În înfruntarea directă a dușmanului, când moartea te pândește nu numai din față, dar chiar și de sus, eroismul soldaților români are înălțimi care trec dincolo de orice închipuire.
De aceea războaiele au fost pentru poporul român o depășire a propriilor noastre forțe. Iată un episod din care putem remarca un act de vitejie demn de laudă, relatat de sergentul Cezar Flamură în revista “Sentinela” nr. 32, din 6 august 1944, având ca protagoniști pe vitejii tunari ai căpitanului Livadaru: ”Slt.Voicilă Alexandru, deabia se așezase pe marginea amplasamentului, când la orizont apăru un grup de avioane rusești tip P.E. 2, escortate de cinci Jack-uri de vânătoare. În același timp își făcu apariția din direcția opusă și o formațiune de vânători români, obligând bombardierele inamice să-și arunce încărcătura la întâmplare și să se împrăștie în diferite direcții.
Câteva minute mai târziu, două P.E.2 zburând în picaj, se îndreptau spre comuna H., unde se afla eșalonul înaintat al unei M.U. Dar această îndrăzneală le-a fost fatală, pentru că băieții căpitanului Livadaru așteptau de mult să facă moscoviților o primire cum trebuie. Cele trei secții de tunuri Hotchkiss 25 mm, se găseau camuflate pe dealul cimitirului, așa că atunci când avioanele cu pricina au ajuns mitraliind la cca. 2000 m, apărătorii aerieni la comanda bravului ei comandant, au deschis un foc atât de viu și de precis, astfel încât după trei rafale, datorită mai ales sergentului trăgător Țuțuianu Ioachim, primul avion a fost lovit în plin, celălalt avariat în aripa stângă.
Avionul lovit mai făcu un viraj spre dreapta, după care fără să-și poată lua înălțimea convenabilă pentru zbor, se văzu cum pilotul sare grăbit din aparat. Parașuta nu i s-a deschis, însă și Pavlov Vasile Vasilievici din Regimentul 8 aviație rusească de rezervă, căzu deasupra unei păduri gasindu-și moartea. Iar bombardierul arzând, s-a izbit puternic de pământ în uralele apărătorilor din compania 25. A doua faptă de arme, numai după opt zile, s-a soldat cu următorul rezultat: doborârea unui alt bombardier greu de tipul II 2 și avarierea a cel puțin două aparate din aceeași formație. De dat aceasta lupta a fost mai grea, numărul atacatorilor mai mare și bătălia a ținut mai mult. Acum serg. Dutcă Ștefan din secția slt. Ștefănescu a luat-o înaintea celorlați. Căci lui i se datorește doborârea avionului amintit.
Iată, deci două fapte de arme, ce fac cinste unităților antiaeriene românești. Ofițerii și ostașii care au contribuit la aceste victorii sunt vechi luptători căliți și încercați în lupte. De aceea, bravii de pe cota 155 unde astăzi inamicul atacă neîncetat dar zadarnic să străpungă frontul, pot fi mândri că au în apropiere viteji ca tunarii căpitanului Livadaru”.
Datorită faptului că de multe ori unele teritorii ale țării noastre au fost ocupate în timpul războiului de inamici, cuvântul “apărarea moșiei” a fost cel mai des întrebuințat de poporul român. În aceste cuvinte este cuprinsă toată istoria neamului nostru. Luptele românilor de eliberare a teritoriilor ocupate au fost nenumărate, unele au trecut în umbra istoriei, acte de vitejie remarcabile care fie au fost ascunse sau fie au fost date uitării. Readucem în lumină o aprigă bătălie de eliberare a unui teritoriu românesc de către armata sovietică, relatată de slt. Belibău Sergiu în revista “Sentinela” nr. 30, din 23 iulie 1944: ” Cota 162 e crescută ca o ciupercă enormă pe Budăul Împuțit. În jurul ei mișună, ca într-un viespar, bolșevicii. Au săpat în ea găuri adânci, șanțuri și tunele. În ele au instalat arme automate, brandt-uri și tunuri anticar. Dorobanții și vânătorii noștri sunt gata să ia cota cu asalt. Așteaptă doar ordinul de atac. Nu s-a terminat încă bine pregătirea de artilerie și brandt-uri, și batalionul Mastacan sare din gropi.
Primul este sergentul Furcoi Dumitru, cu oamenii grupei sale din plutonul 1, compania a 7-a. Îl întâmpină un baraj de mitraliere,brandt-uri, tunuri anticar și artilerie. Oamenii se lipesc de pământ și se târăsc pe burtă, prin buruieni,din groapă în groapă de obuz. Când focul e mai rar, fac salturi scurte și repezi. Artileria și brandt-urile noastre trag continuu, sprijinind înaintarea celor celor ce atacă, Cota e învăluită în fum.
