Georgică Manole: Maestre Gheorghe Bălăceanu, să continuăm cu alte cărţi scrise de dumneavoastră…
Gheorghe Bălăceanu: În 2015 am publicat trei cărţi, una dintre ele fiind antologia aniversară Asociaţia Artiştilor Plastici Iaşi după 25 de ani, despre care nu voi comenta, referindu-mă doar la celelalte două. Dacă vorbim despre prima, Cînd ia şi raţiunea vacanţă, e necesar să amintesc ceea ce scria Călin Ciobotari (Cronica veche, nr. 6(53), 2015): E un volum în care îl regăsim pe Bălăceanu preocupat de chestiuni ale prezentului (ca în prozele „La mare”, „Antistres cu specific românesc”, „Aiurea-n tramvai”, „Premiul”, „Când ia şi raţiunea vacanţă”, „Sondaj de opinie”), dar şi un trecut pe care şi-l asumă şi pe care, nu fără anumite accente nostalgice, ni-l împărtăşeşte („La Cântarea României”, „Tabăra de creaţie”, „Tatăl nostru”). […] sinele autorului plutind printre rânduri, peste cuvinte, asemenea unui duh peste ape.
O foarte interesantă relaţie are Gheorghe Bălăceanu cu limbajul. Printre plăcerile autorului, bunăoară, se numără acea forţare a sensului propriu al unor expresii intrate în uzul lingvistic pe canalele unui sens figurat. Recuperarea sensului propriu crează uneori, într-adevăr, adevărate spectacole de idei. Câteva exemple: „a spune negru pe alb”, „căzutul pe gânduri”, „dintr-un punct de vedere, sau dintr-o linie, sau din mai multe”, „oameni de rând, fără măcar a preciza de care rând… de rândul întâi, al doilea…” etc. Apoi, folosirea unor construcţii lingvistice într-o manieră inovativă, cu posibilitatea producerii unor imagini puternice, este o altă „meteahnă” binevenită a scriitorului despre care vorbim. Un simplu exemplu: „un cow-boy de mahala, fleorcăind o îngheţată”…
Seducător e la Bălăceanu, apoi, modul în care ştie să prelucreze banalul: o simplă călătorie cu tramvaiul, o întâlnire cu un beţiv, receptarea unei conversaţii etc., devin prilejuri de investigaţie socio-psihologică. otograme ale realităţii (prezente sau trecute) împânzesc paragrafele unei cărţi în care, în ciuda titlului, raţiunea (autorului) stă la pândă, filând escapadele altor raţiuni care intră în vacanţă.
Cartea lui Gheorghe Bălăceanu are meritul de a putea fi citită oriunde: acasă, în pauza de publicitate a unui film, în tramvai, pe furiş, în timpul unui curs plictisitor, pe tren sau pur şi simplu traversând pe jos un oraş în care nu mai ai mare lucru de văzut. E o scriitură relaxantă, aproape terapeutică într-un univers cu fiinţe atât de stresante.
