Numele Leon Dănăilă a devenit de multă vreme un renume. Nu este român care să nu fi aflat măcar o poveste, o întâmplare, o vorbă care să îl aibă în prim plan pe medicul născut în Darabani, acum 85 de ani. Un inventator în medicina modernă, un geniu în științele medicale, un doctor de suflete, excelent cunoscător al firii umane, Leon Dănăilă mai are ceva care îl definește: Curajul. Curajul de a trece dincolo de granițele imposibilului, curajul de a crede, chiar dacă trăim într-o lume care se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Curajul de a privi pacientul în ochi și de a-l considera egalul său ca făptură creată. Și, de ce nu, curajul de a afișa pe ușa propriului cabinet un afiș simplu: Consultații gratuite.
Dincolo de re/nume și de imagine, dăm de o personalitate extrem de complexă, de un om care și-a asumat alegerile tocmai pentru că tot ce a ales în viață a avut ca fundament IUBIREA de semeni. Un om care a fost curios să afle, să studieze, să se instruiască nu doar în profesie, ci și ca structură umană.
Despre Leon Dănăilă s-au scris mii și mii de pagini. Au fost filmate alte sute și sute de ore, în ani și ani. Însă un scriitor român a avut inițiativa de a dedica medicului născut la Darabani un volum care să reunească și să completeze ceea ce știam – mai mult sau mai puțin – despre una dintre cele mai remarcabile personalități din ultimul secol românesc. Așa se face că, în acest an, la Editura Semne a apărut – sub semnătura lui Igor L. Butnaru – cartea O viață salvatoare de vieți – Leon Dănăilă.
O carte-confesiune. Sau o carte-manual de trăire. Oricum și din orice direcție am privi-o, cartea dedicată medicului Leon Dănăilă se așază confortabil sub privirile oricărui om dispus să înțeleagă și să afle. Să înțeleagă minunea care face ca un fiu de țăran să devină unul dintre cei mai mari medici ai lumii. Să afle că minunile li se întâmplă doar celor care luptă.
Pentru că, înainte de a fi medic, Leon Dănăilă a prins a cunoaște Omul. Omul-mamă, Omul-tată, Omul-preot, Omul-dascăl, Omul-țăran. Au fost personajele care l-au format dintru început. Apoi a fost Cartea. Cartea-Biblie, Cartea-manual. Și toate cărțile care îi deschideau uși către ființă, către înțelegerea aproapelui.
Găsim în cartea lui Igor L. Butnaru confesiuni aproape neașteptate. Excelente sunt, de pildă, popasurile pe tărâm literar ale medicului Leon Dănăilă care ne vorbește despre Tolstoi “cel atât de legat de viață cu fiece fibră a ființei sale”, dar nu mai puțin surprinzătoare este și viziunea cinematografică asupra operelor literare. Medicul Dănăilă este impresionat de ecranizarea operei lui Tolstoi, „Război și Pace”, dar numai în varianta jocului lui Bondarciuk, nu și de cea de la Hollywood, „cu Mel Ferrer, devenit un fel de film de cowboy”. Distinsul medic ne mai dezvăluie și alte bucurii literare, precum „Bătrânul și marea” a lui Hemingway ori „Doctor Jivago” a lui Pasternak, "dostoievskienele romane „Idiotul” și „Frații Karamazov”, dickensienele „David Cooperfield” și „Marile speranțe”. „Scrieri la care deschideam atunci ochii, mintea și sufletul”, ne spune medicul.
Însă, cum era de așteptat, “mă dedasem și la literatură beletristică, de preferință, însă, tot din lumea medicală – biografii ale unor celebri medici, biologi: Pasteur, Koch... Ori scrieri ale unor medici scriitori, precum suedezofrancoitalul Alex Munthe, medic și psihiatru cu fascinanta, liric-exotica și delicat-spiritual-religioasa lui Carte de la San Michele în care face, aș spune, inegalabil, magistral o confesiune pilduitoare despre menirea medicului, despre dragostea de oameni și compasiune, despre devotament și dăruire”. Nu a fost de la început cucerit de Alex Munthe, recunoaște medicul plecat din Darabani, așezând înainte chiar și o idee preconcepută despre carte, bănuindu-l pe autor că ar fi așezat în pagină „o memorialistică romanțată”. Și a început prin a citit cele câteva cuvinte postate ca moto: „Nu dăruiești nimic oamenilor dacă nu te dăruiești pe tine”.
„Am recitit fraza asta... Și iar am recitit... Era destul pentru a spulbera preconceputa mea idee negativă”, spune Leon Dănăilă, medicul care avea să ajungă, curând, autorul atât de cunoscutei rostiri: „Pentru mine viața înseamnă ceilalți”.
