O minte sclipitoare și o personalitate puternică. O poveste de viață ca un scenariu de film care se scrie încă. O luciditate debordantă, o prezență care fascinează prin franchețe și prin autenticitate, într-o vorbă purtată mereu pe muchie de viață. Frumusețea lăuntrică se face emoție cu fiecare amintire-mărturie. Nu ai cum să citești pur și simplu un rând scris de minunata actriță-scriitoare și să pleci mai departe pur și simplu. Iei cu tine povești de viață, imagini copleșitoare și un noian de zâmbete.
A debutat pe scena de la Botoșani. Primele roluri de teatru au fost în spectacolele „Acul cumetrei Garton“ (farsă engleză) și „Prometeu“. Regia spectacolului „Acul cumetrei Garton“ (farsă engleză) era semnată de Zoe Anghel Stanca. Asistent regie era Eugen Traian Bordușanu, iar scenograf decor Elena Buzdugan. Tot Zoe Anghel Stanca semna scenografia și costumele. În distribuție îi regăsim, pe lângă Ada d’Albon, care interpreta personajul Cumătra Gurton, pe Sergiu Boiangiu, Teodor Brădescu, Carmen Burlacu, Teodor Buzea, Dumitru Ianculescu, Dorina Păunescu, Mihai Păunescu, Dumitru Petrescu, Gheorghe Tara, Ana Vlădescu Aron.
*În farsa englezească „Acul cumetrei Gurton“, la Teatrul din Botoşani
”Cum să uit debutul meu pe scenă, primită cu rafale de aplauze de un public care nu mă cunoștea până mai ieri? Cum să uit jurnalistul care, conducându-și un prieten la gară, m-a văzut într-un vagon și s-a năpustit asupra mea să mă felicite și a refuzat să coboare ca să mă asalteze cu întrebări tot drumul de 500 km între Botoșani – unde mi-am început cariera de actriță – și București? Poate că l-am ofensat încercând tot timpul să schimb subiectul și fiind ostilă oricărei intruziuni în viața mea: nici măcar nu am păstrat articolul lui. Cum să eviți amărăciunea, cum să faci pace cu ține însuți”, scrie doamna Ada în în cartea ”Ultima vară în Bretania” („Dernier été en Bretagne. Récit d’exil“)
”Eu am ajuns la Botoșani într-o cabină mică, la teatru, doar cât intra un pat și o jumătate de masă. Această cabină era cabina actorilor. Deci, seara, când se jucau spectacolele - erau două săli la teatrul din Botoșani, una mică și una mare - trebuia să ies din cabină pentru că intrau zece actori acolo. (...) În primul rând, repetițiile erau încântătoare. Pentru că, chiar dacă nu eram prieteni, cu actorii mă înțelegeam foarte bine pe scenă. Dintre actorii cu care am jucat era Gelu Ivașcu, partenerul meu. Sigur că erau toți încântători. Zoe Anghel, care a fost profesoara mea, cea care m-a pregătit pentru institut...”, ne mărturisea distinsa actriță într-un interviu.
Născută pe 7 iunie 1944. În Praga, în timpul războiului.
Dusă cu trenul de prizonieri în Germania, adăpostită o perioadă într-o mănăstire din Italia, educată în România – cu un debut pe scena de la Botoșani, alungată de comuniști în Franța.
Este nepoata lui Mihai Sadoveanu, actrița care a supraviețuit prin teatru, scriitoarea care ne dăruiește, de ani buni, povești cu parfum de livadă, întâmplări din saloanele marilor scriitori, amintiri menite să reînvie o lume… așa cum a fost. Și cum este!