Au trecut indemnizațiile membrilor CA-ului de la Nova Apaserv, 3.500 de lei aprobați! (Foto, Video)

Wednesday, 10 June 2026 

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Botoșani, indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație din cadrul companiei Nova Apaserv nu au fost aprobate, a fost organizată o nouă ședință de președintele...

Alexandru Rafila: ”Înţeleg revendicările pe care le au colegii noştri de la Direcţiile de sănătate publică”

Monday, 20 November 2023

Ministrul Sănătății a promis că va face demersuri pentru a fi găsită o soluţie atât pentru aceşti salariaţi, cât şi pentru cei din aparatul ministerului.

Credincioșii din Botoșani sunt așteptați astăzi la Procesiunea cu Sfinte Moaște în cinstea hramului Bisericii Vovidenia

Monday, 20 November 2023

O biserică din Botoșani se pregătește de sărbătoare. Intrarea Maicii Domnului în Biserică este încă un prilej pentru creștini de a se ruga împreună.

A nins la Botoșani. Cum va fi vremea în zilele următoare!

Monday, 20 November 2023

Ninsorile au pus stăpânire pe mai bine de jumătate din țară. A nins abundent în mai multe județe. Meteorologii au anunțat cât va mai ține acest episod de vreme rece.

Un botoşănean a câștigat Marele Premiu „World of Animation”!

Monday, 20 November 2023

Concursul Naţional de Animaţie are scopul de a reconecta creatorii de artă la activităţi colaborative şi interdisciplinare, artă şi tehnologie.

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mc. Dasie; Sf. Ier. Proclu, Arhiepiscopul Constantinopolului

Monday, 20 November 2023

Sfântul Grigorie Decapolitul (†842) s-a născut şi a crescut în sud-estul Asiei Mici, în Irinopole, una din cele 10 cetăţi din Decapole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe ...

Mașină răsturnată în șanț, șoferul a fost transportat la spital!

Sunday, 19 November 2023

Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili cauzele care au condus la producerea accidentului rutier.

Miruna Buză a cântat din nou ”Lie, ciocârlie”. Pe scena Teatrului Odeon, în fața a sute de arhitecți! – Foto, Video

Sunday, 19 November 2023

”Este un act de curaj în această apariție… Este atât de multă tinerețe, fragilitate, dar și cutezanță în interpretarea ei!”

La spital după ce a vrut să aprindă focul cu benzină, pompierii au reușit să îi salveze casa!

Sunday, 19 November 2023

În urma incendiului izbucnit în locuința sa, botoșăneanul în vârstă de 38 de ani a suferit arsuri pe față și pe una dintre mâini.

Ateliere de art-terapie pentru copiii cu dizabilități. ”Avem nevoie să ne creștem capacitatea de a empatiza” – Foto

Sunday, 19 November 2023

Art-terapia îmbină disciplinele artei și psihologiei, obiectivul principal fiind utilizarea creativității în vindecarea și îmbunătățirea vieții.

Piscicultor din Botoșani: ”Peștele va deveni o raritate. Avem foarte puțin și importăm din Bulgaria și Ungaria!”

Sunday, 19 November 2023

Botoșăneanul a explicat ce impact ar avea desființarea barajelor din România.

Ce părere are Biserica Ortodoxă Română despre cei care se recăsătoresc. Cine mai beneficiază de slujbă religioasă

Sunday, 19 November 2023

Față de finalul epocii socialiste, în țara noastră, numărul divorțurilor aproape că s-a dublat. În 1990, deci la un an de la execuția soților Ceaușescu, în România se consemna un divorț...

Astăzi este Ziua internaţională a bărbaţilor. ”Un prilej pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre sexe”

Sunday, 19 November 2023

Sărbătoarea a fost inclusă și în legislația românească. La nivel internaţional, tema în care sunt desfăşurate manifestările pentru marcarea acestei zile în 2023 face trimitere la ”...

Fostul antrenor care nu crede că Iftime va muta echipa. ”Niciodată! Știți rivalitatea Suceava-Botoșani!”

Sunday, 19 November 2023

”Hai, domnule, asta e ceva cu iz electoral! Nu o să ajungă niciodată Botoșaniul să joace la Suceava”.

Semnal de alarmă transmis de un medic din Botoșani: ”Nu pierdeți timpul dacă aveți aceste simptome!”

Sunday, 19 November 2023

De multe ori, rușinea le ține pe femei departe de medicul specialist. Din păcate, de multe ori ajung în cabinet doar atunci când este prea târziu pentru ca vreun tratament să mai poată remedia ceva...

Iustina Irimia își lansează primul album de colinde printr-un concert caritabil dedicat copiilor Alexandrei Ivanov!

Sunday, 19 November 2023

Pe 7 decembrie 2023, de la ora 18.00, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor Botoșani vor răsuna din nou colindele!

Se circulă în bune condiții pe toate drumurile din zona Moldovei, atenționare pentru șoferi să își echipeze corespunzător mașinile!

