Au trecut indemnizațiile membrilor CA-ului de la Nova Apaserv, 3.500 de lei aprobați! (Foto, Video)

Wednesday, 10 June 2026 

După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Botoșani, indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație din cadrul companiei Nova Apaserv nu au fost aprobate, a fost organizată o nouă ședință de președintele...

Spectacole pentru botoșăneni pe scena Casei Tineretului

Thursday, 23 November 2023

Două spectacole marca Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani vor rula, în acest final de săptămână, pe scena de la Casa Tineretului.

Copiii Alexandrei i-au unit pe botoșăneni. Sumă impresionantă strânsă în doar trei ore

Thursday, 23 November 2023

Sărbătorile de iarnă reprezintă pentru mulți dintre noi momente de veselie, de speranță și ne fac să ne dorim să fim mai buni, să fim alături de semeni și să îi sprijinim.  

Șofer SMURD lăsat fără permis, două mașini avariate pe un drum din Botoșani (video)

Thursday, 23 November 2023

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar șoferii care s-au ales cu mașinile avariate au recurs la amiabilă. 

Spectacol de Ziua României cu ”Rapsozii Botoșanilor”, în fața Cinematografului Unirea!

Thursday, 23 November 2023

Pe 1 Decembrie, botoșănenii sunt așteptați la un spectacol în cadrul căruia vor evolua soliștii vocali și instrumentiști ai orchestrei.

Protest și la Statistică: ”Salarii crescute cu 4 lei în ultimii 4 ani, nu se mai poate așa! (foto, video)

Thursday, 23 November 2023

”Echitate şi plată egală pentru muncă egală”, sunt solicitările angajaților Direcției Județene de Statistică Botoșani, care au organizat joi, 23 noiembrie 2023, o acțiune spontană de protest.

Un fenomen meteo sever ar putea lovi și România în acest weekend!

Thursday, 23 November 2023

Cel mai probabil, acest val de frig va persista până spre sfârșitul lunii, după care e posibilă o încălzire ușoară.

Karakul de Botoșani, prima rasă din România cu propriul muzeu la standarde europene! - Video

Thursday, 23 November 2023

Când spui Stațiunea de Cercetare Dezvoltare de la Popăuți spui Karakul. Karakul va deveni în curând prima rasă de ovine din România cu propriul muzeu la standarde europene. 

Leon Dănăilă lansează astăzi o carte: ”Este mai mult un strigăt decât o șoaptă!”

Thursday, 23 November 2023

Neurochirurgul născut la Darabani în urmă cu 90 de ani lansează astăzi o carte ”care dezvăluie pilonii esențiali ai îmbătrânirii sănătoase și active”.

Alexandra Huțu, PSD Botoșani: "Încă șase primării din județ vor construi centre de zi pentru copiii vulnerabili!"

Thursday, 23 November 2023

Programul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse finanțat prin PNRR pentru crearea rețelei de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie, continuă prin noi evaluăr...

Protest pe treptele instituției, la minus 3 grade: ”Nu renunțăm!” – Video

Thursday, 23 November 2023

Nu îi oprește nici frigul, nici lipsa de reacție, până în acest moment, a guvernanților. Oamenii sunt deciși să nu renunțe la proteste până când nu li se oferă soluții certe.

Incendiu izbucnit din cauza unei neglijențe, pompierii le-au salvat casa în ultima clipă

Thursday, 23 November 2023

Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că ardeau mai multe haine, două televizoare, perdele, pături și lenjerie de pat, toate depozitate lângă sobă.

Tinerii din Protopopiatul Darabani au participat la Concursul de cunoaștere a Noului Testament

Thursday, 23 November 2023

La sediul Protopopiatului Darabani s-a desfășurat faza locală a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, la care au participat șase tineri din parohii arondate Protopopiatului.

Drumul Botoșani – Târgu Frumos, modernizat în proporție de 90 la sută, anunță DRDP Iași - Video

Thursday, 23 November 2023

Autoritățile anunță ultimele etape ale proiectului de modernizare a DN 28B, Târgu Frumos - Botoșani.

Dorohoianul Gheorghe Nichita, eliberat din arest. „Am o experienţă de viaţă destul de bogată. Nu mă mai interesează politica!”

Thursday, 23 November 2023

Gheorghe Nichita a spus că nu mai este interesat de politică, însă a anunțat că va continua să fie prezent în spaţiul public.

Proiect important pentru Botoșani, pe masa Guvernului!

Thursday, 23 November 2023

Guvernul României se întrunește în ședință astăzi, 23 noiembrie 2023. Pe ordinea de zi se află și un proiect care privește municipiul Botoșani.

Polițist botoșănean reținut de procurorii DNA. 24 de vameși și polițiști urmăriți penal! - Video

Thursday, 23 November 2023

Șeful Poliției de Frontieră Sculeni, alături de alți doi polițiști, sunt acuzați de luare de mită. În acest dosar sunt urmăriți penal un număr de 24 de polițiști de frontieră și vameși.

