Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în SciÅ£ia Mică sau Dobrogea de astăzi ÅŸi era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste în rândul hunilor barbari din regiunea Dunării, încât aceÅŸtia îl numeau zeul romanilor. Cu toate că aceÅŸtia erau sălbatici din fire, el i-a atras cu blândeÅ£ea ÅŸi cu milostenia. Însă odată, unul dintre barbari, crezând că Sfântul Teotim este bogat, a vrut să-l răpească. Astfel, el ÅŸi-a pregătit o funie cu laÅ£, s-a sprijinit în scut ÅŸi a ridicat mâna dreaptă, vrând să arunce laÅ£ul asupra sfântului spre a-l trage la sine, dar, în clipa aceea, braÅ£ul i-a rămas înÅ£epenit. A fost nevoie de rugămintea celorlalÅ£i păgâni pe lângă ierarh ca să-l elibereze pe acela din lanÅ£urile nevăzute. Iar fericitul s-a milostivit de barbar ÅŸi l-a eliberat prin puterea rugăciunii.
Ierarhul Teotim a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care l-a apărat în împrejurări grele. Un scriitor creÅŸtin, Socrate Scolasticul, spunea despre Sfântul Teotim că era cunoscut de toÅ£i - împăraÅ£i, episcopi, călugări, credincioÅŸi ÅŸi barbari - pentru evlavia ÅŸi cinstea vieÅ£ii sale.
Prin scrierile lui, Sfântul Teotim este considerat creatorul Filocaliei româneÅŸti. Sub păstorirea sa, mănăstirile din Dobrogea au devenit cunoscute în întreg imperiul, prin vestiÅ£ii călugări sciÅ£i, teologi care au participat la discuÅ£iile hristologice ale vremii. În anul 399, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari pentru creÅŸtinarea hunilor.
În anul 403, Sfântul Teotim a participat la un sinod local la Constantinopol, luând apărarea Sfântului Ioan Hrisostom, împotriva acuzaÅ£iilor nedrepte aduse acestuia.