În ce priveşte cel de-al doilea volum din 2015, Cîntul curcubeului, în revista Feed Back (nr. 7-8, 2015), acelaşi autor preciza că această: carte a prozatorului Gheorghe Bălăceanu constituie o schimbare radicală de registru faţă de tipul de literatură cu care ne obişnuise […] Ajuns la deplină maturitate creatoare […] produce un roman […] ce urmăreşte evoluţia fragmentară a unui destin. […] Dimensiunea autobiografică este indirectă, autorul alternând scrierea la persoana a treia cu cea la persoana întâi şi intervenind în text, ca prieten al personajului, printr-o foarte interesantă dedublare auctorială ce denotă formaţia profesională a lui Bălăceanu (psiholog) şi capacitatea sa de a controla şi orienta diversele dedublări ale unei personalităţi. Căci “Cântul curcubeului” nu este doar un roman (auto)biografic, ci şi unul psihologic, o investigaţie detaliată în universurile ideatice ale unui copil de undeva de pe Valea Siretului, un sat din apropierea Paşcaniului, un fel de Neculai Moromete care, de timpuriu, cunoaşte sensurile triste ale sărăciei, ale mizeriei, ale nedreptăţii […] Concret, cartea începe de la naşterea lui Valentin, trece (o mare parte din volum) prin anii de şcoală, nu zăboveşte mai defel prin studenţia personajului, şi ajunge în plină viaţă profesională a celui ce ajunge cadru universitar. Reţinem câte ceva din pitorescul trist al satului românesc de după război, aspecte ce ţin de o zonă etnoculturală (bunăoară, construcţia unei case de chirpici), colectivizarea, apoi detalii despre şcoala românească de la finele anilor 50, foarte bine conturatele figuri ale mamei, tatălui şi fratelui (inclusiv a fratelui mort, Augustin), prima întâlnire cu Iaşul, pescuitul în Siret, sexualitatea incipientă a elevului de 14 ani, duritatea unei ierni la Paşcani şi lupta pentru supravieţuire a fraţilor Dulceanu, viaţa la internat, cu farsele atât de specifice mediului liceal, prima dragoste, după care, o analiză realistă a finalului anilor 80 şi începutului anilor 90, în fapt o meditaţie amară asupra ciudatei democraţii ce tocmai se năştea, dar şi asupra paradoxurilor specific româneşti.
În 2016 a apărut al treilea volum de epigrame “Jos pălăria! Trece EPIGRAMA”, cuprinzând în special epigramele prezentate la diferite concursuri de gen, nepublicate în volumele anterioare de epigramă, din care aş prezenta cîteva, pe teme diferite:
REPLICĂ
Să-mi spui râzând că pălăria
O pun ca să-mi astup chelia,
Nu-i drept atâta vreme cât
La tine stă... direct pe gât!
VESTEA
Aflând că şi copilu-a moştenit
Defectul meu, „căzui” din tot înaltul!
Noroc de vestea ce m-a liniştit...
Că l-a făcut nevasta mea cu altul.
NOROC
Să fac amor c-o blondă-aşa frumosă,
Chiar am noroc, departe de-a mă plînge,
Înclin să cred că e şi credincioasă...
Că mulţi mi-au spus că are cruci şi-n sânge.
AJUTOR BENEVOL
Ştiind că-i greu, din munţi, din largul zării,
Ciobanu-i la curent cu-al ţării puls
Şi gratis va servi mai marii ţării...
Când le-o veni şi rândul lor la muls!
PE BUNĂ DREPTATE
Ciobanul e un om decent,
Dar îşi revarsă dur ocara
Pe cel ce-ajunge-n Parlament
Şi-n locul oii, mulge ţara!
CRITERIU DE VALOARE
La veritabili hoţi, valoarea,
E certă când au demonstrat,
Că nu-şi pătează ei onoarea...
Să fure... marfă de furat!
LA PUNGEŞTI
Cu tehnici de înaltă clasă,
Chevronu-având în lume faimă,
Nu-i poate da Pungeşti-ul plasă...
Doar gaze care ies la spaimă!
