Doi poliţişti de frontieră au salvat o familie cu un bebeluş, din mijlocul flăcărilor (video)

Doi poliÅ£iÅŸti de frontieră din BotoÈ™ani au salvat o familie cu un bebeluÅŸ de numai câteva luni, din mijlocul unei case cuprinse de flăcări. 

Totul s-a petrecut luni noaptea, pe raza localităţii MlenăuÅ£i, din comuna HudeÅŸti. Romică ÅŸi Marius se întorceau, la 4:00 dimineaÅ£a, dintr-o misiune de patrulare pe graniţă, în comuna HudeÅŸti. Când au observat norul de fum deasupra satului, au intervenit. Au ajuns la o casă, al cărei acoperiÅŸ era deja cuprins de foc. Au intrat ÅŸi au reuÅŸit să-i trezească ÅŸi să-l scoată afară pe cei care locuiau acolo. 

 

Era vorba despre o tânără familie, cu un bebeluÅŸ de numai câteva luni. După ce i-au văzut în siguranţă, poliÅ£iÅŸtii de frontieră au reuÅŸit să decupleze panoul de energie electrică, au sunat la 112 ÅŸi până la venirea pompierilor au intervenit cu stingătoarele din maÅŸină. 

„Colegii noÅŸtri au demonstrat încă o dată că reacÅ£ia potrivită la momentul potrivit poate salva vieÅ£i. Cei doi tineri ÅŸi bebeluÅŸul lor nu au suferit leziuni, fiind în afara oricărui pericol. Este un gest normal pe care trebuie să îl facă nu numai un poliÅ£ist, ci orice om care trăieÅŸte într-o societate bazată pe valori sociale ÅŸi respect. Felicitări Marius! Felicitări Romică!”, au precizat reprezentanÅ£ii Inspectoratului Teritorial al PoliÅ£iei de Frontieră din IaÅŸi.  

 

Spune-ne opinia ta