Gheorghe Bălăceanu
Georgică Manole: Victor Brauner şi Ilarie Voronca scriau în 1924 (în revista "75 H.P."): "Pictopoezia nu e pictură/ Pictopoezia nu e poezie/ Pictopoezia e pictopoezie". S-a continuat să se vorbească şi de pictosculptură, pictomuzică etc. Credeţi că putem vorbi şi de pictoepigramă?
Gheorghe Bălăceanu: Mi-ar plăcea să spun că e binevenită orice încercare de a crea altceva, dar din păcate nu-mi place să spun asta, fiindcă mai degrabă aş prefera să văd că se perfecţionează ceea ce deja avem. De prea multe ori sub umbrela modernizării, diversificării, înnoirii, reînnoirii, reinterpretării şi altor asemenea tendinţe, încape foarte multă impostură şi lipsă de talent, care, culmea, mai reuşeşte şi să fie apreciată drept creaţie de valoare, de nişte autointitulaţi critici, "specialişti" de a căror competenţă ne îndoim din ce în ce mai mult. Cine poate să aprecieze, sau să creeze pictopoezie? Poate doar cineva care crede că e perimată poezia, sau cineva care nu e în stare să compună poezie, sau cineva care probabil s-o fi săturat de câtă poezie sărită de pe fix se publică astăzi, sau de proza sfârtecată şi dispusă pe verticală, care, dragă Doamne, ne permite să exprimăm mai bine ceea ce simţim! Când de fapt, e greu de recunoscut că e nevoie de multă muncă pentru a crea poezie adevărată, care să aibă şi ritm şi rimă şi conţinut de valoare!
E mai simplu să faci proză hăcuită şi să susţii că e superioară adevăratei poezii, fiindcă sunt din ce în ce mai mulţi care vor să se cheme poeţi, dar fără a munci cu adevărat pentru asta. Şi atunci, de ce să nu se creeze pictopoezie, pictosculptură, poate de ce nu şi pictoprostie, că să se afirme şi alţii prin “ceva” care se vrea original, dacă nu sunt în stare de altceva! Şi tare mă tem că vom auzi poate, ferească sfântul, şi despre pictoepigramă! Că şanse sunt, dat fiind că epigrama nu e chiar aşa la îndemâna oricui şi se pare că asistăm la o avalanşă de aspiranţi fără chemare, la statutul de epigramist. Şi ca atare, epigrama fiind deja tratată ca o cenuşăreasă a literaturii, tocmai pentru că are aceleaşi calităţi ca şi Cenuşăreasa din basm, nu e imposibil să apară nişte “creatori” cu idei “geniale” de a “reinterpreta” şi epigrama. Aş putea spune că ar fi deja şi unele semne, de vreme ce sunt destui care se cred epigramişti şi care neavând nimic de împărţit cu prozodia, de vreme ce nici n-o cunosc atât de bine, consideră că îi cam încurcă. Dar lăsându-i pe ăştia în treaba lor, cred că e mult mai grav că atunci când e vorba de epigramă, în loc să ne mândrim că românii sunt singurii care excelează în astfel de bijuterii literare, exact cei care ar trebui să-i ofere fără preget locul de cinste pe care îl merită în literatura română, se fofilează în spatele unor argumentări de neluat în seamă, care ar voi să ne facă să înţelegem că epigrama nu se ridică la nivelul unor producţii ale altor popoare, precum Senryu, Haiku, Tanka, a căror valoare nu o contestăm, dar mi se pare că epigrama noastră e mult superioară din mai muilte considerente pe care nu am de gând să le prezint aici.
Până când vor învăţa cei răspunzători de această stare de fapt, că nu ne este de mare folos să ne extaziem mereu doar la ceea ce fac alţii, minimalizând ceea ce noi facem poate cu mult mai bine, cred nu ar fi atât de greu să recunoaştem epigramei acurateţea construcţiei, complexitatea temelor abordate, efectul catardic, aderenţa şi impactul educativ, şi, ceea ce e de asemenea foarte important, că place, deoarece prin epigramă:
Fiindcă-n viaţă ne stresează
Incompetenţa şi prostia,
O atacăm cu ironia,
Şi râsul ce o-nveninează.
