modeleze. În confesiunile ei, clipa aceea este marcată de sinceritate: „Eram tineri şi inocenţi. Credeam în toate, visam cu ochii deschişi. Să visezi nu te costă nimic. Fără visuri nu ajungi nicăieri. De-asta am început să visez pe atunci. De-asta am crezut cu tărie în ceea ce aveam să fac.” Dar este marcată şi de conştientizarea propriei senzualităţi fascinante şi a puterii pe care o exercită asupra bărbaţilor din jurul ei: „De-asta, începând din acel moment, am început să mă gândesc numai la mine.”
Gala se căsătoreşte cu Paul, în ciuda opoziţiei mamei acestuia. Treptat, „... conştientă de primejdiile rutinei, nu putea lăsa să-i scape ocazia ca, prin Paul, să atingă alte ţeluri pe care nici măcar ea însăşi nu le cunoştea...” Şi, într-o seară, asistă împreună la o expoziţie de collage „a unei tinere speranţe în artă”, Max Ernst. Intuindu-i potenţialul şi oarecum dezamăgită de căsătoria cu Paul, Gala face tot posibilul pentru a-l cunoaşte.
Dar, faţă de Paul, care era „liniştit, politicos şi răbdător, cu o înfăţişare bolnăvicioasă”, Max este „imprudent şi nebun, părând mai degrabă un campion de tenis decât un artist damnat.” Şi Gala ştie că „Ernst era, pesemne, salvarea de care avea nevoie.” O altă statuie de fildeş căreia Iubirea trebuie să îi dea viaţă de dragul aceluiaşi Pigmalion. Şi Gala devine „amanta oficială a lui Max”, începând un ménage à trois, „fără ca asta să fie o problemă pentru niciunul dintre ei. ”
Spania, 1929. În Cadaqués, „un sat de pescari, căutători de corali, contrabandişti şi vrăjitoare”, îl cunoaşte pe Salvador Dalí. Din acea clipă, nimeni şi nimic nu îi mai poate despărţi. Din nou, Gala intuieşte scânteia care mocneşte, de data aceasta în tânărul pictor „afectat, extravagant, ba chiar uşor efeminat în mişcări”. Acelaşi Pigmalion, altă statuie de fildeş căreia Iubirea (sau Ambiţia?) trebuie să îi dea viaţă: „Pentru toţi era limpede că numai ea putea juca o carte importantă în favoarea lor, că era cea care putea îndruma geniile şi că acum îi revenea sarcina de a-l călăuzi pe Dalí.” În 1934 îi devine soţ. Şi îl va călăuzi toată viaţa, pe parcursul căreia Dalí o va considera pe Gala „un alter-ego al său”, semnându-şi tablourile Gala-Dalí şi anulând astfel dualitatea freudiană dintre masculin şi feminin, reuşind să realizeze prin asta contopirea perfectă, să refacă Androginul primordial, o imagine a reunirii elementelor polar opuse, ce evocă taina cuplului unit printr-o iubire mai intensă decât pot exprima cuvintele sau culorile.
„Gala-Dalí”, scris de Carmen Domingo, este un roman incitant ca un tablou expresionist, care te obligă la necesare lecturi suplimentare, incursiuni prin viaţa atâtor oameni celebri, doar pentru a încerca să înţelegi personalitatea complexă, controversată a celei care a fost Elena Dimitrievna Diakonova. Gala Dalí. Femeia căreia i-a fost adresată una dintre cele mai fascinante declaraţii de dragoste din istorie: o semnătură - Gala-Dalí.
M i h a e l a A r h i p, Provocarte