SORIN LAVRIC, un cronicar în bolgia comunistă!

SORIN LAVRIC, un cronicar în bolgia comunistă!

 SORIN LAVRIC  Foto: ziarullumina.ro

Ca autor, Sorin Lavric scrie ca și cum ți-ar privi peste umăr. Și asta pentru că scrisul său emană o intimitate fremătândă, un soi de spontaneitate așezată. Ritmul în care sunt rânduite cuvintele nu lasă loc analizelor stilistice, tocmai pentru că cititorul își însușește mai degrabă înțelesul decât forma, imaginea mai mult decât structura. Un limbaj spectaculos pe alocuri, o ordonare logică a verbului, dar fără să epateze, fără ca autorul să ceară atenție. Dimpotrivă. Sorin Lavric uimește prin capacitatea de a scormoni în subconștientul amorțit, dar o face fără să se impună. Este suflarea de pe umăr, iar cititorul simte în fiecare rând al cărții această însoțire. 

Ca cititor, pe Sorin Lavric îl lecturezi în aceeași intimitate fremătândă. Autorul a citit, a răscolit, a aflat. A trăit propriul exil spiritual pentru ca, într-o zi, să răstoarne anii de învățătură și să se redimensioneze ființial. A urmat două facultăți deloc ușoare – Medicina și Filosofia. A trăit în lume fără ca lumea să îl satisfacă. Până într-o zi, când noianul de informație s-a clătinat, toată strădania profesională a căpătat altă dimensiune, iar arhitectura emoțională a urcat către etajele superioare ale ființei. Sorin Lavric recunoaște că datorează toate acestea unor oameni veniți din vremuri istorice, acea istorie care nouă ni s-a servit în alte coordonate, măsluite și prefăcute de regimul comunist. “Am fost fără Dumnezeu. Până să întâlnesc doi bătrâni, pe Mircea Nicolau și Gavril Vatamaniuc. Ei mi-au trezit din latență această virtute a credinței. Dacă nu i-aș fi întâlnit aș fi rămas cum eram înainte: inert, irațional și logic. Fără să cred în ceva misterios pe care nu-l poți explica, dar există”, mărturisea Sorin Lavric într-o convorbire cu Eugenia Vodă. Parcugând "Glasuri din bolgie", cititorul primește aceeași șansă, dar înzecit mai valoroasă, și anume va cunoaște nu doi, ci mai mulți bătrâni care vin cu acest mare dar: trezesc din latență virtutea credinței. Și da, la finalul cărții nu mai poți fi nici inert, nici irațional, nici logic. 

"Glasuri din bolgie", publicată de Editura Ideea Europeană în colecția Istoria mentalităților, ni-l prezintă pe Sorin Lavric în postura unui autor-conferențiar, a unui vorbitor prin excelență, un teoretician al Timpului, predând o istorie care nu ține cont de date, ci de trăire. Eroii lui Sorin Lavric sunt reali. “Unii au crăpat ca victime inocente, alții au intrat în pielea torționarilor. Alții au fost partizani, alții sfinți, alții martiri”. Ce carte de istorie ar include oare aceste cuvinte? Vom învăța vreodată la școală că spiritul se află “în răscolirea mistică pe care o resimți în fața ororii sublime”? Sau despre „metamorfoza spiritului în condiții de exterminare”
Despre literatura penitenciară s-a mai scris. În termeni de tot soiul. Dar mai mult despre faptul că nu ar fi literatură. Memorialistica rămâne și astăzi o Cenușăreasă la curtea bogată a scriitorimii. A acelei scriitorimi care în ficțiune trădează spiritul. Literatura mare, spune Sorin Lavric, „cere ori filosofie, ori o profunzime a gândului pe care nu ți-l dă decât suferința. Literatura penitenciară e din a doua speță”. 

Ce înseamnă, așadar, să împărtășești în spirit, să scrii biciuind cuvintele ca și cum nu hârtia, ci viața însăși sângerează? E de ajuns să citim memoriile celor care au încercat suferința în ungherele ei cele mai ascunse. Și chiar dacă, spune Sorin Lavric, „Sfântul Duh nu face casă bună cu talentul literar”, de multe ori paginile care descriu suferința celor din închisorile comuniste copleșesc și transfigurează. Pentru că întâmplările transcend realitatea imediată și transpun cititorul într-o altă dimensiune a trăirii. Căci “viața personajului e atât de neverosimilă, încât nu doar că face de rușine ideea de ficțiune, dar chiar strecoară în cititor senzația că un element incredibil s-a ascuns sub aparențele unei existențe prozaice”. Și pentru a înțelege toate acestea este de ajuns să citim despre preotul Dimitrie Bejan („Crucea de la Oranki”). 

În „Hiperbola cruzimii”, în schimb, autorul volumului „Glasuri din bolgie” ne prezintă o altă față a memorialisticii carcerale. Florin Constantin Pavlovici, autorul cărții „Tortura pe înțelesul tuturor”, este - în viziunea lui Sorin Lavric - un „erudit cu inteligență caustică, fără coardă emotivă”. Iar cartea este prezentată a fi o scriere „cu timbru sarcastic, care încântă printr-o inteligență corozivă de factură rece”. Și asta pentru că Florin Constantin Pavlovici „nu are imboldul lamentației și nici intenția acuzațiilor”, astfel încât „atenția cititorului se mută de pe cruzimea detaliilor pe savoarea descrierii”.