În 2017 a apărut volumul Ciocnirea minţilor, despre care cunoscutul critic Ioan Holban, în comentariul său din Convorbiri literare (aprilie 2018), scria: ironia foloseşte cuvîntul ca pe un instrument al organizării codului propriu al cărui mesaj rămîne, pentru proşti, închis într-un spaţiu ce nu poate fi cucerit decît printr-o iniţiere prealabilă în arta retoricii: au spus-o VI. Yankélévitch şi, încă mai demult, Pierre Fontanier cînd definea figurile limbajului, o dovedeşte, iată, şi Gheorghe Bălăceanu în volumul Ciocnirea minţilor […] mai mult decît o simplă culegere de texte epigramistice; […] (aproape) un dicţionar al autorilor de gen; circa cincizeci de confraţi îl „atacă” pe Gheorghe Bălăceanu sau suportă „ofensiva” acestuia […] Portretul şi, mai ales, ceea ce francezii numesc „la qualité maîtresse” reprezintă ţinta epigramelor lui Gheorghe Bălăceanu; Adrian Alui Gheorghe care, într-un recital liric la Casa Pogor, care recitase “Nu lăsaţi poezia la îndemîna copiilor”: „Văzînd la copii, poezia/ Zvîrlind-o aiurea, hai-hui,/ întreb stăpînindu-mi mînia:/ – Era ALUI GHEORGHE? – A lui!”; înţepător, cu Liviu Apetroaie; „De Liviu Apetroaie mulţi au spus/ Că totdeauna-i tare-n tot ce scrie,/ Căci are harul de la Cel de Sus/ Să afle calea dreaptă… spre tărie”; cald, în urare, folosind cartea de vizită a lui Daniel Corbu: „Deşi a fost şi mult năpăstuit,/ Poetul nostru, Corbu Daniel,/ Ar trebui să fie fericit/ Că totuşi e contemporan… cu el!”; foarte inspirat, în portretul lui Gellu Dorian: „Asemănarea ce-am simţit că-mi place,/ O voi păstra în minte-aşa mereu:/ Ca el, puternic, sobru şi tenace,/ Ar trebui s-arate… leul greu!”; acid, folosind prompt momentul cînd Carmelia Leonte citea în public „ceva dintr-o carte mai veche”; „Cu glasu-i dulce la ureche/ Citind din versuri – cam puţine –/ A preferat o carte veche…/ Din vremea cînd scria mai bine”; Emilian Marcu, la aniversară: „Inspirat, mereu pe fază/ Si cu «6» la prefix,/ Cu aplomb ne demonstrează/ Că mai are pastă-n pix!”; lui Cassian Maria Spiridon, despre (ne)primirea autorului în breaslă: „E cald şi primitor, iubit de fani,/ Şi cum «Noblesse oblige», pornirea e,/ S-arăt că am şi eu cei şapte ani…/ De cînd dosarul stă la U.Se.Re.!”; Val Talpalaru şi trecutul său improbabil de boxer: „O fi un amănunt, dar cum nu-l/ Cunosc, să-mi spună cine ştie:/ Chiar dă cu pumnu-aşa cum scrie,/ Sau scrie-aşa cum dă cu pumnul?”; […] sau catrenul adresat maestrului Horia Zilieru, referindu-mă la remarca domniei sale despre versurile fără ritm şi rimă care la unii poeţi parcă se rostogolesc de parcă ar fi hurducate: „Mînînd cuvinte-n turme, triumfal,/ Ca nave-n marea spulberată-n stropi,/ Pe nebătute căi, e şi normal/ Să piardă ritm şi rimă dînd prin gropi!” (propunîndu-i maestrului Zilieru să facem un pustiu de bine şi să-i iertăm, nu să-i… promovăm!)