Sergentul Furcoi este înainte. Trage cu pistolul automat și aruncă grenade. După el vine soldatul Drăghici Dumitru, trăgătorul puștii mitraliere. Trage din mers, sprijinind saltul camarazilor săi. Sergentul e în frunte. Mai are un salt și e în primul șanț inamic. Artileria și brandt-urile noastre lungesc tragerea. Pe șanțurile rușilor mișcare. Fug. <<- Haideți băieți!>>, le strigă celor din urmă, făcându-le semn cu mâna să se apropie. Sar și ei în șanțuri.
Începe controlul hrubelor. Ar înainta mai repede, dar se împiedică de morții și răniții bolșevici de prin șanțuri. Sunt fără număr! Pe șanț stau aruncate arme, lăzi cu cartușe,grenade și echipament, într-o dezordine grăbită. Sergentul își încarcă sacul cu grenade rusești, ca să le trimită proprietarilor. Făcând un salt în șanțul următor, sergentul e primit de focul a trei arme automate. Cele trei cuiburi de arme automate, care opresc înaintarea companiei sale, trebuiesc distruse.
Sergentul face un salt înainte. De aici aruncă grenade în arma automată din stânga, ce trăgea în el. Doi servanți cad, ceilalți fug pe șanț, buimaci. Se ia după ei, aruncând grenada. Și al doilea cuib de armă automată e distrus cu câteva grenade. Sergentul face semn celorlalți să se apropie fără grijă. Rușii din dreapta cotei fug în debandadă. Furcoi aleargă pe șanțul de comunicație spre ei și aruncă grenade.
E aproape de a treia armă automată, care împiedică înaintarea. Mitraliera e intactă, cu benzile de cartușe lângă ea. În curând, ai noștri vor urca pe cotă și vor trage spre fugari. De aici aruncă o privire în urmă. Unde sunt ai săi? Au dispărut în șanțurile inamice. Li se văd doar căștile, înaintând. Le face semn cu mâna. Drumul spre cotă e deschis. Sergentul ajunge pe ciupercă. Obiectivul este atins. În fața sa, câmpul e plin de fugari ruși. Privește mulțumit înainte. În acest timp este zărit de un tun anticar inamic. Proiectilul se sparge la doi metri de el. Pistolul automat îi este retezat, îi țiuie urechile. Mai trăiește, totuși. De sub ochiul drept i se prelinge o șuviță de sânge. L-a înțepat o schije. <<-Nu-i nimic!>> își zice. Mâinile și picioarele sunt sănătoase. Va continua lupta.
În stânga cotei, un cuib de bolșevici mai continuă să reziste. Unul trage cu pistolul automat asupra sa. Se repede în ei și îi măcelărește cu grenade. Pe ultimii patru rămași în viață îi face prizonieri. Ajung și ceilalți pe înălțime. Din grupa sa au mai rămas câțiva. În schimb s-a smuls de la inamic încă o bucată de pământ românesc. Calea e deschisă spre Jijia. Viesparul a fost sfărâmat!”
În astfel de împrejurări, soldatul român avea un singur simțământ, acela de fi toți pentru unul și unul pentru toți, uniți într-un singur cuget și având un singur țel acela de apărare a Țării cu prețul vieții lor. Un astfel de exemplu de eroi îi regăsim într-o luptă relatată de serg. Miron Ionescu-Pantelimon, într-una din publicațiile revistei „Sentinela” nr. 29, din 16 iulie 1944:
„Cu primele zori ale dimineții, se porniseră o năpraznică furtună de proiectile. Puțin în spatele primei linii de atac, artileria inamică scormonise pământul de-l făcuse numai străchini. Brandt-urile împroșcau moarte, mitralierele clănțăneau mereu. Vânătoarea inamică iscodea văzduhul. La o comandă inamicul pornește la atac. În fruntea infanteriei inamice, tancurile își târau pântecele ca râmele după ploaie. Puhoiul inamic înaintează prin salturi. Vitejii noștri vânători trag bandă după bandă. Pentru fiecare din ei, câte un proiectil tras la țintă. Băieții trag la sigur. Inamicul s-a apropiat de șanțuri. În rezervă, batalionul de pionieri se sub comanda Maiorului Telemak, se pregătește să contra-atace. Rezerva oamenilor disponibili are un efectiv de numai 114 oameni.