De aceea, când am decis să scriu epigrame:
Am vrut să-ngrop în patru rânduri
Greşite atitudini, vicii,
Minciuni, ori fraude, capricii,
Ca pe cei morţi, în patru scânduri.
Ştiind bine că epigrama:
Stând foarte bine pe picioare,
Ea îţi serveşte ca un hap,
Trei versuri dulci, amăgitoare
Şi-apoi îţi dă cu poanta-n cap.
Ca atare, nu ne miră de ce:
Cu versu-i ce musteşte
De ironie fină,
Pe unii-i fericeşte,
Pe alţii îi deprimă.
Dar unora le place,
Căci fina-i ironie,
Pe imorali îi face
Să turbe de furie.
Şi fără nici o frică
Deşi firavă pare,
Cu mult curaj indică
Ce-i rău la fiecare.
Prin mlaştina vâscoasă
Ea trece calm, senină,
Păşind maiestuoasă,
Cu zâmbet de regină.
Când greu răzbim, cu icnet,
A vieţii sumbră tină,
Ne-aduce pace-n suflet
Şi-n inimă lumină.
Şi-n plus, pe lângă toate,
Admiri că te animă
Prin muzicalitate,
Prin vers cu ritm şi rimă.
Şi-atâta concentrare
De calităţi de seamă,
NU POŢI GĂSI, SE PARE,
DECÂT ÎN EPIGRAMĂ!
Şi cum se pare că e cam greu de înghiţit această realitate, MĂRIA SA, EPIGRAMA, deşi e nevoită să suporte statutul de Cenuşăreasă a literaturiii, îşi continuă maiestuoasă drumul printre mizeriile pe care le şfichiuieşte cu biciul ironiei, în aşa fel încât.
Din versuri fin amăgitoare,
Constaţi că după ce „te-nnoadă”
Inteligenţa sclipitoare,
La fel ca-n viaţă… stă la coadă.
Şi oricât de mult se vor tot strădui unii să-i conteste sau să-i diminueze valoarea, aşa cum scriam într-un cuvânt înainte la o culegere, EPIGRAMA va rămâne „bijuteria din lada de zestre a literaturii române”.
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
FACEBOOK-ul...
E, fără dubii, un colos
...Dar de la care nu aștept
Nici să-mi aducă vreun folos,
Nici să mă facă mai deștept.
(AL. D. FUNDUIANU)
UNUI ASPIRANT -
la ”EUROPARLAMENTARE”
E un candidat perfect -
Dă, fără cusur, din coate;
...Are doar un mic defect
Prea le știe el pe toate!
(AL. D. FUNDUIANU)
LA (vai de) STEAUA BASARABENILOR
Lumina care vine lin
Din zariştea adâncă,
Fiind a stelei din Kremlin…
Ne urmăreşte încă.
(ION DIVIZA)
ARMĂ STRATEGICĂ LA CHIŞINĂU
Oricât s-ar afla de tare,
Nu ne-ar bate hoarda slavă,
Dacă n-ar avea-n dotare
Coada de topor moldavă.
(ION DIVIZA)
TESTAMENT
Credinţa să vă fie steag şi scut
Iar hărnicia lege şi virtute:
Rămân atâtea lucruri de făcut
Şi-atâtea ce…nu trebuie făcute!
(ION DIVIZA)
URARE „CONCUBINILOR” POLITIC
Unul s-a unit cu altul,
Pentru-o viaţă mult mai bună!
Să le-ajute Prea Înaltul …
Să se-ngroape împreună!
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
URAREA UNUI BĂTRÂN
Conducătorule de sus!
Omagiul ce ţi se cuvine,
Acolo unde ne-ai adus,
S-ajungi mai repede ca mine!
