Tot din Botosani a pornit pe drumul sfinteniei parintele Dionisie Ignat (nascut in Vorniceni), traitor la Sfantul Munte Athos, cel despre care legenda spune ca l-a atras catre ortodoxie chiar si pe Printul Charles al Marii Britanii. Inca vietuitor la Sfantul Munte este Avva Iulian Lazar (nascut in Vorona), numit de crestini Duhovnicul romanilor de la Athos.
Acestora li se adauga parintele care slujeste Sfintelor Moaste de la Aiud, monahul Augustin Varvaruc, calugarit la Manastirea Petru Voda, dar si cel despre care vom scrie in materialul de fata, Ieromonahul Siluan Antoci, un spirit viu al monahismului romanesc, aplecat spre cercetarea vremurilor trecute, care au pus neagra pecete pe istoria unui popor prin nimicitorul Decret 410 din 1959, prin care se desfiintau manastirile, iar vietuitorii acestora luau drumul pribegiei.
De la Pangarati la Agafton, si din nou la Pangarati!
Nascut in satul Stanesti, comuna Lunca, din judetul Botosani, Ieromonahul Siluan Antoci a intrat in monahism in anul 1995, la Manastirea Pangarati, Neamt. Spre sfarsitul anului trecut, a venit vestea ca la Manastirea Agafton, din Botosani, slujeste un preot nou. Bucuria a fost insa scurta, Ieromonahul Siluan fiind chemat in urma cu cateva saptamani inapoi la Pangarati, unde batranul staret al locasului a cazut in grea suferinta.
Maicile de la Agafton, dar si crestinii, il asteapta pe Parintele Siluan acasa. Botosanii au nevoie de monahi care, precum Parintele Teodosie de la Zosin sau Parintele Ioan de la Manstirea Popauti, sa devina stalpi ai ortodoxiei si ai luminarii crestinilor.
Primii pasi in ortodoxie, preotul satului...
Ieromonanul Siluan Antoci marturiseste in cartea sa, "Monahii ortodoxe purtatoare de lumina in intunericul comunist", despre primii ani ai vietii, despre marturisitorii care i-au marcat destinul si l-au determinat sa aleaga calea monahismului. Primul om care l-a impresionat a fost chiar preotul satului, un exemplu de demnitate si de jertfa intru Hristos.
"Preot paroh in satul meu natal, Stanesti - Zlatunoaia (comuna Lunca, judetul Botosani), era Parintele Protosinghel Elisei Florea (nascut la 1 februarie 1913, satul Draguseni, comuna Saveni, judetul Botosani, adormit in Domnul la 23 aprilie 1992) un adevarat monah cu traire autentica, fiind format duhovniceste de marii parinti nevoitori ai Schitului Cozancea, Botosani, in scoala rugaciunii, a ascultarii si a tacerii. In anul 1980 a redeschis Manastirea Cozancea intr-o perioada destul de greu pentru astfel de realizari. Chipul parintelui Elisei este si acum viu in inima celor care l-au cunoscut fiind marturisit de toti ca fiind un calugar cu viata aleasa si sfanta traire in afara zidurilor manastiresti, pe care a parasit-o fortat in 1959, putand sa se intoarca inapoi abia in anul 1981, dupa multe si grele incercari pe care le-a avut de infruntat din partea celor care doreau cu tot dinadinsul sa stearga amintirea de Dumnezeu din sufletele credinciosilor romani evlaviosi", marturiseste Ieromonahul Siluan Antoci.
Pilda maicii Maria si drumul catre manastire!
De altfel, pe langa figura emblematica a parintelui din sat, Ieromonahul Siluan recunoaste ca a mai avut un exemplu chiar in familie una dintre maicile care, alungata din manastire, s-a intors sa locuiasca in casa parinteasca din satul natal. Este vorba despre Maica Maria Andrei, nascuta pe 2 iunie 1934, alaturi de ea vietuind in sat inca alte trei monahii.
"Erau mereu tacute, cu rugaciunea pe buze, dar cu inima zdrobita dupa viata monahala pe care au fost silite sa o paraseasca. De multe ori batjocorite pentru haina neagra si lunga pe care o purtau, desi erau in lume, ele rabdau totul din partea lumii si a diavolului", scrie Ieromonahul Siluan.
Prin maica Maria Andrei, parintele cunoaste indeaproape viata si nevointele prin care au trecut cei izgoniti din manastiri, astfel ca drumul sau nu putea fi decat unul singur: manastirea. "Pilda acestei maici m-a facut sa urmez calea monahala imbracand ingerescul chip in ziua de 7 august 1995, la Manastirea Pangarati, Neamt".
O carte-document!
Ieromonahul Siluan nu uita chinul maicii Maria Andrei si, intrat in monahism, incepe o cercetare asidua a anilor de jertfa, rezultatul muncii sale fiind volumul aparut in 2010, la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dedicat suferintelor prin care a trecut Biserica Ortodoxa Romana in timpul regimului comunist (1948-1989): "Monahii ortodoxe purtatoare de lumina in intunericul comunist".
Cartea părintelui Siluan Antoci reuşeşte să aducă lumină asupra unei dimensiuni a martirajului sub regimul comunist mai puţin cunoscută şi mai puţin tratată în lucrări de mare întindere: pătimirea monahiilor ortodoxe române, chinurile la care au fost supuse pentru singura vină de a dori să fie mirese ale lui Hristos într-un veac antihristic.
In premiera, cartea prezinta documentele şi actele pe care autorul le-a cercetat la Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la Arhiva Episcopiei Râmnicu-Vâlcea, Arhivele Statului Bucureşti, Ministerul Muncii (toate fiind redate în anexele cărţii) şi cel al mărturiilor audio înregistrate de autor, interviurile pe care acesta le-a luat maicilor care au trecut prin urgia prigoanei şi care i-au supravieţuit, interviuri ale căror transcriere apare în paginile volumului.
De o mare valoare documentară, cartea "Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist" este o lucrare izvorâtă din evlavia şi din recunoştinţa autorului faţă de nevoinţele celor care au udat şi sfinţit cu lacrimile, sudoarea şi sângele lor pământul României.
"Sa contribuim la aratarea bolii societatii si la vindecarea ei"
Monahul nascut in Botosani transmite un mesaj clar despre un subiect extrem de delicat in ultimii 20 de ani, si anume acela ca se impune canonizarea martirilor care au suferit de pe urma prigoanei comuniste: "Credinta ca rugaciunile acestor noi mucenici ma vor ajuta pe parcursul vietii mele de monah, precum si gandul ca intr-o zi acesti cuviosi si cuvioase vor fi canonizati de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, unii dintre ei meritand pe deplin acest lucru".
Cartea Ieromonahului Siluan Antoci este, de fapt, un indemn pentru noi, ceilalti, de a ne dovedi demnitatea si buna credinta indiferent de locul unde slujim. "Datoria de cetatean impune ca, indiferent de slujirea fiecaruia, sa contribuim la aratarea bolii societatii si la vindecarea ei. Aceasta ciuma, numita comunism, nu si-a gasit leac. Leacul trebuie sa il gasim cu totii, atat monahi, cat si laici", spune Ieromonahul iar noi, botosanenii, nu avem decat sa asteptam ca Manastirea Agafton sa se bucure cat mai repede de buna sa slujire.