Comanda o are căpitanul Popescu Constantin, un ostaș de toată isprava. În fruntea grupelor de luptă se găsesc ofițerii pionieri. La cele două mitraliere disponibile trăgători sunt doi ofițeri. Căpitanul Popescu deschide un foc viu de flanc cu una din mitralierele aflate pe poziție. Pe versantul dealului din stânga tupilați la adăpostul caselor satului, bolșevicii par cuprinși de groază. Pionierii trag năpraznic. Bolșevicii s-au oprit uluiți și și-au îndreptat focul spre pionieri. Focul pionierilor este prea viu și inamicul n-are timp să se desmeticească. În rândurile luptătorilor noștri se comunică moartea tinerilor sublocotenți Bărnuțiu și Pop Emil.
Schijele tăioase ale unui brandt amuțise vocea bravilor pionieri. În rând cu ei o altă schijă inamică rănește pe locotenent Cristescu și pe sublt. Rainer. Pionierii sunt întărâtați. Maiorul Telemak își încurajează oamenii. Căpitanul Popescu Constantin, în fruntea companiei de pionieri, pornește pe urmele inamicului. Pionierii se întrec spre țintă. Inamicul fuge în dezordine. El și-a uitat de răniți și de morți. Ajunși pe obiectiv vitejii noștri s-au oprit. Umbrele serii au început să învăluie verdele câmpului de luptă. Flăcăii noștri s-au întrecut pe ei înșiși. Lupta a fost grea și inamicul mare la număr. Muniția s-a împuținat și distanța de la locul plecării la atac se mărise mult.
La nimeni gând de odihnă, căci inamicul cere luptă. Liniștea serii a îmbrăcat tot cuprinsul zării. Câte un răbufnit de brandt se pierdea în adâncul văii din spate. Mitralierele au amuțit deabinelea. Câte o rafală de pușcă mitralieră ține treji pe bravii noștri pionieri.”
Încă un fapt de vitejie a soldaților români, dintre cele nesfârșit de multe care ilustrează atât de viu evenimentele de pe frontul de luptă este de descris de soldatul Dădârlat D. Corneliu, în volumul cu numărul 30 din 23 iulie 1944 a revistei “Sentinela”. Acesta descrie noaptea unui atac ce s-a dorit a fi un atac surpriză, din partea unor trupe rusești destul de numeroase asupra țintelor armatei române aflate sub comanda lt. Diță Constantin, care printr-un apel memorabil de încurajare adresat soldaților din subordine reușește să facă față invaziei inamice:
„În nopțile acestea, luna răsare târziu și luptătorii unui batalion de vânători, așezați la cel mult 50 m de linia dușmană, au de furcă mereu cu rusnacii, cum le spun ei. Astfel într-o noapte pe la ora 11, rușii au crezut că pot face o incursiune cu un efectiv destul de puternic. Favorizați de existența unui lan de grâu ce le camuflează pozițiile, își concentrează tot efortul asupra plutonului I, condus de lt. Diță Constantin din Compania a 2-a a căpitanului Pavel Petre.
Deși se târau pe brânci, sunt simțiți de caporalul Gherman Mircea, care deschide focul. E rănit grav și cade lângă pușca mitralieră. Lupta începe. Dușmanii sunt aproape trei plutoane și atacă viguros cu grenade și pistoale automate, fiind sprijiniți de un foc viu de aruncătoare și artilerie grea. Inamicii înaintează în salturi și focul concentrat le provoacă pierderi serioase.
Reușesc totuși să intre în șanțurile noastre, dar sunt împușcați, loviți cu pistoalele automate sau cu lopețile. <<Băieți sunt cu voi!>>, strigă lt. Diță Constantin, un bărbat puternic, cu sânge rece, încurajându-și oamenii și lovind năprasnic pe dușman. Băieții trag și lovesc cu furie. Un proiectil de artilerie grea curmă viața plut. adj. Pontă Remus, comandantul plutonului 3. Avântul energicului locotonent ca și al oamenilor săi, reușește să înlăture cu totul pe inamic, care lasă mult material de luptă în mâinile noastre.
Lupta durează aproape o oră și jumătate și dușmanul, în fuga sa, e urmărit de focul mitralierelor și brandt-urilor noastre. Pe cer apăruse luna. Acel <<băieți, sunt cu voi!>> a înfățișat pentru ostașii lt. Diță Constantin încurajare de frate și adevărat comandant, luptând puternic pe plaiuri moldave, unde se apără cu îndârjire cumplită ființa neamului.”
