Comandantul Garnizoanei Militare: „Să fim mândri că simțim și trăim românește” (video)

Comandatul Garnizoanei Militare din Botoșani, locotenent colonel Ovidiu Damian, a vorbit, în cadrul ceremoniilor dedicate Zilei Naționale, despre valorile poporului român și datoria cetățenilor de a-și cinsti patria.

„Evenimentul de la 1 decembrie 1918 oferă modele umane, ne dăruiește pilda actelor istorice temeinic pregătite, ne demonstrează fermitate, înțelepciune, cinste și modestie, amintindu-ne an de an de lupta asiduă pe care au purtat-o înaintașii noștri pentru aducerea poporului român sub același stindard.

Momentul de astăzi este încărcat de solemnitate, dar și de bucurie, oferindu-ne astfel ocazia de a ne reconecta la valorile naționale și spirituale. Actul Unirii de la Alba Iulia a venit din nevoia internă a poporului român de a trăi în propria casă, care să-l ocrotească și să-l apere, dar și din necesitatea unei noi arhitecturi politice a continentului, însemnând pentru România o repoziționare în Europa. Românii anului 1918 au demonstrat că, prin efortul unei generații, au unificat toată suflarea românească sub un nume, au trăit împreună sub un steag tricolor, obținând astfel ceea ce înaintașii lor doar au sperat.

Astăzi ne aflăm în Piața 1 Decembrie 1918, locul cel mai reprezentativ pentru evenimentul pe care îl sărbătorim, adunați în spirit de unitate, recunoștință, onoare și patriotism. Să fim mândri că suntem români, că simțim și trăim românește, și să nu uităm că pentru aceste privilegii înaintașii noștri au dat sângele lor, pământul pe care noi astăzi pășim. Faptele lor ne obligă să menținem vie și nepătată moștenirea primită. La mulți ani, România, la mulți ani, români, oriunde v-ați afla!”.

 

 

Spune-ne opinia ta