Vrednic este! Preot botoșănean, numit stareț al unei mănăstiri din Neamț - VIDEO

Noul stareț a fost instalat duminică, 16 noiembrie 2025, în prezența PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Arhimandritul Siluan Antoci este noul stareț al Mănăstirii Almaș, din județul Neamț. Părintele a păstorit până acum Mănăstirea Agafton, din județul Botoșani, și Mănăstirea ”Sfânta ”Cruce” din Brusturi, județul Neamț.

Începând de duminică, 16 noiembrie, Arhim. Siluan Antoci este stareț al Mănăstirii Almaș.

Părintele le-a mulțumit credincioșilor care i-au fost alături, dar și ierarhilor care i-au încredințat noua mănăstire, după trecerea la cele veșnice a Arhimadritului Laurențiu Niță.

 

Slujba de hirotesie a fost oficiată de PS Nichifor Botoșăneanul, care, potrivit rânduielilor bisericești, i-a oferit noului stareț bastonul și l-a așezat în scaunul stărețesc: ”O duminică cu o importanță deosebită în viața noastră, o duminică cu o importanță deosebită în viața acestei mănăstiri, pentru că după o perioadă de jumătate de an aproape, de la trecerea la Domnul a părintelui stareț, arhimandritul Laurențiu, suntem pregătiți pentru instalarea noului stareț al acestei mănăstiri și pentru a duce mai departe rugăciunile și povățuirea obștii acestei sfinte mănăstiri. Ziua de astăzi va rămâne în istoria Mănăstirii Almaș, dar mai ales în inimile dumneavoastră, ale părinților din obște, ale celor ce sunteți obștea lărgită a acestei mănăstiri, cu nădejdea unei perioade de bucurie, cu nădejdea unei perioade de bună rodire și mai ales de adâncire a rugăciunilor. Am nădejdea că noul stareț, părintele Siluan, va duce mai departe rugăciunea și duhul bun, duhul statornic, duhul de pace pe care părintele Laurențiu l-a cultivat în această mănăstire. Un duh de pace, un duh de slujire, un duh care a dus la roadă bună într-o mănăstire mare, într-o mănăstire aleasă, într-o mănăstire în care s-a străduit să aducă roadă Bunului Dumnezeu. Părintele Siluan, care a fost stareț la Mănăstirea „Sfânta Cruce” timp de 10 ani, a intrat în Cozancea, unde a fost timp de 2 ani, a fost călugărit la Mănăstirea Pângărați, 17 ani, așadar o experiență de viață monahală, o experiență de viață bogată. Este absolvent al Facultății de Teologie, cu preocupări cărturărești, o experiență pe care avem nădejdea că o va pune cu prisosință în slujirea nouă ce este încredințată, pentru că orice slujire pe care ne-o dă Dumnezeu presupune și o putere pe care Dumnezeu ne-o dă să o împlinim. Rămâne ca noi să primim această putere, să o înmulțim și să dăm curs puterii pe care Domnul ne-o dă, de a întări pe cei din jur, de a împlini voia lui Dumnezeu și de a aduce bună roadă”.



”Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Este bine și frumos să fie frații împreună. Sunt la un început de drum și un drum pe care îl parcurgi nu-l cunoști, dar îl trăiești cu nădejde, iar „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!”. Vreau să aduc mulțumire, în primul rând Bunului Dumnezeu, apoi Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, care știu sigur că s-a rugat ca Dumnezeu să-l lumineze să pună aici stareț după plecarea la cele veșnice a părintelui Laurențiu. Așa a rânduit Dumnezeu și noi monahii, acolo unde ne cheamă Biserica, trebuie să mergem. De asemenea, îi mulțumesc Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, care a doua oară în viața mea mi-a dat mâna și m-a ridicat. Prima dată, în ziua când a plecat la cele veșnice starețul meu părintele Arhimandrit Teofil, Preasfințitul a fost singurul care mi-a întins mâna și nu voi uita. Și iată astăzi, când mi-ați citit rugăciunile, a doua oară mi-ați întins mâna și mi-ați ridicat. Totodată, vreau să mulțumesc părinților din obștea „Sfintei Cruci”, puțini, dar harnici, ascultători și care m-au odihnit foarte mult. De asemenea, mulțumesc și celor care ne-au ajutat acolo la „Sfânta Cruce”. Vreau să îndrept cuvântul meu către părinții din obștea acestei sfinte mănăstiri, iar gândul meu este la un cuvânt al Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, care, atunci când a fost pus stareț la Mănăstirea Cernica, a spus așa: „N-am venit să mă odihnesc în ostenelile altora, ci mâinile aceste ale mele vor munci, mintea va gândi și inima se va ruga pentru obștea aceasta și pentru credincioșii care vor veni în biserica aceasta”, a rostit Arhim. Siluan Antoci la instalarea ca stareț al Mănăstirii Almaș.

