Introducerea obligatorie a Certificatului Verde la locul de muncă, din nou în discuție

Autoritățile statului român vor reînceperea discuţiilor pentru introducerea Certificatului Verde la locul de muncă, în condiţiile în care proiectul de lege se află blocat la Camera Deputaţilor de mai bine de o lună.

Anunțul a fost făcut de premierul Nicolae Ciucă, care, întrebat, marţi, când va fi introdusă obligativitatea Certificatului Verde la locul de muncă, premierul a răspuns că s-a luat deja în discuție această problemă.

„Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit sa găsim acele soluţii prin care certificatul să fie reintrodus în dezbatere în Parlament, iar când va fi aprobat de Camera Deputaţilor să meargă spre promulgare. Nu estimez un timp acum”, a explicat premierul României, citat de presa centrală.

 

Întrebat dacă ia în calcul ca persoanele care au trecut prin boală, dar care nu au fost înregistrate la DSP să poată beneficia de Certificat Verde, Nicolae Ciucă a transmis că „din discuţiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia şi persoanele care au trecut prin boală”. 

Pe de altă parte, Nicolae Ciucă a transmis că nu s-a discutat în interiorul Guvernului despre varianta eliberării certificatului după prima doză de vaccin, propunere făcută de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...