De Paști și de Crăciun, când sunt acasă la Darabani, la părinți, folosesc zilele libere ca să lucrez la Nord, unde de aproape 15 ani facem muncă în folosul comunității. Astă-iarnă, revizuindu-ne proiectele, am avut o mică revelație: programul nostru, care își propune să genereze dezvoltare regională folosind energia relației dintre oameni și locurile lor natale, s-a așezat natural, fără să ne propunem asta, pe doi piloni: cultura și sportul.
Am realizat că e în firea noastră, de când lumea, să facem lucrurile așa. Pe vremuri, conceptul grecilor de educație totală (𝘱𝘢𝘪𝘥𝘦𝘪𝘢), menită să formeze cetățeni capabili să conducă și să fie conduși, nu se limita la pedagogie, ci se împărțea între artă și sport, ca procese necesare pentru șlefuirea completă a ființei. Aveau chiar un cuvânt pentru această armonie, 𝘬𝘢𝘭𝘰𝘬𝘢𝘨𝘢𝘵𝘩𝘪𝘢, care unea frumusețea spirituală cu cea fizică.
Mai târziu, romanii au adăugat (prin humanitas) ideea că omul bun are o datorie față de comunitate: sportul șlefuiește forța prin disciplină, cultura șlefuiește mintea prin idei, iar împreună îl transformă pe individul brut(al) într-un cetățean capabil de gândire critică și de stăpânire de sine.
În secolele recente, noi am prioritizat eficiența economică în detrimentul armoniei umane și asta ne costă. Sportul a devenit adesea doar divertisment, iar cultura doar informație consumată pasiv (social media, binging, TV etc.), ambele pierzându-și mult din capacitatea formativă. Intelectualul e văzut azi ca un sedentar, un șoarece de bibliotecă firav, iar sportivul e perceput ca un personaj neșlefuit, cu care nu prea ai ce discuta. Vechiul dicton Mens sana in corpore sano a ajuns să sune depășit, iar asta e o tragedie, cred eu, pentru dezvoltarea noastră individuală și socială.
Recent, am revăzut interviul din 1972 al lui Mircea Lucescu pentru Revista Teatrul (via Ionuț Sociu). Lucescu, acest exemplu modern de paideia, spunea acolo, de exemplu: „am citit toate piesele de teatru americane şi englezeşti care s-au tipărit la noi şi am întâlnit piese extrem de interesante, care nu ştiu de ce nu se şi joacă”. Citind interviul, mi s-au reactivat instinctele de la revelația de Crăciun: cum ar fi să începem simplu, cu un grup de alergare pentru poeți sau cu un club de lectură pentru maratoniști? Sau cu unul de pictură pentru boxeri? Sau cu o comunitate de artiști înotători? Și așa mai departe.
Până una-alta, iată ce-am putea face repede și concret împreună: la Maratonul Nordului Botoșani - oricum cel mai cultural maraton de la noi, unde avem expoziții, filme și multe activări culturale, chiar în preajma comemorării lui Eminescu și la el acasă - ne-am propus să adunăm cel puțin 1000 de oameni la start. Ne mai lipsesc cam 300, dar pînă pe 13-14 iunie e timp destul să vă înscrieți și chiar să vă pregătiți, dacă avem nevoie. Avem probe pentru toți: cros, semi, maraton, pentru toate gusturile și anduranțele.
Prieteni artiști, manageri culturali, oameni de cultură de toate felurile, ce-ar fi să ne vedem la start? Și, sigur, și la finish.