Despre acelaşi volum, în Jurnalul săptămânii (Israel, 15.03.2018), Martha Eşanu preciza că: În recenta carte “Ciocnirea minţilor”, doctorul Gheorghe Balaceanu ne vorbeşte despre “Scîntei din ciocnirea minţilor” menţionând: […] într-o societate modernă […] conflictele […] se soluţioneaza prin aşa zisele lupte de idei, un fel de ciocnire a minţilor, de fapt tot un fel de războaie în care sînt permise orice fel de atacuri. Ciocnire din care normal, sar scîntei. Scîntei care pot fi de două feluri: scîntei care luminează întunericul în care se ciocnesc minţile, făcînd astfel posibilă descoperirea realităţii aşa cum este ea, sau scîntei care declanşează adevărate incendii menite să ardă orice ar putea aduce un dram de lumină pentru aflarea adevărului”. “Ciocnirea minţilor” continuă tradiţia duelurilor epigramistice între personalităţi de seamă ale lumii literare din secolul trecut […] În paginile intitulate „Şi epigramiştii sînt oameni”, autorul scrie […]: „Ei bine, noi ăştia, epigramiştii, chiar dacă în marea majoritate nu sîntem scriitori, ci nişte din ăia care doar compun epigrame, sîntem un fel aparte de arbitri. Pentru că epigramiştii sînt nişte oameni cu mintea atît de ascuţită, încît ajung să înţepe nu doar într-un anumit sector, ci în toate. Ei judecă pe toţi cei care se abat nu doar de la legi scrise, ci şi de la cele de bun simţ, care de regulă sînt nescrise. Şi spre deosebire de alte categorii de arbitri, care în mod obişnuit trag şi ceva foloase de pe urma activitaţii lor (nu e treaba mea daca ar fi ilicite, sau nu), epigramiştii trag chiar ceva mai multe… nu foloase, ci ponoase. […] Aşa că singura satisfacţie a epigramiştilor, ca şi a tuturor umoriştilor în general, ramîne mulţumirea celor care se bucură că “le-a traso” ălora dupa cum meritau, aşa de bine, încît le-a mers la suflet!
Şi bineînţeles că exact această satisfacţie pe care noi o intuim, deoarece mai rar avem ocazia să ne fie adresată personal, ne menţine plăcerea de a scrie şi tare mă mai mănîncă limba ca atunci cînd mai sînt întrebat care este ultima mea carte, să răspund că “nu ştiu”!
Şi dacă tot avem aici un “Loc de dat cu… Epigrama”, în revista “Epigrama” a apărut la un moment dat o rubrică “Loc de dat cu… capul”, care m-a inspirat pentru următorul catren:
Sunt mulţi ce-nghit cu noduri hapul –
Ideea sigur nu e rea –
Că e şi-un loc de dat cu capul...
Dar unii... n-au cu ce să dea.
Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA. Aşteptăm creaţiile voastre pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com până în fiecare zi de vineri a săptămânii. (Georgică Manole)
CLASIFICAREA PARTIDELOR
POLITICE
Azi, partidele de mase,
După cum puteţi vedea,
Se împart în două clase:
Clasa HĂISA, clasa CEA.
(MIHAI HAIVAS)
DEFICIT DE IMAGINE
Cu amar de mătrăgună,
Spun în numele nevoii:
Nu-i imaginea prea bună
Când la cârma ţării-s…boii!
(MIHAI HAIVAS)
TANDEM POLITIC RATAT
Fără să mai zică „pâs”,
Pentru-a nu ştiu câta oară,
Unul s-a făcut de râs,
Celălalt…şi de ocară.
(MIHAI HAIVAS)
COMPENSAŢIE BĂRBĂTEASCĂ
Tragând cu poftă fumul din ţigări,
Resimte efectiv că mai calmează
Nădufu-n care după lungi „flotări”,
Finalul... nu se mai concretizează!
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
GHICITOARE
Deşi în tinereţe, fără carte,
Succes la dame, fără vreun cuvânt
Avea, la senectute stă-ntr-o parte
Şi mai mereu cu nasul în pămînt.
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
LA VÎRSTA MEA...
Rezolv rapid orice femeie,
De nici cei tineri nu mă-ntrec,
Căci am un mic secret, o „cheie”:
Eu cum constat că pică… plec!
(GHEORGHE BĂLĂCEANU)
APRECIERE JUDICIARĂ
În etapa actuală
Fapta se subînţelege:
„Unde-i lege nu-i tocmeală”,
Unde sunt corupţi… nu-i lege.
(VASILE LARCO)
UNUI CORUPT
Eu nu doresc să spun un pont,
Dar bani primind pe-atâtea fronturi,
El azi nici nu mai ţine cont…
Prin câte bănci mai are conturi.
