Despre ”natura transparentă a îngerilor”

Despre ”natura transparentă a îngerilor”

   Foto: myq105.com

Sute de tratate despre autism, mii de pagini parcurse cu inima strânsă, inimă de mamă care se limpezește târziu, în ani și ani de trudă, de răbdare, de dragoste.

Oricât ai citi și oricât ai încerca să pătrunzi tainele autismului, el nu se lasă deslușit decât prin el, copilul aflat aproape într-un soi de imponderabilitate, de neurodiversitate în care, spun specialiștii, ”mințile diferă la fel de mult ca amprentele”.

 

Copilul cu autism nu este un obstacol, ci un prag. Acel prag dincolo de care se află o lume neînchipuită altfel, acea trecere către lumea în care supraomenescul devine posibil. Oricât de greu de crezut ar părea asta! 

Copilul cu autirsm vine pe lume cu un alt manual de viață decât suntem obișnuiți.

Un manual pe care scriitorul Matei Călinescu, de pildă, încearcă să îl rescrie în cartea Portretul lui M, un excelent parcurs al propriei vieți alături de fiul său autist. Un manual în care iubirea devine instrument de (re)cunoaștere, iar răbdarea un barometru - fragil, e adevărat – necesar echilibrului dintre materialul și spiritualul zilelor. "Răbdarea e un fel de a spune: înțelegere, bunăvoință, tenacitate în a nu manifesta micile sau marile iritări, micile sau marile deziluzii; arta de a surâde; capacitatea de a modifica în permanență așteptările – de a le vedea când cu încetinitorul, când în proiecție rapidă, când cu microscopul, când cu ocheanul – calm și iar calm și iar calm", scrie Matei Călinescu. 

Sunt reflecțiile unui părinte și nu pot fi bănuite de nicio exagerare, chiar dacă ele pot intra, pentru unii, în sfera unui misticism îndoielnic. Pentru cine s-a aflat măcar o dată în preajma unui copil cu autism, știe că aceste cuvinte care îi descriu pe copiii cu autism sunt pe deplin credibile și convingătoare: “Sunt ființe în înțeles literal – inimaginabil pentru noi cei loviți de blestemul chinuitor și voluptos al imaginației – paradisiace, rupte din rai, absorbite de propria lor identitate, care e parte din identitatea divină. Copiii cu autism sunt poate singurii muritori care ne pot sugera – sugestie atât de deconcertantă pentru noi – natura transparentă a îngerilor”.

Astăzi avem nevoie de o clipă de tăcere. În care să acceptăm că nu știm tot, că nu avem răbdare să înțelegem, că nu avem curajul de a accepta întregul.

Autismul nu este o boală. Neacceptat, el devine o vulnerabilitate. Neînțeles, pune bariere și impune distanțe. Autismul se învață de la om la om, nu avem nevoie decât de înțelegere, de răbdare, de un limbaj simplu și de multă, foarte multă empatie.

Atenție, neuropsihiatrii spun că empatia este o capacitate profund umană – poate insuficient discutată și înțeleasă – care face posibile toate interacțiunile noastre unii cu ceilalți. De aceea lipsa completă a empatiei devine patologie. A nu putea să intri în rezonanță cu cel de lângă tine înseamnă să hrănești un ”handicap” sever în a trăi o viață împlinită, cu relații sănătoase. 

Astăzi, 2 aprilie - Ziua Internațională a Conștientizării Autismului - suntem alături de voi nu prin acceptare, ci prin iubire. Nu prin toleranță, ci prin înțelegere, integrare și împreuna-luptă împotriva ignoranței care bântuie nu doar în lumea reală, ci și în cea virtuală. 

Recomandările noastre:

De ce trebuie să vedem ”Mamele pinguinilor”!

"Portretul lui M", de Matei Călinescu. Sau despre "natura transparentă a îngerilor"

"O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții". Ai curaj să îți depășești limitele?

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

VIDEO - 1 Iunie și ziua de după ziua copiilor: Cu Matei și Anastasia despre copilărie, școală, distracție și viitor!

Sunday, 31 May 2026

De o vreme ne prea ferim să recunoaștem că ei, copiii, încep să vadă lumea mai clar decât noi înșine suntem dispuși să o facem. Că au un fel de a gândi care rotunjeșt...

Percheziții și acuzații de cămătărie, ”mascații” au descins la persoane fizice, unității comerciale și alte imobile! - FOTO, VIDEO

Thursday, 28 May 2026

La data de 27 mai 2026, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din localitatea Darabani, c...

Stejarul-Troiță din Botoșani sufocat de gunoaie, care se roagă în tăcere: ”Ocrotiți-mă! Sunt monument al naturii!”

Sunday, 24 May 2026

În fiecare an, pe 24 mai, este marcată Ziua Europeană a Parcurilor Naționale. Într-o perioadă în care urbanizarea, poluarea și schimbările climatice afectează tot mai puternic...

-->