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, Episcopul Iconiei, şi Grigorie, Episcopul Acragandelor

Thursday, 23 November 2023

Sfântul Cuvios Antonie era de neam român şi s-a născut în 1628 la Ianina, în Munţii Pindului. A crescut în dreapta credinţă mergând de mic la sfânta biserică, unde î...

Descoperire făcută de polițiștii locali în parcul de lângă Primărie

Wednesday, 22 November 2023

Pe această cale, polițiștii recomandă cetățenilor să fie mai atenți la bunurile pe care le au asupra lor.

Sute de oameni uniți pentru copiii Alexandrei într-un concert caritabil (foto, video)

Wednesday, 22 November 2023

Părinți, elevi, profesori, prieteni, copii mici și mari s-au unit pentru a face o bucurie înainte de sărbătorile de iarnă copiilor Alexandrei.

Senator Cristian Achiței: Lucrări susținute în ritm alert pe ruta Botoșani – Tg. Frumos (foto)

Wednesday, 22 November 2023

Se apropie de finalizare și lucrările executate în orașele Tg. Frumos și Hârlău, odată cu așternerea straturilor asfaltice și montarea bordurilor.

Botoșăneancă transportată la spital în urma unui accident rutier

Wednesday, 22 November 2023

Cazul a rămas în atenția polițiștilor pentru efectuarea cercetărilor.

Încetare colectivă și voluntară a lucrului, la Prefectura Botoșani

Wednesday, 22 November 2023

”Cât să mai suportăm umilința de a fi plătiți la nivelul unui muncitor de la o primărie de comună?” - angajații Prefecturii Botoșani.

Mai multe străzi din municipiul Botoșani rămân joi fără apă

Wednesday, 22 November 2023

Pentru evitarea disconfortului cauzat de lipsa apei, consumatorii sunt rugați să-şi constituie rezervele de apă necesare.

Angajații din Botoșani radicalizează protestele, ședință sub presiune la prefect (foto)

Wednesday, 22 November 2023

Instituțiile amenință că vor sista plățile către cetățeni, în lipsa unor soluții oferite de guvernanți.

Petrecere la ora 3 dimineața, cine le-a deschis ușa polițiștilor după ce vecinii au reclamat zgomotul!

Wednesday, 22 November 2023

Două apeluri telefonice au înregistrat oamenii legii, la distanță de jumătate de oră, din cauza zgomotului insuportabil care venea din apartamentul vecinilor.

Un botoșănean și-a agresat mama, femeia a sunat disperată după ajutor!

Wednesday, 22 November 2023

L-a născut, l-a crescut, l-a protejat. Nu s-a gândit niciodată că va veni o zi în care va avea nevoie de polițiști ca să o apere de propriul fiu.

Fenomen îngrijorător la Botoșani. Tot mai mulți vârstnici se confruntă cu boala secolului în care trăim (video)

Wednesday, 22 November 2023

Dacă boala secolului XXI era mai des întâlnită la pacienții tineri, specialiștii botoșăneni au tratat, în ultima perioadă, foarte mulți bătrâni cu probleme de natură psihică.

Militarii din Botoșani vor defila la vecini de Ziua Națională, sucevenii pregătesc ”stegulețe și fulare”!

Wednesday, 22 November 2023

Nu mai puțin de nouă plutoane de militari, adică 200 de ostași din Bistrița și Botoșani, vor defila la Suceava de Ziua Națională.

Dan Șlincu, PSD: „Progres semnificativ pe Autostrada Moldovei; s-a semnat contractul de execuție și pentru ultimul lot al autostrăzii A7”

Wednesday, 22 November 2023

Astăzi a fost semnat contractul pentru construcția ultimului lot al autostrăzii Moldovei - A7 pe segmentul Pietroasele – Buzău. 

(P) Ați programat un eveniment în anul 2024?

Wednesday, 22 November 2023

Alegeți Casa Dulce, să vă fie furnizor de dulciuri și bucurii! TOATE prețurile beneficiază de DISCOUNT 20% pentru rezervările făcute până la sfârșitul anului 2023 !!

Medic din Maramureș, mutat la Botoșani împreună cu cei patru copii (video)

Wednesday, 22 November 2023

Cadrul medical va activa pe o specializare care se confruntă cu deficit de personal.

Protestele iau amploare la Botoșani. (Și) angajații ITM au ieșit în stradă (foto)

Wednesday, 22 November 2023

Funcționarii au aceleași revendicări: vor salarii mai mari și în concordanță cu nivelul de muncă pe care îl au.

Un căutător de comori din Botoșani a dat peste un tezaur vechi de aproape 400 de ani! - Foto

Wednesday, 22 November 2023

Cele peste 400 de piese au de parcurs acum un drum instituțional, pentru a beneficia de expertiză, urmând ca ulterior, în funcție de concluziile specialiștilor, tezaurul să își găsească utilitat...

-->