(VASILE LARCO)
DUPĂ OPERAŢIE
Sunt optimist, cum e firesc,
Mă mişc uşor, destul de bine,
Şi în oglindă des privesc,
Să văd ce-a mai rămas din mine!
(VASILE LARCO)
PRESUPUNERE
Fata mamei, frumuşică,
Tare-i problematică,
Nu că este uşurică
Ci că-i uşuratică.
(MIHAI SĂLCUŢAN)
URZEALĂ
O iubire-i mai frumoasă,
Mai adânci izvoarele,
Când cu mâinile pe masă
Împleteşti picioarele.
(MIHAI SĂLCUŢAN)
RIME CEFERISTE
Trenule, maşină mică,
Eu ţi-aş da-ntr-o zi toţi banii,
Să-l aduci pe Ionică
Şi să-i duci pe toţi Ivanii.
(GHEORGHE BÂLICI)
OMUL POLITIC
Nu vreau să-l laud, nici să-l critic,
Dar totuşi îi divulg sindromul:
În firea lui de om politic
Adeseori lipseşte OMUL…
(GHEORGHE BÂLICI)
STRIGĂTURĂ POLITICĂ
Prezidentul nostru are
Pofte ca de fată mare:
Îşi adună lângă sine
Doar din cei ce pupă bine.
(ION DIVIZA)
NOI ALEGERI
Noi alegeri, noi figuri,
Vechi discurs electoral;
Ies bandiţii din păduri
Să mai fure şi… legal.
(ION DIVIZA)
PETRECEREA DE PAŞTE
Veniţi să luaţi din lumină,
De Paşte răsună chemarea,
Iar cheful de după culmină:
Veniţi să-l luaţi cu salvarea!
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
REPROŞ NEJUSTIFICAT
Că de nimic nu sunt în stare
Iubito, e o nedreptate,
Căci sunt mereu, tu nu vezi oare,
În stare de ebrietate!
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
REGRET
Era bine-n dictatură,
O spun cu durere-n plex
Bani n-aveam şi nici căldură
Dar atunci mai făceam sex!
(MIHAI BATOG-BUJENIŢĂ)
ŞI MEDICII AU PĂCATE
Azi te doare rău ficatul
Pe-un motiv, spui, metabolic;
Ceri şi doctorului sfatul,
Chit că e un alcoolic.
(ELENA M NDRU)
UMORUL
(definiţie)
Îl văd precum o stare
Ce-n clipele tristeţii,
Colac e (de salvare!)
Pe valurile vieţii.
(ELENA MÂNDRU)
ASEMĂNARE
Vorbe-i să-i găsesc eu rostul,
Spun pe-un ton deloc strident:
E primejdios şi prostul,
Dar şi cel inteligent!
(ELENA MÂNDRU)
PAŞI ÎN VIAŢĂ
Cum viaţa-i probă de-ncercare
Ce nu admite imprudenţe,
Aş cere, drept acomodare,
Examen pentru corigenţe.
(CĂTĂLINA ORŞIVSCHI)
CONSTATARE AMARĂ
Când de amar ești copleșit
Și-ai vrea pe altu-n locul tău,
Te-ajută unii, negreșit,
Ca să îți fie și mai rău...
(CĂTĂLINA ORŞIVSCHI)
DUPĂ VOT
Nu mă priviţi suspect,
Morala nu o sorb:
Eu am votat corect,
Ca tot românul... orb.
(GHEORGHE I. GHEORGHE)
UNEI BLONDINE
Deşi săracă-n judecăţi
Se lăuda că-i preţioasă,
Că are două facultăţi...
La zece metri, lângă casă.
(GHEORGHE I. GHEORGHE)
UNUI COLEG
Mă flatează, mă salută,
Zâmbetul de miere-i plin.
Când cu alţii mă discută
Mă împroaşcă cu venin.
