Bovină cumpărată la Botoșani cu 2000 de euro falși, doi bărbați reținuți de polițiști! - VIDEO

astăzi, 07:30 

În urma a trei percheziții domiciliare, oamenii legii au ridicat mai multe probe, inclusiv telefoane mobile. Suspecții au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind ulterior prezentați procurorilor și instanței cu propuneri legale.

Bugetul consumat de cele patru spitale din Botoșani, aflate în contract cu CJAS, se ridică la 78,62 milioane de lei

Thursday, 29 April 2021

Cele patru spitale din judeţul Botoşani care au încheiat contracte de prestări servicii medicale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi care au tratat şi pacienţi cu COVID-19 au cheltuit, în...

Doliu în familia vicepreședintelui Consiliului Județean Botoșani, Bogdan Dăscălescu

Thursday, 29 April 2021

Tatăl vicepreședintelui Consiliului Județean Botoșani, Bogdan Dăscălescu, a trecut în neființă, iar liderii CJ Botoșani și-au exprimat condoleanțele. “Un gând de alinare pentru colegul no...

Bustul liberalului Brătianu nu își găsește locul

Thursday, 29 April 2021

Proiectul de Hotărâre al Consiliului Local privind aprobarea de principiu a donației Partidului Național Liberal, a bustului omului politic liberal I.C. Brătianu a rămas din nou fără finalitate. Consilier...

Tânăr căutat de familie cu Poliția, la câteva ore după ce a plecat de acasă

Thursday, 29 April 2021

Un tânăr de 30 de ani, din comuna Dersca, a fost dat în urmărire, joi, după ce familia a solicitat ajutorul autorităților pentru a-l identifica, lipsind de acasă de câteva ore, conform informații...

Consiliul de Administrație al companiei de apă se eschivează să pună materialele la dispoziția mandatarilor

Thursday, 29 April 2021

În data de 14.04.2021 Consiliul de Administrație al companiei de apă  anunțat prin adresă oficială Primăria Municipiului Botoșani convocarea AGA pentru data de 13 mai 2021 ore 12 la sediul din Octav Bă...

Pragmatism: Unul din doi angajaţi români nu se aşteaptă să primească primă de Paște. Cei mai mulți petrec sărbătorile acasă, iar din lipsa banilor alocă un buget mai mic decât anul trecut

Thursday, 29 April 2021

Mai mult de jumătate dintre angajaţii din România (55%) nu se mai aşteaptă la vreo primă cu ocazia sărbătorilor pascale, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, care subliniază că mul...

(A) Anunț privind achizitia de utilaje la ferma piscicolă Drăcșani – S.C. Piscicola S.A. Botoșani

Thursday, 29 April 2021

S.C. PISCICOLA S.A. Botoșani anunță începerea procedurii de achiziție publică pentru echipamente și utilaje în vederea implementarii proiectului intitulat: ,,Achiziție echipamente pentru diversificarea...

Astăzi este ziua de naștere a îndrăgitei actrițe, Silvia Răileanu

Thursday, 29 April 2021

Actorii Teatrului „Mihai Eminescu” o sărbătoresc astăzi pe talentata actriță, Silvia Răileanu. Născută la 29 aprilie 1979, la Rezina, în Republica Moldova,  Silvia Răileanu este cu...

Colectarea selectivă a gunoiului menajer, o prioritate pentru Urban Serv SA

Thursday, 29 April 2021

Reprezentanții societății municipale de salubrizare, prin vocea directorului Gabriel Tănase, a anunțat montarea unor noi rampe pentru colectarea de hârtie și carton la nivelul municipiului Botoșani. ...

Direcția Silvică la ora bilanțului pe primul trimestru

Thursday, 29 April 2021

Direcția Silvică Botoșani este unitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, fără personalitate juridică care funcționează în conformitate cu prevederile HG 229/2009 privind reorganizarea Regie...

Ce reguli avem de respectat în minivacanța de Paște dacă ieșim la iarbă verde

Thursday, 29 April 2021

Garda de Mediu de la Botoșani a anunțat astăzi o serie de reguli care ar trebui respectate în minivacanța de Paște din perioada 30.04-03.05, precum și începutul sezonului estival, dacă ieșim la iarbă...

Ziua Veteranilor de Război a fost sărbătorită la Botoșani prin ceremoniale militare şi religioase

Thursday, 29 April 2021

Ziua Veteranilor de Război a fost sărbătorită astăzi la Botoșani prin ceremoniale militare şi religioase, care au avut loc în fața Monumentului Eroilor Botoșăneni din Primul Război Mondial de la U.M. 012...

(P) Trecem pandemia, însă rămânem cu poluarea, iar eficiența energetică o vom resimți direct în buzunar

Thursday, 29 April 2021

Ansamblul de apartamente Premium, UNIQUE Residence Maxim Gorki, asigură noilor proprietari și pachete de dotări - unicat în piață - pentru locuințe care respiră! În condițiile în care propria...

Amenzi de 16.000 de lei aplicate, în trei zile, pentru încălcări ale regulilor de prevenire a răspândirii COVID-19

Thursday, 29 April 2021

În perioada 26-28 aprilie a.c., forțele de ordine din Botoșani au aplicat amenzi de circa 16.000 de lei, în timpul acțiunilor de verificare a modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenir...

Poliția intensifică acțiunile în zonele aglomerate din Botoșani, pentru combaterea furturilor

Thursday, 29 April 2021

În această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) va desfășura acțiuni cu efective mărite în zonele aglomerate pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare sau genți, informeaz...