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
PUȚINĂ RECUNOȘTINȚĂ!
Ar trebui să-i lăudaţi
Când savuraţi un muşchi gustos,
Pe bieţii noştri candidaţi
Ce luptă doar pentru un os!
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
BILANŢ
Sunt de-acum, nimic de spus,
„Mulţumit” (în ghilimele),
Văd şi eu un preţ redus:
Cel al străduinţei mele!
(VASILE LARCO)
DIN ÎNSEMNĂRILE
UNUI OPORTUNIST
Abil e-oportunistul care
Găseşte uneori pe-alese,
Şi în portiţa de scăpare
O cheie-a marilor succese.
(VASILE LARCO)
AVATAR ŞCOLĂRESC
Purtând cravata drept blazon
Şi alte-asemenea zorzoane
Eram cu toţi şcolarii-n ton
Că nu puteam să fiu cu…toane!
(VASILE LARCO)
UNUI „CĂRTURAR”
Fiind cu ochii-n patru părţi
Şi-n studiu adâncit mereu
Doar damele-l mai scot din cărţi,
Dacă nu-i intră un careu...
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
DRAGOSTEA PENTRU LECTURĂ
Aş vrea-ntr-o viaţă viitoare,
Un melc să fiu, pe o potecă…
Să duc în spate-o bibliotecă
Dar plină de bibliotecare!
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
LA VÂNĂTOARE DE PĂSĂRI
Tot pândind noi la becaţe
Am băut câte-un rachiu,
Sticle, trei, de rubiniu
Şi apoi am dat la raţe.
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
UNUI SOŢ OBOSIT DE NEVASTĂ
Cum ani la rând i-a fost fidel
Soţiei, moartă după el,
Bărbatul, stors în căsnicie,
S-a redresat cu una vie!
(MIHAI HAIVAS)
SEARĂ CONJUGALĂ RURALĂ
Doi bătrâni adânc suspină
Şi pe rând îşi varsă chinul:
Ea, că nu-i în pod făină,
El, că este gata vinul!
(MIHAI HAIVAS)
UNUI LĂUDĂROS CU
TRECERE LA FEMEI
De-aveam copii cam nătărăi
Spuneam că nu-s ai mei ci-ai tăi,
Dar cum sunt buni şi frumuşei
Să ştii că toţi sunt doar ai mei!
(MIHAI HAIVAS)
DESPRE POST
Creștinii sunt în Postul Mare
Și au liber la spovedit,
Iar preoții - o grea-‘ncercare,
La câte au de ... auzit.
(IOAN MAMAISCHE)
FEMEIA
Nu se ştie cum se face
Că o viaţă o iubeşti,
Ca pe-o carte care-ţi place
Şi tot vrei s-o mai citeşti.
(MIHAI SĂLCUŢAN)
BĂRBATUL
E om născut şi nu făcut,
Erou slăvit în epopei,
O boală grea când e băut
Şi leacul bun pentru femei.
(MIHAI SĂLCUŢAN)
ROST
Ca frunzele ce-mbracă pomul,
Ca broasca ce îşi află cheia,
Speranţa-i veche de când omul
Iar viaţă e de când femeia.
(MIHAI SĂLCUŢAN)
UNUI DEMNITAR PRINCIPAL
Nu-i place lauda deşartă,
Chiar dacă poate fi o artă
Şi-i intră-n inimă un cui…
Când nu e la adresa lui.
(GHEORGHE BÂLICI)
SATISFACŢIE
La ce vile şi-au făcut
Hoţii mari, devine clar:
Munca noastră s-a pierdut,
Dar vedem că nu-n zadar!...
(GHEORGHE BÂLICI)
CORUL MARILOR CORUPŢI
Ştiind că-n iad pot veşnic arde,
La Domnul toţi se roagă-n cor
Să aibă înger păzitor;
Nu şi când fură miliarde!...
