VIDEO - LA MULȚI ANI, România! Botoșănenii vizionari care ”agață harta-n cui”!

Se spune despre Botoșani că este locul unde se agață harta-n cui. Dar ce lucru mai frumos decât acesta, să fii punct de înălțare, să fii locul care ține fruntea României SUS?

Sărbătorim astăzi, 1 Decembrie, România cu oameni. Vorbim despre performanță și consecvență, despre inovație și curaj, îndrăzneală și excelență, despre frumusețea sufletească și generozitate. Dar mai ales vorbim astăzi, de Ziua României, despre muncă. Multă muncă! 

 

Chiar dacă este ignorat și criticat, tratat cu suspicioasă condescendență, acuzat că se hrănește păgubos din aura unui trecut glorios, Botoșaniul a arătat că știe să își păstreze blazonul și să ”nască” în continuare oameni de ispravă.

Îi cinstim astăzi pe botoșănenii care fac cinste României. Care ne arată că munca, entuziasmul, curajul și perseverența nu sunt zadarnice.

Ei sunt botoșănenii care demonstrează că, da, suntem locul unde se agață harta în cui. Suntem capăt de linie. Dar, prin ei, am devenit acel capăt de linie din care pornesc toate trenurile, în universul miraculos al tuturor visurilor.

Botoșaniul are trecut, dar are și un prezent spectaculos care ne asigură viitorul. Sportivi de calibru mondial, olimpici cu premii internaționale, artiști pe care țara întreagă îi aplaudă, antreprenori culturali care devin exemple de bună practică peste mări și țări, actori pe scene naționale și  pe marile ecrane, scriitori de ispravă, academicieni respectați, duhovnici în calendare, făuritori de campioni. 

Facem astăzi o reverență trecutului și prezentului. Ne înclinăm în fața înaintașilor, aprindem candelă și celor care au trudit la viitorul acestui nord.

Îi aducem în fața dumneavoastră pe botoșănenii de ieri și de azi, pentru a le oferi respectul meritat. Este un început. Vă invităm să continuați povestea, să ne povestiți despre oamenii pe care îi admirați.

La mulți ani, România! La mulți ani, Botoșani!

Mulțumim pentru contribuția la realizarea acestui video lui Mihail Patrik Petrescu, elev al Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani.

Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian, Nicolae Iorga, Octav Băncilă, Dimitrie Pompeiu, Grigore Antipa, Max Weber, Mugur Călinescu, Corneliu Dumitriu, Aurelian Antal, Mihai Donțu, Ioan Cobâlă, Constantin Dracsin, Gheorghe Median, Cuviosul Ilie Cleopa, Cuviosul Paisie Olaru, Cuviosul Dionisie Ignat, Patriarhul Teoctist, Stareța Teofana Scântei, Alexandru Zub, Teodor Valenciuc, Victor Teișanu, Dumitru Ignat,  Leon Dănăilă, Angela Paveliuc-Olaru, Victor Hreniuc, Gellu Dorian, Steliana Băltuță, Gheorghe Stanciu, Ioan Nemțoi, Vlad Ivanov, Simona Radiș, Alin Alexuc, Maia Andrei, Victor Baciu, Andrei Avădănei, Theodor Șoptelea, Viorel Ilișoi, Alexia Tudose, Ioana Miron, Andreea Gheorghiță, Miruna Gireadă, Mihaela Arhip, Ana Maria Micu, Andrada Moroșanu, Daniel Relenschi, Bogdan Horga, Vlad Pamfil, Mihai Chiruță, Ștefan Teișanu, Karina Jianu, Emanuel Barica, Iulian Rotariu, Rareș Prisacariu, Fetele din Botoșani, Anamaria Ivănache, Andreea Tărnăucă, Daniel Bejinariu și Dănuț Bratu, Darius Andrei David, Ansamblul Măgineanca, FC Botoșani, Denis Matei Vesel, Rareș Drancă și Sami Axinte, Viorel Hrițcu, Smartykids Botoșani, Matei Butnaru.

Video / Montaj: Florin Timofte
O producție Știri.Botoșani.Ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Simpozionul transfrontalier „Euroregiunea Prutul de Sus”, cea mai importantă manifestare a comunității geografice botoșănene - FOTO

Sunday, 7 June 2026

În perioada 5-7 iunie 2026 se desfășoară ediția a XVI-a a Simpozionului transfrontalier „Euroregiunea Prutul de Sus”, cea mai importantă manifestare a comunității geografice b...

VIDEO - Primarii au scos utilajele pe teren după ploile torențiale de noaptea trecută!

Sunday, 7 June 2026

În urma avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi torențiale și a precipitațiilor abundente înregistrate pe raza comunei Albești, echipele de intervenție a...

De la Hudești la Massachusetts Institute of Technology: Denis a absolvit una dintre cele mai prestigioase universități din lume!

Sunday, 7 June 2026

Denis Bogdan Siminiuc, astăzi în vârstă de 22 de ani, a făcut primii pași spre performanță la Școala Gimnazială Hudești, unde s-a remarcat încă din clasele gimnaziale prin ...

-->