Zilele „Ștefan Luchian” la prima ediție, cu expoziții și Sesiunea Națională de Comunicări Științifice!

Comunitatea artistică și științifică din Botoșani celebrează moștenirea marelui pictor născut la Ștefănești prin inaugurarea primei ediții a manifestărilor culturale grupate sub genericul Zilele „Ștefan Luchian”.

Proiectul este organizat de Muzeul Județean Botoșani, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, și este finanțat de Consiliul Județean Botoșani. Evenimentele debutează miercuri, 17 iunie 2026, reunind specialiști, artiști și iubitori de artă într-un program complex.

 

Deschiderea oficială a manifestărilor va fi marcată de vernisajul expoziției de artă plastică intitulată „Profunzimea suprafeței: straturi de memorie și deveniri plastice”, miercuri, 17 iunie 2026, de la ora 12:00, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”. Curatorul expoziției este Laura Tocariu. Această activitate de debut va fi structurată în două momente principale. Prima parte va fi dedicată unei prezentări a întregului demers, în cadrul căreia vor fi dezbătute conceptul curatorial și valoarea lucrărilor expuse, realizate în contextul Concursului Național de Artă Plastică „Ștefan Luchian”. Cea de-a doua parte a ceremoniei va fi marcată de festivitatea de decernare a premiilor concursului, moment de recunoaștere publică a excelenței și a talentului generațiilor actuale de artiști plastici.

Pe lângă dimensiunea expozițională, Zilele „Ștefan Luchian” aduc în prim-plan o puternică amprentă academică. Sesiunea Națională de Comunicări Științifice se va derula în perioada 17-18 iunie 2026, oferind o platformă de dezbateri pentru cercetători, istorici și critici de artă din întreaga țară.

Lucrările sesiunii vor începe miercuri, 17 iunie, de la ora 15:00, și vor continua pe parcursul zilei de joi, 18 iunie 2026, abordând teme de interes ale artelor vizuale contemporane.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...