DSP: 22 de noi infectări cu COVID-19 raportate în Botoșani. Incidențele de joi

Thursday, 29 April 2021

Nicio unitate administrativ-teritorială (UAT) din județul Botoșani nu prezintă, joi, incidență de infectare cu COVID-19 mai mare decât 3 la mia de locuitori, arată datele centralizate de Direcția de Sănăt...

Femeie reținută pentru mai multe infracțiuni de furt

Thursday, 29 April 2021

O femeie de 38 de ani, din municipiul Botoșani, a fost reținută pentru 24 de ore, miercuri, aceasta fiind cercetată pentru comiterea a patru infracțiuni de furt, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ)...

Ethereum – prețul și evoluția criptomonedei in 2021

Thursday, 29 April 2021

În momentul de față, Ethereum poate fi vândut sau cumpărat la prețul de 2415 dolari. Comparat cu exact acum 12 luni, când criptomoneda se chinuia să atingă o valoare de 200 dolari, ETH a avut o cr...

Ce se întâmplă cu pensia dacă poștașul NU vă găsește acasă

Thursday, 29 April 2021

Casa Județeană de Pensii Botoșani a anunțat că pensionarii avizaţi, cei care nu sunt găsiți la domiciliu, pot ridica drepturile bănești și documentul de plată de la ghişeele poştale, în termen de dou...

Rețete de Paște: pască cu ciocolată cu aluat fraged

Thursday, 29 April 2021

Ingrediente aluat: - 300 g faina - 150 g unt - 100 g zahar pudra - un ou - o linguriță esență rom - un praf sare. Ingrediente umplutură: - 500 g ciocolata de buna calitate - 10 oua - 20...

Un botoşănean care locuiește lângă spital a cerut ambulanța prin 112 să fie dus la dentist

Thursday, 29 April 2021

Un botoşănean care locuieşte în apropiere de Spitalul Judeţean, a sunat la 112 pentru a solicita o ambulanţă pentru o durere puternică de dinţi. Întrebat de cadrele medicale de ce a apelat la 112 ...

Programul de vizitare a Memorialului Ipotești în perioada Sărbătorilor Pascale

Thursday, 29 April 2021

Reprezentanții Memorialului Ipotești au anunțat programul de vizitare a obiectivului, în perioada Sărbătorilor Pascale, după cum urmează: - vineri, 30 aprilie și duminică, 2 mai 2021,  Memorialul I...

Povestea caşcavalului de Săveni: De la reţeta maestrului Caranica la drumul spre Occident

Thursday, 29 April 2021

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a aprobat cererea de înscriere a caşcavalului produs în arealul Săveni, judeţul Botoşani, în registrul produselor cu indicaţie geografică protejată....

Când încep înscrierile și reînscrierile copiilor la grădiniță, pentru anul școlar 2021-2022

Thursday, 29 April 2021

Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2021-2022 încep luni, 31 mai 2021, potrivit adresei nr. 28.269 din 27.04.2021 a Ministerului Educației. Reînscrierile pentru copiii care frecventează...

Penny deschide un nou magazin la Botoșani, în orașul Flămânzi

Thursday, 29 April 2021

Un nou magazin Penny se deschide la Botoșani, mai exact în localitatea Flămânzi, ceea ce va face ca lanțul de magazine să ajungă înainte de Paști, la 283 de magazine pe teritoriul României. ...

Centrul Medical Ecomed - programul de Paște

Thursday, 29 April 2021

Programul de funcționare al Centrului medical ECOMED Botoșani în perioada Sărbătorilor Pascale este următorul: VINERI 30.04.2021- LIBER, SÂMBATĂ 01.05.2021 –LIBER, LUNI 03.05.2021 – LIBER...

O asociație umanitară vine în sprijinul vârstnicilor din Centrul de bătrâni de la Suharău

Thursday, 29 April 2021

Voluntarii Asociație „Scut botoșănean” au ajuns miercuri, 28 aprilie, la Centrul de bătrâni din Suharău. Cei 24 de beneficiari găzduiți aici au primit pachete cu articole de îmbrăcămin...

Legea ANL, modificată. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat IEFTINIREA apartamentelor

Thursday, 29 April 2021

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că instituția pe care o conduce a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ care stabilește prețuri corecte pentru locuințele ANL, în condi...

Elevii din clasele terminale și speciale revin, FIZIC, la școală din 10 mai

Thursday, 29 April 2021

Elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, profesional și postliceal se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai, potrivit unei hotărâri ...

AJOFM Botoșani : 1268 persoane au fost angajate în primele trei luni ale anului 2021

Thursday, 29 April 2021

Nu mai puțin de 1 268 persoane au fost încadrate în muncă în județul Botoșani în primele trei luni ale anului, ca urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă...

CFR Cluj- FC Botoşani 2-0! Înfrângere în Gruia

Wednesday, 28 April 2021

FC Botoșani a fost învinsă de CFR, la capătul unui meci cu două eliminari.  Golurile au fost marcate de islandezul Sigurjonsson, în minutele 25, respectiv 28 de ani.  CFR Cluj a controlat ...

Obligații noi pentru agențiile care trimit români la muncă în străinătate. Cresc și sancțiunile

Wednesday, 28 April 2021

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri noi obligații pentru agențiile de plasare a forței de muncă în străinătate, astfel încât românii care pleacă la muncă în afara țăr...

Medicii de familie vor primi mai mulți bani pentru pacienții pe care îi vaccinează împotriva COVID

Wednesday, 28 April 2021

Suma pe care medicii de familie o vor primi pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete crește de la 30 de lei pentru fiecare persoană vaccinată la 40 de lei. Decizia a fost luată în ședința d...

-->