 

Născut în satul Stăneşti, comuna Lunca, din judeţul Botoşani, a urmat cursurile Școlii Gimnaziale din Zlătunoaia, după care, simțind chemarea spre slujirea monahală, a intrat la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, pe care l-a absolvit în 2002, potrivit Doxologia.

Sfătuit de Sfântul Cleopa să se călugărească la Pângărați

Chemarea spre viața de mănăstire s-a arătat însă mai devreme: în iunie 1992 a intrat ca frate în Mănăstirea Cozancea, unde, pe 21 noiembrie 1992, a fost tuns rasofor cu numele Lavrentie. În 1994, după un pelerinaj la Mănăstirea Sihăstria și sfatul duhovnicesc al Sfântului Cleopa Ilie, s-a închinoviat la Mănăstirea Pângărați. Aici, la 7 august 1995, a fost tuns monah, primind numele Siluan.

 

În 27 decembrie 1996 a fost hirotonit diacon de către PS Calinic Botoșăneanul la Mănăstirea Neamț, pe seama Mănăstirii Pângărați. La 28 august 1997 este hirotonit ieromonah de către IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Mănăstirea Durău.

În mănăstirea Pângărați a împlinit ascultări importante, iar în 2004, ca urmare a îmbolnăvirii starețului, a fost numit egumen. În 2009 a fost stareț interimar la Mănăstirea Dumbrăvele, județul Neamț, iar în 2012 a slujit ca preot la Mănăstirea Agafton, Botoșani.

 

Anul trecut a primit rangul de arhimandrit

Un moment important al vieții duhovnicești îl reprezintă anul 2015, când a fost numit stareț al Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Brusturi. În martie 2018, pentru rodnica sa lucrare misionară și administrativă, a primit la rangul de protosinghel, iar în 13 iunie 2024 pe cel de arhimandrit, după aprobarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicării clericului la această demnitate.

 

Paralel cu slujirea monahală, părintele Siluan Antoci a urmat studii universitare și postuniversitare:

Licență în Teologie Ortodoxă Pastorală – Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Sibiu (2005–2009);

Masterat în Teologie Istorică – aceeași instituție (2009–2011).

Părintele stareț Siluan este cunoscut și prin bogata sa activitate cultural-duhovnicească. A publicat volume dedicate mărturisitorilor ortodocși și istoriei monahale din Botoșani și Neamț, între care:

 

Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist, vol. I–II (2010);

Părintele Teofil. Ctitorul, starețul și duhovnicul (2013);

Flori duhovnicești în pustiul comunist. Mărturisitori botoșăneni, vol. I (2016);

Monografia Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” (2021).

Mărturisitori botoșăneni, vol II. (2025)

Ctitorită de Vasile și Maria Almaș între anii 1715 și 1720, Mănăstirea Almaș are începând de astăzi, un nou stareț: arhimandritul Siluan Antoci, care, timp de zece ani, a fost starețul Mănăstirii Brusturi. Numirea sa continuă osteneala părintelui arhimandrit Laurențiu Niță, trecut la cele veșnice în 31 mai, după o grea suferință provocată de un cancer pulmonar.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Rapid 0-0. Remiză spectaculoasă în derby-ul Superligii!

Monday, 8 December 2025

FC Botoșani și Rapid au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida care a închis etapa cu numărul 19 din SuperLiga României. Elevii lui Leo Grozavu au presat excelent la poarta R...

VIDEO - Eroii de lângă noi sau vulnerabilitatea care unește. Tu ce știi despre sindromul Down?

Monday, 8 December 2025

Ce se întâmplă cu doi părinți care află, la scurt timp de la nașterea pruncului lor, că se vor confrunta cu o provocare uriașă, menită să le schimbe întreaga percepție asu...

Posturi vacante în sistemul medical din Botoșani și în administrația publică, vezi LISTA completă!

Monday, 8 December 2025

Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante,  la data de 08.12.2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de M...