Trebuie să mai amintesc aici și de actele eroice ale unui Regiment de Vânători de Gardă, care îi are în prim plan pe sublocotenentul Günther Gheorghe și plutonerul adjunct Nicolau Andrei. Aceștia deveniseră foarte iscusiți în ceea ce privește incursiunile în taberele inamicilor. Ei de fiecare dată se ofereau primii ca voluntari în astfel de misiuni, și se reîntorceau cu prizonieri și informații deosebit de importante care serveau mai apoi în lupta contra dușmanului care dorea cu orice preț să iasă învingător. Despre faptele de vitejie și sacrificiul suprem al sublocotenentului Günther Gheorghe pe care l-am menționat anterior, ne vorbește sergentul Dimitrie Meșter într-un scurt dar cuprinzător articol publicat în revista “Sentinela”, nr.25 din 18 iunie 1944:
„La 25 aprilie 1944 aceștia pornesc atacul asupra satului Ruginoasa împreună cu subunitatea, dovedind sânge rece, curăță satul de dușmani și capturează numeroși prizonieri și material de război. În apărare pe Dealul Bobeica, cu toată presiunea vrăjmașului asupra sectorului plutonului condus de sublocotenentul Günther Gheorghe, sub bombardament de artilerie, aviație, Katiușa și brandt-uri, acesta rezistă eroic la contra-atacurile disperate ale bolșevicilor, date cu forțe mult superioare.
Cu toate acestea sublocotenentul Günther Gheorghe nu dă niciun pas înapoi. Contra-atacă imediat și respinge inamicul ce vroia cu orice preț să pună stăpânire pe Dealul Bobeica. Dar sublocotenentul Günther Gheorghe a cucerit această înălțime și nu cunoaște ce înseamnă teama. Primejdia îl îndârjește. Menține terenul și provoacă inamicului pierderi mari.
În ziua de 2 mai,când parcă iadul se deschisese asupra poziției noastre enorme, valuri de flăcări și proiectile, când pământul se cutremura sub bubuiturile exploziilor, sublocotenentul Günther rezistă atacurilor date de inamic cu care se luptă, fără să cedeze nicio palmă din glia pe care o cucerise prin jertfele scumpe ale oamenilor lui dragi.
Dar un proiectil blestemat cade lângă el curmând astfel viața unui erou a cărui vitejie a atins înălțimi de legendă. Pentru spiritul de sacrificiu în împlinirea datoriei, pentru acțiunile sale ce vor rămâne pilde pentru cei ce ne vor urma, sublocotenentul Günther a fost numit post mortem la avansare și decorare cu ordinul Mihai Viteazul.”
Multe sunt faptele de vitejie ale bravilor noștri ostași români, iar noi nu le putem cuprinde în toate paginile de istorie, din când în când descoperim înscrisuri ale celora care au trăit, au văzut și au participat la acele timpuri groaznice. Nouă nu ne rămâne decât să le mai scoatem la lumină, să vorbim și să ne amintim cu sfințenie de aceste fapte ale Eroilor noștri, să nu lăsăm ca negura uitării să le șteargă definitiv.
În al Doilea Război Mondial și-au pierdut viața aproximativ 60.000 000 de oameni, dintre care 800.000 au fost români, conform datelor oficiale. În acest război pentru țara noastră a fost doar începutul pierderilor, pentru că apoi a urmat un război împotriva valorilor neamului românesc pornit de molima comunistă care a trimis în închisori și în lagăre elitele românești, pentru că se împotriveau ateismului material științific. Supraviețuitorii au fost lăsați de Dumnezeu pentru noi, ca să le urmăm în împotrivire și în alte războaie în care vom nimeri cu voie și fără voie.
Părintele Dumitru Stăniloaie scria înainte de al Doilea Război Mondial: “Numai prin creștinism se pot împuțina războaiele în viitor, dar cine îți dă siguranța că și mâine și poimâine și în tot timpul viitor popoarele vor accepta să lupte cu ajutorul dumnezeesc, când nici azi nu vor să știe de acest ajutor nici chiar cei mai vajnici pacifiști.” La aceste cuvinte se cuvine să medităm mai ales când se aude de pregătiri de războaie împotriva demnității umane, a țării și a Bisericii Ortodoxe care este scutul cel mai puternic pentru a deveni eroi pentru Hristos!
Protos. Siluan Antoci
Starețul mănăstirii “Înălțarea Sfintei Cruci”
Bibliografie selectivă
- Sentinela - Gazeta ostășească a națiunii, anul V, nr. 25, 18 iunie 1944, București.
- Sentinela - Gazeta ostășească a națiunii, anul V, nr. 23, 4 iunie 1944, București.
- Sentinela - Gazeta ostășească a națiunii, anul V, nr. 33, 13 august 1944, București.
- Sentinela - Gazeta ostășească a națiunii, anul V, nr. 22, 6 august 1944, București.
- Sentinela - Gazeta ostășească a națiunii, anul V, nr. 30, 23 iulie 1944, București.