Sunday, 19 November 2023

După o zi și o noapte de ninsori abundente, în care drumarii au acționat fără întrerupere, în această dimineață pe toate drumurile naționale din zona Moldovei se circulă în bune condiți...

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (276)

Sunday, 19 November 2023

O rubrică de prof. GEORGICĂ MANOLE, scriitor, epigramist.

România merge la Campionatul European de fotbal. Reușita uriașă a băieților lui Edi Iordănescu

Sunday, 19 November 2023

Pe teren a fost și ex-botoșăneanul Andrei Burcă, în timp ce pe banca de rezerve și-a făcut loc Olimpiu Moruțan.

Familie în pericol, pompierii botoșăneni au intervenit în miez de noapte!

Sunday, 19 November 2023

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza coșului de fum necurățat de funingine.

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Proroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam

Sunday, 19 November 2023

Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona.

FRF îl vânează pe Marius Croitoru. Nu îi recunoaște nicio licență dacă nu îndeplinește o condiție obligatorie!

Saturday, 18 November 2023

Calificarea obținută de Marius Croitoru în Moldova nu îi este recunoscută sub nicio formă în România.

Povestea unei mame singure diagnosticată cu cancer. Are nevoie de ajutor pentru a o vedea pe Sara crescând!

Saturday, 18 November 2023

În urmă cu doi ani, Cristina a trăit una dintre cele mai dureroase pierderi: mama ei, o femeie puternică și mereu alături de Cristina, a plecat in lumea celor drepti, răpusă de cancer.

Leon Dănăilă: „I-am dus soției flori în fiecare zi la spital, chiar dacă știam că este inconștientă. Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune”

Saturday, 18 November 2023

Leon Dănăilă, medicul care a salvat milioane de vieți, dar a cărui inimă rănită după moartea soției sale nu a putut fi vindecată!

Conferințe în parohiile din județul Botoșani, în săptămâna 19-25 noiembrie

Saturday, 18 November 2023

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a făcut publice evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 19-25 noiembrie 2023.

A furat un portofel din biroul unei șefe de supermarket din Botoșani. Imediat și-a cumpărat etnobotanice!

Saturday, 18 November 2023

Botoșăneanul a fost condamnat doar pentru furt, întrucât una dintre fapte – cea prin care a sustras bani din bancomat - s-a prescris.

Peisaj de toamnă-iarnă la Vorona, când ”fotograful lasă frumusețea să izvorască prin imagine” - Foto

Saturday, 18 November 2023

Dragostea, credința, bunătatea, cumpătarea. Este întocmai grădina sufletului nostru, pentru că ”doar astfel sufletul omului se umple de frumusețe”, ne spun maicile Voronei.

Un fost sportiv din lotul național de gimnastică antrenează la Săveni!

Saturday, 18 November 2023

Astăzi, 18 noiembrie, în premieră în nordul Moldovei, are loc Concursul de Gimnastică Artistică „Cupa Săveni”, la care participă aproape 100 de sportivi.

Descinderi la braconierii din Botoșani, polițiștii și jandarmii au plecat cu 100 de kilograme de pește, telefoane mobile și o barcă – Foto, Video

Saturday, 18 November 2023

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni.

Imagini feerice din Botoșani. Prima zăpadă la Mănăstirea Gorovei - Foto

Saturday, 18 November 2023

Albul zăpezii acoperă, de la o oră la alta, sate și orașe, case și blocuri, mănăstiri și școli. Drumurile sunt din ce în ce mai dificil de parcurs, însă bucuria primei ninsori din acest an este tr...

Povestea unei ștampile care a ”salvat” sute de oameni. ”Poartă în sine o istorie de inestimabilă valoare!”

Saturday, 18 November 2023

”Aceasta este povestea unei umile ștampile, ce poartă în sine o istorie de inestimabilă valoare”, a încheiat botoșăneanul care de 11 ani ”salvează inimi”.

Lecția de iubire a lui Ovidiu, poștașul care împarte flori și vederi bătrânilor, de ziua lor. ”Dar din dar se face Rai!”

Saturday, 18 November 2023

Căsuțele mici, din satele noastre vechi, fără e-mail, Facebook sau WhatsApp, cu zumzet de rugăciune lângă candela aprinsă, păstrează încă pacea de demult. Rânduiala dincolo de care încep...

Atenție, șoferi! Blocaj pe șosele din cauza ninsorilor, drumarii îndeamnă la prudență!

Saturday, 18 November 2023

Drumarii le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență și cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru condiții de iarnă.

Biserica din micul sat Agafton are nevoie de ajutorul credincioșilor. ”Avem încredere că vom reuşi, Maica Domnului nu ne lasă” – Foto

Saturday, 18 November 2023

Ajuns la Agafton din 2017, preotul Florin Istrate pune pe seama ajutorului divin şi a celui omenesc o mulţime de realizări.

-->