LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (298)

O rubrică de prof. GEORGICĂ MANOLE, scriitor, epigramist

LOC DE DAT CU… EPIGRAMA (298)

Spaţiul botoşănean a dat ţării un reper al epigramei româneşti: Păstorel Teodoreanu. Lui i se adaugă, în timp, Vasile Larco (hâtru moralist), Mihai Haivas (cel mai freudian dintre epigramişti), Stelică Romaniuc (impulsuri mai cazone), Al.D. Funduianu (ascuns sub umbrela delicateţei şi a generalizărilor), Dumitru Monacu (supune totul spiritului timpului trăit), Gheorghe Hreapcă (adeptul anamorfozei literelor în cuvinte şi a cuvintelor în fraze), Mihai Cornaci (specificitate culturală), Nae Brădăţan (un comic sănătos bazat pe un enciclopedism verificat), Gheorghe Enăchescu, Nelu Mater, Dorel Mihai Gaftoneanu (un enciclopedist), Teodor Jacotă, Maria Panciuc-Bucătaru (umor constatator), Laurenţiu Maftei, Adrian Timofte, Dionisie Vitcu, Sorin Finchelstein (ironist care o dă adesea în parodic), Florentin Florescu (boem), Ioan Timofte şi Ştefan Başno (dominat de apetitul către replică).

În ceea ce-i priveşte  pe români,  aceştia au abordat epigrama mai târziu, prin secolul al XIX-lea, dar n-au mai abandonat-o, din contra, perfecţionând-o: „poezie cu formă fixă, formată de regulă din patru (sau două) versuri, cu două rime”.

Începând cu anul 1860 apar primele două  volume care au pe copertă denumirea de epigramă (vezi Elis Râpeanu, „Epigrama în literatura română”, p. 199): N. T. Orăşanu – „Satire şi epigrame politice” (1869);  „Ielile, grame şi epigrame politice” (1869) semnate cu pseudonimul „O companie de glumeţi” care, până la urmă, s-a demonstrat a fi Dimitrie Bolintineanu. Mulţimea de volume de epigrame de autor ce au urmat au condus la realizarea unor antologii, prima  fiind cea alcătuită de Sofronie Ivanovici şi intitulată „Epigramiştii noştri” ( Tipografia Marin S. Niculescu, Bucureşti, 1914). Istoria literară consideră că meritul acestei antologii este, pe lângă cel de a consacra epigrama ca specie literară umoristică, şi faptul că a impus  noţiunea de epigramist.

Merită reţinute câteva puncte de vedere exprimate la orizontul anului 1914: 1. „În literatura noastră, această maliţioasă formă a poeziei s-a ivit pentru prima oară sub pana lui Constantin Bălăcescu, de la care posedăm zece epigrame, cea mai reuşită dintre toate este următoarea: „Din modestie, se vede, / Tot zici că nu ştii nimic; / Tu o zici făr’ a o crede, / Eu o cred fără s-o zic” (Epigrama mea din partea…multora); 2. „Cât de dificil este genul de care ne ocupăm, se poate observa din faptul că epigramiştii de valoare ai lumii pot fi număraţi pe degete, iar din adevăratele epigrame ale acestora abia s-ar putea întocmi un volumaş de câteva zeci de pagini”; 3. „În cadrul îngust al celor patru versuri, se cere epigramistului, nu numai o formă desăvârşită, simplitate şi claritate,  dar şi un puternic spirit de observaţie, fină şi discretă ironie”; 4. „Românul este din firea lui ironic, zeflemist şi dovada despre aceste însuşiri o fac nenumăratele snoave şi anecdote populare, dintre care unele sunt adevărate perle de umor”; 5. „Este atât de splendidă răsplata celui care a reuşit să condenseze sare atică în patru versuri: o singură epigramă e de ajuns ca să asigure nemurirea unui scriitor” etc.

Un alt merit al antologiei realizate de Sofronie Ivanovici este dat şi de faptul că încununează perioada de maturizare a epigramei româneşti, fiind primul volum ce are înscris pe copertă noţiunea de „antologie” de epigramă.  O lectură aprofundată a creaţiilor  cuprinse în volum conduc şi spre factorii  ce au concurat la apariţia epigramei şi enumeraţi  adesea de Elis Râpeanu: fondul psiho-comportamental al românilor, fondul folcloric, îmbinarea dintre creaţia folclorică şi tradiţia scrierii versurilor, fondul balcanic, progresul general al societăţii ca şi influenţa culturii occidentale, mai ales a celei franceze.

