Șofer împușcat de polițiștii botoșăneni după o urmărire în trafic. Ce s-a găsit în mașină!

Eveniment nefericit, noaptea trecută, cu poliția pe urme: un tânăr de 25 de ani a fost împușcat, acesta fiind în prezent sub supraveghere medicală.

S-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 24:00.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi- Biroul Rutier, în timp ce se aflau pe strada Lt. Andrei, din municipiul Dorohoi, au efectuat semnal de oprire unui autovehicul, al cărui conducător auto, inițial s-a conformat, oprind autovehiculul, însă, în momentul în care polițiștii s-au apropiat de portieră, acesta a demarat în trombă.

S-a folosit armamentul din dotare!

 

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe parcursul deplasării au efecutat mai multe focuri de armă atât de avertisment, cât si înspre autovehicul, reușind prinderea sa, la aproximativ 5 kilometri de locul interceptării, în localitatea Saucenița.

În urma folosirii armamentului din dotare, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

Ulterior a fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava. 

Ce s-a găsit în mașină!

Totodată, în urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate 93 de butelii cu agent refrigerant, de proveniență Ucraina, fără documente.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de contrabandă calificată și vătămare corporală din culpă.

Starea tânărului este stabilă, fiind sub observația cadrelor medicale.

Vezi video aici

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...