Dar mai presus de toate impresionează la Leon Dănăilă credința în Dumnezeu. Încrederea în Dumnezeu. Un om care trăiește rigoarea științei, un om care sparge limitele imposibilului, mărturisește că nu a încetat niciodată să creadă. Iar cartea despre care facem vorbire ne dezvăluie un drum pe care mulți dintre noi îl străbatem, puțini îl urmăm până la capăt.
Pentru a înțelege lumea în care a crescut Leon Dănăilă, citim de pildă despre ce a însemnat ritualul în lumea târgului de sus. Mai bine spus, despre începutul vieții. “Spiritul... Sună mistic, nu-i așa? Ei bine, da! În mintea și în sufletul meu a existat de la începuturi, din copilărie, o latură mistică, un profund și sincer sentiment religios”.
Își amintește medicul dărăbănean de tatăl său, țăran simplu, care “la masa cea de prânz, pe câmp ori în casă, punând mâna pe pâinea cea de toate zilele – dată nouă și astăzi – rostea în barbă un Doamne ajută și făcea repede cruce cu cuțitul pe dosul pâinii, apoi tăia câte un dărab pentru fiecare, pundânu-le pe ștergarul imaculat așezat la mijloc. Era un ritual aproape mistic”.
Seară de seară, mama își așeza cei trei copii în genunchi în pat, cu fața la colțul cu icoane, și „după Înger-îngerașul meu, ce mi Te-a dat Dumnezeu..., ne mai dădea câte o sărutare și câte o pălmuță la funduleț trimițându-ne sub cerga moale, la culcare. Ritual...”. La școală „ziua începea cu Doamne, Doamne, Ceresc Tată, noi pe Tine te rugăm/ Luminează a noastră minte, lucruri bune să/nvățăm. Ritual...". Duminicile și-n zilele de sărbători, „îmbrăcat curat și încălțat mergeam negreșit la biserică. La vremea cuvenită, ne spovedeam părintelui paroh și ne împărtășeam. Ritual...”
Ritualuri cu evlavie creștină, spune Leon Dănăilă. Și ne mai dă medicul o mărturie de suflet: salutul „Apăi, gândul șel bun și inima șeea curată”. Ori „Să trăiți frumos”.
A venit în lume "de mână" cu Dumnezeu. De aceea, astăzi, le spune confraților mai tineri: Neurochirurgul când intră în creier trebuie să o facă "de mână" cu Dumnezeu. Și nu sunt cuvinte goale, pentru că Leon Dănăilă știe că în clipa în care omul devine neputincios o forță mai mare îi vine în ajutor. "Eu am simțit fiorul divin ori de câte ori am avut în față harta plină de mistere și complicații ale creierului uman. Sunt profund credincios și în asta se află puterea mea de concentrare, rigoarea, tăria psihică și calmul, ba chiar și rezistența fizică, necesare în operații care durează, prin forța lucrurilor, mai multe ore. Și tot de aici și rezultatele”.
De aceea, poate, în viziunea medicului Leon Dănăilă, a fi sau a nu fi tămăduitor înseamnă a iubi sau a nu iubi. Altfel, medicina devine statistică.
Ce le spune medicilor care ajung lângă patul pacientului? “Să nu se mulțumească să spună, trecând pe lângă bolnav: A, aici e o tumoră, și să pășească mai departe. Nu! Privește-l atent pe bolnav, pune mâna pe el, vorbește cu el, întreabă-l, ascultă-l, fă-l să simtă atenția, transmite-i o afecțiune, o siguranță că va fi bine... Comportamentul medicului față de bolnav are în vindecare o valoare chiar de până la 50%. Un comportament corespunzător mărește imunitatea organismului ajutând astfel la tratarea suferinței”.
Cartea O viață salvatoare de vieți – Leon Dănăilă este prin ea însăși tămăduitoare. O călătorie care te duce către sine, care provoacă la introspecții și care pune întrebări înainte de a impune răspunsuri. O carte necesară în primul rând oamenilor simpli, apoi medicilor. Pentru că, înainte de a cere un doctor bun trebuie să învățăm să fim pacienți buni.
“Să faci în viață ceea ce-ți place, fiindcă atunci faci cu pasiune maximă, cu drag, cu dăruire. Acesta este secretul succesului personal, dar și al progresului general. La originea întregului edificiu expus stă iubirea de oameni, până la jertfirea de sine”, spune Leon Dănăilă, medicul care s-a dăruit pe sine semenilor. 