Elis Râpeanu încearcă o primă  etapizare a epigramei româneşti.  Conştientă că etapele se suprapun, că există o fluiditate a lor către margini,  titlurile sunt prezentate fără extremele temporale.  Ele sunt adăugate de mine în urma unor astfel de coordonate exprimate în text. Etapele (perioadele) epigramei româneşti în literatura română sunt:

1. perioada de acumulări (până la 1890);

2. perioada de maturizare (1890 – 1915);

3. perioada  de înflorire dintre cele două războaie (1916 – 1940);

4. perioada imediat următoare celui de-Al Doilea Război Mondial (1941 – 1948);

 5. perioada de restrişte şi de redresare (1948 – 1970);

6. perioada de avânt a epigramei moderne (începând cu 1970).

De amintit că periodizarea făcută ajunge până în anul 2000. De atunci au mai trecut 24 de ani şi probabil că la această periodizare ar trebui adăugată o altă etapă, a şaptea, intitulată  perioada online (debuturile se fac aici) 

Prima perioadă este cea în care epigrama îşi defineşte statutul, îşi face prezenţa în revistele literare,  se instituie în mediul literar, se impune sintagma „stil epigramatic” datorită instituirii figurilor de stil proprii epigramei precum repetiţia ca formă de anaforă, antanaclaza, comutaţia, repetiţia în gradaţie, antifraza, ironia, lauda în reproş, sarcasmul, oximoronul, antiteza etc.  Tot acum sunt exersate calambururile pe seama unor nume şi hipocoristicele( spre exemplu, Maiorescu e numit Mulierescu). Se înfiinţează o serie de reviste cum ar fi „Cocoşul” în care, în 1881, apare pentru prima dată denumirea de „epigramă”. Concluzionează Elis Râpeanu: „E perioada în care condeie consacrate în literatură contribuie la cizelarea acestui produs literar. Ea câştigă atât în formă, cât şi în ingeniozitatea ideilor şi îşi fixează definitiv forma de catren cu două perechi de rime; în plus, se impune acel mecanism epigramatic, acea tensiune interioară care se naşte din ciocnirea ideilor, între explicit şi implicit…”.

A doua perioadă, cea a maturizării, se remarcă prin apariţia volumelor de autor impunându-se noţiunea de „epigramist”. Ea va culmina „cu apariţia primei antologii a epigramei româneşti”  sub îngrijirea lui Sofronie Ivanovici şi intitulată „Epigramiştii noştri” (1914). Tot acum „gazetăria umoristică devine îndeletnicire de scriitor”.  Se impun Caragiale, Cincinat Pavelescu sau Teleor, înteţindu-se şi duelurile epigramistice.

Cea de-a treia perioadă  (de înflorire) între cele două războaie mondiale. Epigrama se regenerează în acelaşi timp cu celelalte genuri literare. Va fi continuată de epigramiştii afirmaţi înainte de Primul Război Mondial şi de noua generaţie care tocmai se ivea. Este perioada în care apare antologia semnată de N. Crevedia şi Calotescu-Neicu, revista  „Epigrama”scoasă de Virgiliu Slăvescu, iar  popularitatea lui Cincinat Pavelescu e în  creştere.  În acelaşi timp se „remarcă” neinspiratul punct de vedere al lui George Călinescu, acela că „epigrama este un strănut”.  Încep să se afirme Ion Ionescu-Quintus şi Păstorel Teodoreanu.

Să  remarcăm  faptul că în România, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nu au dispărut creaţiile de satiră şi umor. Mai toţi umoriştii de valoare se grupează în jurul revistei „Gluma” sau se îndreaptă către revistele „Veselia”, „Papagalul”, „Musca”, „Piţigoiul” sau „Humorul”. E perioada a patra, când se remarcă Mircea Ionescu-Quintus şi Păstorel. După 1944, afirmă autoarea, „viaţa epigramei şi a epigramiştilor devine tot mai grea. Păstorel e mereu vizat din cauza epigramelor sale antibolşevice şi anticomuniste, care circulau oral”.