Impresionează cu osebire portretul pe care Sorin Lavric i-l face lui Mihai Buracu în „Fiziologia supliciului”. Arestat în 1949, după liceu, pentru vina de a se fi implicat într-o chetă pentru profesoara de română rămasă pe drumuri după arestarea soțului, Mihai Buracu este întemnițat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”. Primește doi ani de închisoare, „din care a executat 5”. 

Cititorul se va reîntâlni, în „Glasuri din bolgie”, și cu Valeriu Gafencu, „Sfântul fără moaște”, martirul hăituit și astăzi de noii persecutori. Dar, ne spune Sorin Lavric, “să nu se îngrijorăm: viitorul lui Valeriu Gafencu este sigur și tocmai acesta este detaliul care îi înnebunește pe supraveghetorii ideologiei”. 

"Glasuri din bolgie" nu ar fi fost o carte întreagă fără unele nume care, chiar dacă încă necunoscute publicului larg, se evidențiază într-o panoplie a spiritului. Este vorba despre Alexandru Mironescu, căruia Sorin Lavric îi dedică „Rețeta capodoperei”. Un intelectual de mare clasă, un gânditor prin excelență, un creștin fără urmă de îndoială. Care a păstrat până la sfârșit filonul divin al ființei. Spiritul e ce rămâne din tine după ce biografia ți-a intrat în faliment, ne spune Sorin Lavric, cu condiția să posezi un spirit care nu cedează în fața intemperiilor. Or asta este cea mai grea încercare, și deseori ultima. "Ai stofă, te transfigurezi și îți ridici conștiința peste pragul obișnuit, nu o ai, te abrutizezi și cazi în delăsare". Alexandru Mironescu a fost un purtător de aleasă stofă!

Excelent portret al lui Valeriu Anania aflăm în “Împlinirea unui suflet”, o viață "ca o înlănțuire de răsturnări, urcări și căderi, de peripeții, întemnițări și stigmatizări, de conflicte, împăcări și reabilitări". Sau "un amestec bizar de călugăr fără vocație mistică și de artist cu înclinație de reformator social". Iar paginile despre cei "Doi interbelici" – Mircea Vulcănescu și Constantin Noica – sunt antologice nu doar prin expresivitate, cât mai ales prin tonul aparent antagonic și totuși atât de corelativ. 

Lăsăm cititorului bucuria de a descoperi celelalte personaje ale lui Sorin Lavric. O carte despre oameni și cărți, dar nu în factura cu care ne-am obișnuit. Pentru că Sorin Lavric scrie ca și cum ți-ar privi peste umăr. Nu dă indicații, doar imprimă o stare, transmite emoția în care să te așezi confortabil astfel încât să asimilezi trăirea, să parcurgi drumul și să îți asumi viziunea despre lume. Acea lume despre care nu ni s-a vorbit, despre care nu am aflat, despre care parcă nici nu prea am vrut să știm. Iar vremurile nu sunt deloc încheiate. Dar Sorin Lavric ne oferă, la final, și barca de salvare: “Portretul persecutorului modern”. Pentru că, ne-o spune răspicat, „trăim suflarea persecutorului în ceafă și numai naivii nu au intuiția supravegherii la care suntem supuși cu asiduitate”, motiv pentru care autorul ne oferă paisprezece trăsături “din înmănuncherea cărora fiecare îl poate depista pe supraveghetor în preajma sa”. 

Sau, mai simplu: noii persecutori nu sunt alții decât cei care "își bat joc de eroii noștri". Depinde doar de noi dacă luăm atitudine sau dacă, dimpotrivă, devenim instrumente ale vechilor/noilor ideologii.  
 

Video: Sorin Lavric invitat la Trinitas TV, emisiunea Credință și Cultură (moderator Vasile Bănescu), transcriptul fiind introdus și în volumul "Glasuri din bolgie"

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Loc de dat cu… EPIGRAMA (VII)

Duminică, 23 Septembrie 2018
896

Loc de dat cu… EPIGRAMA (VI)

Duminică, 16 Septembrie 2018
1430

Loc de dat cu… EPIGRAMA (V)

Duminică, 9 Septembrie 2018
1286

Cu iubire pentru satul natal

Vineri, 7 Septembrie 2018
1603

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Sfinții Botoșanilor: Pe 22 septembrie se năștea, la Vorniceni, călugărul în fața căruia mai târziu a îngenuncheat Prințul Charles al Marii Britanii!

Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
874

Parintele Dionisie Ignat s-a nascut in 22 septembrie 1909, in comuna Vorniceni din judetul Botosani, intr-o familie de tarani cu opt copii. La botez a primit numele Dumitru, fiind mezinul familiei. Ta...

O poveste dintr-o zi de iunie, pe Sărărie. "M-aș bucura să știu că în Botoșani se mai vorbește despre Mihai Ursachi!"

Miercuri, 19 Septembrie 2018
974

Iași, început de iunie 2017. Pe Sărărie, și cea mai ușoară pală de vânt răscolește un miros de tei care imediat învăluie strada. Poarta scârțâie scurt. Curg&ac...

IPS Teofan, îndemn către botoșăneni: "Să fim trăitori, mărturisitori și apărători ai tradițiilor noastre, în mod special cele legate de familie" - FOTO

Vineri, 14 Septembrie 2018
1803

Femei și bărbați, tineri și bătrâni, prunci și copii mișunând șotios sau poposind grav, cu o lumânare aprinsă, lângă mâna ocrotitoare a mamei. Flori de toamnă,...