Tot ce trăim se petrece în şi întru noi. Important este să acţionăm, să facem un pas, să urcăm o treaptă... Apoi încă una. Fiecare treaptă mai sus înseamnă un nivel de conştiinţă în plus. Sunt prezentă în viaţa mea, analizez, observ, elimin, adaug, repar. Îmi pun întrebări şi nu forţez răspunsuri, pentru că până la finalul întrebării o fracţiune a vieţii mele schimbă deja vibraţia şi mă regăsesc în altă formă a înţelegerii despre sine.

CITEȘTE ȘI: "Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce re..."

 

Şi probabil că voi atinge şi treapta iertării, a compasiunii. Iertarea de sine presupune ieşirea din trecut şi plasarea în prezentul continuu, eliberarea de cunoscut, renunţarea la mecanicisme şi crearea unui nou mod de percepţie. Adică de evoluţie. Pentru asta am nevoie să mă observ, să îmi studiez reacţiile, obsesiile, sensibilităţile. Să fiu aproapele meu. Şi ajung aici la o formă extrem de interesantă de iubire. La prea-mult uzitatul „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. În stadiul în care mă aflu, văd în cuvintele lui Iisus porunca iubirii... de mine însămi, la început.

Iisus se dovedeşte din nou un Învăţător excepţional, pentru că îmi simte neputinţa de a privi spre aproapele în lipsa iubirii, dar mă şi pregăteşte pentru ce avea să vină: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit pe voi!". Eeei! Greu de dus mai departe iubirea, nu-i aşa?! O lecţie de pedagogie a iubirii neegalată până astăzi. Un parcurs psihologic tulburător. Să fii egalul Iubirii christice, să fii conştient de asta şi... să nu te semeţeşti de înălţimea la care ai fost ridicat... Cum se poate asta oare? Şi, mai ales, unde mă aflu acum? Pe scară sau pe drum? Mai am nevoie de ţeluri, de idealuri, de materialul lumii concrete?

În iubire fiind, mai încape spaima căderii?

O prietenă căuta îngrijorată locul înţelepciunii... Cred că înţelepciunea nu poate coexista decât iubirii. Nu trufiei, nici semeţiei. Iar Iertarea este în sine o zonă a conflictelor sufleteşti...

Înţelepciunea presupune o capacitate superioară de înţelegere a lucrurilor, deci o evoluţie spirituală venită după o serie de experienţe şi lecţii, adică fapte din trecut. Trăind în prezent, sunt un om nou, modelat în timp de aceste experienţe şi lecţii, un om care va şti, prin iubire, să acţioneze şi să reacţioneze.