Epigrama va trece prin altă etapă, a cincea, una de restrişte dar şi de redresare şi asta fiindcă  „se duce altă politică, se naşte altă lume”. Publicaţiile de umor îşi încetează apariţia.  Apare „Urzica” a cărei tematici sunt în concordanţă cu noua linie politică. Revistei îi este rezervată o analiză destul de elaborată cu vădite tente de  crestomaţie. Sunt enumerate şi revistele literare care îşi amintesc de existenţa epigramei şi  participă  la redresarea ei. Spre exemplu, revista „Ateneu”, în numărul său din 20 martie 1967, prin Romulus Vulpescu, îl readuce în actualitate pe Păstorel, evocat la trei ani de la dispariţie.

Investigaţiile făcute  privind cea de-a şasea perioadă au scos în evidenţă faptul că între 1950 şi 1970 „în domeniul epigramei se acumulaseră deja valori şi energii care impuneau organizarea epigramiştilor în cenacluri proprii”. Astfel, apar primele cenacluri: „Cincinat Pavelescu” în Bucureşti, „Ridendo” la Timişoara şi „Verva” la Brăila. Urmând exemplul, cu timpul se vor înfiinţa cenacluri şi cercuri în mai toate oraşele mari ale ţării, iar în 1990 se înfiinţează Uniunea Epigramiştilor din România.

Privind statutul literar al epigrameise insistă  pe o ierarhizare a epigramei în cadrul genurilor şi speciilor literare, accentul fiind pus şi pe o încadrare din punct de vedere al teoriei literare. Cercetările făcute au condus-o la concluzia că mult timp epigrama avea un loc, undeva, în afara genurilor literare cunoscute (liric, epic  şi dramatic).  Pentru o salvare a situaţiei, au existat mulţi cei care au pus problema existenţei unui gen epigramatic. Elis Râpeanu, preluând şi părerea lui Ştefan Cazimir, nu a fost  de acord cu scoaterea epigramei în afara genurilor clasice şi, printr-o demonstraţie adecvată,  îi găseşte locul în cadrul genului liric. Demonstraţia pleacă de la definiţia de dicţionar a acestui gen literar: „categoria estetică prin care eul creator îşi exprimă în opere de artă, în chip nemijlocit, reacţia faţă de fenomenele lumii exterioare şi faţă de propriile metamorfoze interioare”.  Or, continuă autoarea, şi epigrama presupune interiorizare, reflexivitate şi o implicare  a epigramistului în mesajul transmis. Mai mult, apartenenţa la genul liric a epigramei este dată şi de bogăţia şi diversitatea  temelor care definesc eul prin apelarea la umor şi satiră, pornindu-se de la punctele de vedere ale lui Hegel, Liviu Rusu,  Ştefan Cazimir,  N. Şerban, Ioan Buduca, Pompiliu Constantinescu, Lovinescu, Ibrăileanu, George Călinescu, Vera Călin, Matei Călinescu, Emile Faguet, Paul Cortez şi alţii.

Pe baza studiilor critice pe care Elis Râpeanu le-a parcurs cu atenţie, au fost  inventariate trei specii ale epigramei: epigrama propriu-zisă, epitaful epigramatic şi madrigalul epigramatic.  Totuşi, spune autoarea,  s-a constatat şi o dorinţă de a se pătrunde mai adânc în arhitectura epigramei, căutându-se criterii de diversificare a ei în subspecii, cum ar fi: epigrama parodică, epigrama juridică, epigrama madrigal, epigrama epitaf, epigrama satirică, epigrama umoristică, epigrama umoristico-satirică, epigrama definiţie, epigrama aforistică, epigrama poetică etc. Putem constata  că epigramele se supun unei tematici diverse: politica (acest teritoriu mlăştinos), politicienii (justeţea argumentelor), kakistocraţii (cei mai răi conducători, şefi), molia culturalăproştii (Carlo M. Cipolla, în cartea sa  „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” apărută la „Humanitas”, enunţă cinci legi ale prostiei: 1. „numărul proştilor este permanent subestimat de toţi”; 2. „probabilitatea ca un individ să apeleze la un comportament prostesc este independentă de orice altă însuşire a lui”;  3. „prostul este acel ins care produce daune atât lui cât şi celorlalţi”; 4. „în general ceilalţi nu ţin cont de efectele acţiunilor produse de proşti”; 5. „proştii reprezintă categoria cea mai periculoasă din lume”); prostul solemn, marile ispite (femeia – bărbatul - banul – vinul) (pătrat relaţional), efectele stării de bullshit,  minciuna (omul mendax) etc.