(GHEORGHE BÂLICI)
PENTRU GRADAŢI I
PROFESORII DEPUN DOSARE
DE SUTE DE PAGINI
Cu un astfel de dosar
Omul, sigur, are…”har”,
De-aceea spun, ca statul
Să-i dea şi doctoratul.”
(GEORGICĂ MANOLE)
LA LANSAREA UNEI CĂRŢI
Decişi să nu prea dea ocol,
Au venit în număr mare,
Nerăbdători să vadă ce-are
Mai “creativ”…la protocol.
(GEORGICĂ MANOLE)
KAKAIA SITUAŢIA?!
Cântă kuku-n Cernăuţi
Să se-audă-n Rădăuţi…
Plânge cu dor la fântână
C-a uitat limba română!
(NAE BRĂDĂŢEANU)
PROSTUL SADEA
Dacă n-are multă şcoală
Ascultă şi-ţi dă dreptate;
Ai nevoie de migală
Dacă are facultate…
(NAE BRĂDĂŢEANU)
STOP IMIXTIUNII ÎN JUSTIŢIE
Sereistul cașalot,
Vede-tot, aude-tot,
Se credea decide-tot,
Pân-i-a dat Curtea la bot.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
CINE CONDAMNĂ CEL MAI
VEHEMENT PROTOCOALELE?
Printre cei tunând mascare
Cu mânie proletară
Se-ntâlnesc codoșve care
Fără preget le semnară.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
ÎNTRE SPAIMĂ ŞI JUBILARE
Protocoalele secrete,
După-atâta tevatură,
Au pus statul la perete,
Nu pe-aceia care fură.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
EPITAF
Zace chestorul Mitică
Ce în viaţă n-avu frică,
Totdeauna hoţi a prins,
Moartea însă l-a învins.
(ADRIAN TIMOFTE)
FEMEILOR PENSIONARE
Că la pensie-aţi ajuns,
O urare ca răspuns:
V-o doresc la fiecare
Mai mult lungă… decât mare.
(ADRIAN TIMOFTE)
FEMEIA ŞI TELEFONUL
Dacă știa Graham Bell
Ce intrigi va-nlesni cu el,
Nu-i mai zicea telefon,
Ci-l numea clar: BARBOFON.
(DUMITRU BUJDOIU)
NIŞTE FETE OR SĂ FETE
Să mai bem un carcalete,
Că trecu și Dragobete ;
Ne-am iubit în draci, nebuni,
Efectul ? La noua luni...
(DUMITRU BUJDOIU)
RENAŞTEREA APROZARELOR
Daia parcă-ar fi o barză:
Dă idei din aripioare,
Să renască aprozare…
Că agricultura-i... varză.
(DUMITRU BUJDOIU)
UNUI INS RĂZBUNĂTOR
Din totdeauna răzbunarea,
E arma prostului, se ştie!
Atunci se naşte întrebarea :
Cel ce nu iartă, oare ştie?...
(MAX OPAIŢ)
DRAGOSTE...TÂRZIE
De câte ori se plimbă-n parc de mână,
Ea-şi aminteşte, lui îi e mai greu,
C-a mai îmbrăţişat-o într-o lună,
Şi-a sărutat-o… când era-n liceu!
(MAX OPAIŢ)
UNUI ŞEF... ZELOS
Ca şef el dă mereu din gură,
Şi chiar munceşte până seara,
Dar uneori, peste măsură,
Munceşte şi cu...secretara.
(MAX OPAIŢ)
UNUI PRODUCĂTOR DE VINURI
Licorile-afrodisiace
Se fac din fructe, cum se ştie,
Dar dânsa-ar vrea acum ce-i place:
Ce-i făcea el cand-o avea ...vie!
(MAX OPAIŢ )
UNUI CONFRATE OBSCUR
Un scriitor necunoscut
O epigramă mi-a făcut.
Ca să-mi răzbun pe autor,
Eu voi citi-o tuturor.
(CINCINAT PAVELESCU)