(GHEORGHE I. GHEORGHE)
INDIFERENȚA LA MOLDOVENI
(definiție)
Rău ar ocărî străbunii,
De-ar afla, că viața-ntreagă
E-aplicată strict de unii,
Când e vorba să aleagă.
(NICOLAE MEREACRE)
CHELIA ȘI MÂNDRIA
Deși de la o vreme-s chel,
Sunt tare mândru într-un fel,
Căci nimenea, într-adevăr,
Nu mă mai trage azi de păr.
(NICOLAE MEREACRE)
VENIT-DUS
Când șeful nu e caritabil
Și nu-mi plătește,drept i-o spun:
Dacă venitu-i mizerabil,
Atunci cu dusul mă răzbun.
(NICOLAE MEREACRE)
ŞEFU`…ÎN TELEGONDOLĂ
Privind în jos, tot încrezut,
Fu cuprins de exaltare
Şi scoate-o vorbă (din şezut):
- Îmi stă lumea la picioare!
(NAE BRĂDĂŢEANU)
HORĂ…CU STRIGĂTURI
Când o soacră intră-n horă,
Şi e prinsă şi vreo noră,
După hora cea ştiută
Se încinge…o bătută!
(NAE BRĂDĂŢEANU)
FRAGILITATEA CASEI
EUROPENE COMUNE
Tragedia de la „Notre-Dame”
N-o pândi și casa-ne comună?
Cum n-am vrea să-i spunem „notre dRame”,
S-o păzim, eroic, împreună!
(NICOLAE MĂTCAŞ)
TERGIVERSARE CA ÎN
BANCUL CU MĂGARUL
Curțile o iau cu-ncetul.
Greu dosarul. Amânare:
Poate moare,-n timp, completul,
Poate inculpatul moare.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
CU MOAŞ`-SA PE GHEAŢĂ
Credea c-or să-l țină-un veac,
Cât părea de erudit.
Nefăcându-le pe plac,
În doi timpi l-au mătrășit.
(NICOLAE MĂTCAŞ)
LA PRIMA VIZITĂ
Am primit-o cu ardoare:
- Ştii că-ți fac orice plăcere,
Vrei un suc, sau vrei o bere ?
- Poate ai ceva mai...tare !
(DUMITRU BUJDOIU)
ASOCIAŢIE DE IDEI
Simt o plăcere sadea
Când votez, urna s-admir;
Apoi intru în delir,
Cu gândul la soacră-mea.
(DUMITRU BUJDOIU)
LEAC PENTRU DIPLOPIE
Să mă las de băutură,
Ar fi unica măsură
Ca să n-am vedenii acre,
Să văd zilnic două soacre.
(DUMITRU BUJDOIU)
PESTA PORCINĂ
De când pesta s-a ivit,
Cu Ignatul s-a sfârşit,
Altă cale nu există:
Tăiem porcul … de pe listă.
(ADRIAN TIMOFTE)
LUI MIHAI PLEŞU
Canabisul l-a ajutat
În teoriile ce-a dat,
Cred: dovada-i ca la carte,
Nu sare aşchia departe!
(ADRIAN TIMOFTE)
ÎNCURCĂTURI
M-a chemat epigramista Lia,
Să-i explic ce e cu prozodia
Şi deodată, ca să vezi mirare,
Ne-am cam încurcat printre… picioare.
(GEORGICĂ MANOLE)
UNUI CONFRATE INDISCRET
Amândoi avem o boală
Şi-am căzut victima ei:
Eu – chelia naturală;
Tu – chelia de idei!
(CINCINAT PAVELESCU)
UNUI CONFRATE PUŢIN INSPIRAT
Mă jur – şi fără ironie –
Că eu mă prind să scriu o dramă
În timpul cât îţi trebuie ţie
Să-mi faci o biată epigramă.
(CINCINAT PAVELESCU)