Pentru voi, epigramiştii, Ştiri.Botoșani.Ro  a inventat acest LOC DE DAT CU… EPIGRAMA.  Aşteptăm creaţiile voastre  pe adresa de mail manolegeorgica@yahoo.com  până în fiecare  zi de vineri a săptămânii. (Georgică  Manole).

 

UNUIA

De vagi atu-uri posesor...

În stilu-i sobru, analitic 

Pân' la amiază-i profesor, 

Iar seara, analist politic. (Al. D. FUNDUIANU)

 

BOTOȘANI, 

ÎNTRE OK ȘI... KO

Văd pe-o listă, de poveste, 

(Cu opinii cam "pârâte")

Că orașul nostru este...

 Printre cele mai urâte. (Al. D. FUNDUIANU)

 

LA ANIVERSAREA COCHETEI

La balul ei nu mă surprinde,

Serveşte icre, tort, fazani,

Şi lumânări treizeci aprinde…

Cam de vreo patruzeci de ani. (VASILE LARCO)

 

HOLTEIUL

Simpatic, zvelt, ca un copac,

Succese categoric are,

Iar fetele-i aşa mai plac,

C-ar fi păcat să se însoare. (VASILE LARCO)

 

LA PERINIȚĂ

Când o chem și eu, pe bune,

Pe nevastă-mea nu pot

Să o pup, căci scurt îmi spune

„Dragă azi te-ai lins pe bot!”. (MIHAI HAIVAS)

 

UNDE DRAGOSTE NU E...

Când caznele se înmulțesc

Iar dragostea-i în agonie,

Căsătoria,-n mod firesc,

Devine doar o căsnicie. (MIHAI HAIVAS)

 

SOLUȚIE DE CRIZĂ

Ideile pe rând se cern;

Când țara este în impas,

Se instalează un guvern

Cu toxici...câți au mai rămas! (MAX OPAIŢ)          

 

VOT POPULAR

Alegerile bat din nou la ușă,

Așa că voi vota ca fiecare

Cu gândul să îl scot acum pe tușă

Pe cel ce-ți bagă mâna-n buzunare! (MAX OPAIŢ)           

 

PORTRET

Ciudat arată șeful ( ca ființă!);

Cu siguranță, nu-i în pasă bună,

Că urlă totdeauna la ședință

Cum urlă câinii uneori la lună! (MAX OPAIŢ)                     


AH!..
Adesea-n visurile mele
Privesc o mândră ca pe-o floare
Și noaptea, printre mii de stele,
Rămân mereu cu ochii-n soare! (AXENTE IUGA)


PENTRU GHICIT
Cafeaua la servici o beau,
Mă-mbat-a ei aromă,
Iar zațul, după masă,-l dau,
În sat la una...romă. (AXENTE IUGA)

M-AM ARANJAT
Mi-am făcut asigurare,
Daună universală,
Casă, Opel, bunuri rare
Și de viață...sexuală. (AXENTE IUGA)

PLOAIA
Pe ploaie poeme de-amor
Se scriu cu o minimă trudă,
Alunecă pixul ușor
Când muza o simți că se udă. (AXENTE IUGA)
 

REPLICILE LUI ŞTEFAN BAŞNO

„Când citesc operele lui Gârda îmi vine în minte Labiș:

Citesc și plâng, citesc...” (NICOLAE BUNDURI)

 

BIB(I)LICĂ

Din invidie pe dânsul,

Preferatul sfinților,

Viitorul va fi plânsul

Și scrâșnirea dinților! (PETRU IOAN GÂRDA)

 

Îi înțeleg această dramă,

E absolut firesc să plângă,

Că și el scrie epigramă

Dar parcă doar cu mâna stângă... (ŞTEFAN BAŞNO)

 

În focul nostru veșnic viu,

Îți jur, m-a cam trecut fiorul,

Că eu cu mâna stânga scriu

Și altul scrie cu piciorul. (NICOLAE BUNDURI)

 

Piciorul, rima și măsura

Sunt necesare-n epigramă,

Dar trebuie să bagi de seamă

Să n-o ia înainte gura ! (ŞTEFAN BAŞNO)

 

 NIȘTE DUELGII

(Mâna stângă vs. picior)

E un duel , nu vorbe goale!

Disputa nu o să-nceteze

Și-un gând îmi dă acum târcoale:

Să merg și să le iau proteze. (TONY ANDREESCU)

 

Nu de proteze au nevoie

Moșnegii noștri duelgii

Ci de un suc Vera aloe

Că-s cam lipsiți de energii! (ŞTEFAN BAŞNO)

 

După cum combați, amice,

Energia nu-ți lipsește.

Ci , din contră eu aș zice,

Văd că ea îți prisosește. (TONY ANDREESCU)

 

N-am băut Vera aloe

N-am în casă, ce să fac,

Și atuncea de nevoie

Compensai cu un coniac! (ŞTEFAN BAŞNO)

 

D'aia nu ai pic de trac!

M-am gândit în fel și chip,

Dar acum știu ce să fac:

O să beau coniac, un șip! (TONY ANDREESCU)

 

Înțeleg, te duci la cramă,

Poate-ți vine vreo idee,

Dar în loc de epigramă

Să nu-ți ias-o epopee! (ŞTEFAN BAŞNO)

 

Eu, erou de epopee?!

Nu am fost măcar în vise

Și mă mir de-așa idee,

Tu chiar crezi că sunt Ulise? (TONY ANDREESCU)

 

Ai vrea tu să fii Ulise

Să te plimbi prin Europa

Însă te-o trezi din vise

Cu ciomagul Penelopa! (ŞTEFAN BAŞNO)

 


ACCEPTAȚI ÎN SPAȚIUL SCHENGEN AERIAN

ȘI VERIFICAȚI LA FRONTIERĂ?

Te și credeai în zbor hârău

Cu drept de circulație,

Dar nu știai că-i dreptul tău

Doar de le intri-n grație... (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

BASARABEANUL ÎN FAȚA RECENSĂMÂNTULUI

Ca la Judecata de Apoi mă simt:

Sunt român, grăiesc, deci, românește,

Însă intru, Doamne, în mormânt,

Când constat că mai gândesc   ... rusește. (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

OBIECTE NEIDENTIFICATE PE CERUL PATRIEI

O unitate militară

Luă-n vizor trei-patru drone,

Ce, -n miezul nopții, vagi, mignone,

Precum veniră, -așa plecară.

Știți ce-i incert? De ce zburară! (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

CUM PROCEDĂM CU OBIECTELE

ZBURĂTOARE FĂRĂ PILOT?

Știu așii să le repereze,

Să le salute ori bruieze.

O singură lipsește lege:

În ce mod să le-anihileze?  (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

NU S-A CAM LUNGIT GLUMA?

Dând semn radarul cu tot zorul:

O dronă vine-a spiona,

Armata-ntreabă procurorul

Să se comporte cum cu ea?! (NICOLAE MĂTCAȘ)

 

PMP CÂȘTIGĂ ÎN INSTANȚĂ

Plan malefic au urzit – ca să-l scindeze,

Când i-au pus a se-ncontra pe metereze,

Doar că PMP, din cea scindare,

A ieșit  mult mai unit și mult mai mare! (LERU CICOARE)

 

POATE, LE VENIM DE HAC?

Cum numa-n prag electoral

Ies și hoțiĭle la liman,

De ce n-am face-un pact moral:

Alegeri la juma’ de an?! (LERU CICOARE)

 

CERBICIE DE CANDIDAT COMUN

Omul nostru – fix ca Lăpușneanul:

Nu m-am autopropus – nu mă ostói.

Mai încet pe scări, dar, cu pianul.

Nu mă  vreți, dar eu vă vreau pe voi! (LERU CICOARE)

 

ÎNȚEPĂTURĂ DE CONTRACANDIDAT

Ce uși deschise să forțeze

Un bun chirurg la primărie,

Când vine-aici s-administreze,

Dar nu să taie-n carne vie? (LERU CIOARE)

 

LOVITURĂ SUB CENTURĂ

A dat-o-n bară, caracuda

(Își râde-n pumn rivalul leatul),

Căci pân-să-nvețe unde-i buda,

O să-i expire și mandatul! (LERU CICOARE)

 

REZULTATELE SE VĂD PRIN COMPARAȚIE

Plimbarea-n africi fu să treacă,

Dar țara a luat aminte:

S-a dus guvernul ca să facă

Ce n-a făcut un președinte. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

CAMPIONI LA INFLAȚIE

Am fost în ÚE și-am rămas

Să ținem sus inflația

Și ne-ntrebăm iar: Was ist das

Că-i scumpă-alimentația? (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

PRIMII ȘI (PEN)ULTIMII ÎN UE

Să ne-aburească ochelarii

Ori noi să rătăcim prin cețuri?

Penultimi súntem la salarii,

Dar am ajuns  primii la prețuri. (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

PROIECT DE LEGE PRIVIND APĂRAREA

COTEI UNICE DE IMPOZITARE

Cum cota unică-i un stei

Și n-au nicicum a se-nțelege,

Știți ce-au decis adepții ei?

S-o apere de găi prin lege! (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

UN GICĂ CONTRA DIN ȘCOALĂ

Nici nu s-a copt bine ideea

Testării-n școli la antidrog,

Că s-a aprins pe loc scânteia:

Nu poa’ s-o facă-un pedagog!

Un pedagog – nu?! Nu insist,

Dar cum de poate-un polițist?! (NICOLAE CRIHĂNEANU)

 

TESTAMENT POLITIC

- Ce le lași, bă, la urmași?

- Clanul meu de mari borfași,

Și un sfat: cât mai rapid

Să se-nscrie-ntr-un partid. (DUMITRU BUJDOIU)

 

MITICĂ DRAGOMIR:

(„Țuica se bea după ce mănânci” -Media)

Becali, amic, creștin:

Muică-nainte bei alcool!

Dar ăsta n-are bani de vin,

A rămas în curul gol. (DUMITRU BUJDOIU)

 

DOUĂ STUDENTE LA LITERE

- Ce scriitor îți place ție?

- Iubitul meu, milionar;

- Nu l-am citit, zi-mi ce scrie?

- Testamentul la notar. (DUMITRU BUJDOIU)

 

AMINTIRE DE COSAȘ

Eram tânăr, mult coseam,

Obosit, seara iubeam;

Era lungă, tare, groasă…

Copărâia de la coasă. (DUMITRU BUJDOIU)

 

“CAPRA”   VECINULUI

 - Bă, tu ești o tinichea,

Te-ai dat la nevastă-mea;

- Zici tu, sau ți-a șoptit ea?

Să stea capră îi plăcea. (DUMITRU BUJDOIU)

 

ȊN FAMILIE

Cu soţia – e erou,

Lupte grele-n casă fierb:

Ea îi zice că e bou…

Dar i-a pus coarne de cerb.  (ADRIAN TIMOFTE)

 

UNUI AMATOR

Na-ţi epigrama, am citit-o.
Dar, nu ştiu — naiba să mă ia!
Plăcerea de-a ţi-o 'napoia
E singura ce am simţit-o. (CINCINAT PAVELESCU)
 

MARELUI CARAGIALE,

PE CÂND ERA BERAR 

(la această epigramă a

colaborat însuşi Maestrul)
Iancu Luca Caragiale
Iţi dă berea cu măsură.
Face şi literatură...
Însă nu face parale! (CINCINAT PAVELESCU)


UNUI POET PREA FECUND 

Un premiu dăruesc în bani
Cui calcula-va 'n zece ani
Câţi paşi străbate bulevardul
Şi câte rânduri necitite,
Pe fiecare zi, comite
Bardul !  (CINCINAT PAVELESCU)
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu de vegetație noaptea trecută la Havârna, casele, la un pas de a lua foc!

astăzi, 08:27
30

Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Havârna au ajuns la caz cu două autospeciale de stingere. ...

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusei şi cei împreună cu el

astăzi, 08:04
19

Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost Episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Ne...

Povestea lui Felix, un motan jucăuș și iubitor, și a pompierilor eroi care l-au salvat!

Sâmbătă, 18 Mai 2024
220

Când nu mai sperau să îl găsească în viață, pașii i-au condus spre fântâna vecinilor. Un mieunat stins era de fapt un strigăt de ajutor... Și cum fântâ...