Ierom. Siluan Antoci s-a întors acasă cu "Flori duhovniceşti în pustiul comunist - Mărturisitori botoşăneni": "Şi aici, în Botoşani, a fost suferinţă!" FOTO, VIDEO

Ierom. Siluan Antoci s-a întors acasă cu "Flori duhovniceşti în pustiul comunist - Mărturisitori botoşăneni": "Şi aici, în Botoşani, a fost suferinţă!" FOTO, VIDEO

 Ieromonah Siluan Antoci  

Zeci de botoşăneni au participat miercuri, 6 aprilie, în sala de festivităţi a Protopopiatului Botoşani, la lansarea cărţii "Flori duhovniceşti în pustiul comunist - Mărturisitori botoşăneni", eveniment care a avut loc în prezenţa părintelui ieromonah Siluan Antoci, autorul volumului.

Părintele Siluan Antoci a publicat primul volum al cărţii închinate monahilor şi monahiilor care au vieţuit în unele mănăstiri de pe meleagurile Botoşanilor şi care, prin exemplul vieţii lor, "ca nişte adevărate flori cu duhovnicească mireasmă, au înflorit prin mărturisirea lor în Biserica lui Hristos, într-o perioadă când aceasta era pustiită şi prigonită de regimul comunist ateu".

În cele 130 de pagini ale acestui prim volum sunt prezentate vieţile a şapte părinţi monahi, patru monahii şi a unei surori, cu toţii nevoitori în mănăstiri renumite de pe meleagul botoşănean. Este vorba despre Protosinghelul Vasian Cuvuliuc, Protosinghelul Nicanor Racu, Protosinghelul Mina Ungureanu, Protosinghelul Elisei Florea şi sora Maria Andrei (Mănăstirea Cozancea), Protosinghelul Pangratie Drăguţu, Protosinghelul Mina Serediuc, Monahia Filofteia Grunzişor (Mănăstirea Vorona), Arhimandritul Damaschin Gafencu, Protosinghelul Nicanor Vlădeanu, Monahia Agafia Moisa, Monahia Marionela Aluculesei şi monahia Adriana Apostoaie (Mănăstirea Agafton).

Lansarea cărţii a avut loc într-un cadru distins şi destins, cu mărturisiri ale celor prezenţi în sală, cu amintiri preţioase legate de vieţile părinţilor şi ale monahiilor. Zeci de persoane din parohiile botoşănene, alături de preoţi şi călugări de la Mănăstirea Cozancea şi de la Mănăstirea Zosin au ascultat cuvintele rostite în duh creştin.

Părintele protopop Lucian Leonte, după o succintă prezentare a părintelui ieromonah Siluan Antoci, a vorbit despre cartea-document "Flori duhovniceşti în pustiul comunist - Mărturisitori botoşăneni", dar mai ales despre ce înseamnă pentru cei de astăzi cunoaşterea acestor chipuri de monahi şi monahii.

"Cartea "Flori duhovniceşti în pustiul comunist - Mărturisitori botoşăneni" se citeşte cu bucuria confirmării propriei noastre credinţe în Dumnezeu şi de oameni. Pe mulţi dintre cei cuprinşi în ea i-am cunoscut, s-au rugat şi pentru noi sau ne-au îndrumat duhovniceşte.  Este prezentată în aceste pagini drama, suferinţa în care preponderentă nu este revolta, cât durerea, deruta şi dificultatea păstrării în clandestinitate a votului monahal. Nu era simplu de trăit atunci când, noaptea, venea maşina Securităţii, părinţii călugări erau arestaţi, umiliţi, bătuţi şi întemniţaţi fără proces juridic, pentru uneltire împotriva ordinii sociale. Cartea părintelui Siluan ne provoacă să învăţăm cum să ne păstrăm darurile, atunci când suntem înconjuraţi de pustietate, de iad, de formele hidoase, viclene, ascunse, perfide ale răului din jurul nostru, impus subliminal sau brutal şi coercitiv de tot felul de mecanisme de determinare, de incluziune în limitele şi libertăţile noastre personale şi comunitare. Chipurile îmbunătăţite ale acestor monahi şi monahii din mănăstirile botoşănene, prezentate în carte ca un autentic buchet de flori duhovniceşti, ne aduc pace şi optimism , ne întăresc. Ei au învins, nu uşor, dar au învins! Dumnezeu a fost alături de ei. Cartea de faţă ne arată fidelitatea lor faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică, faţă de ţară. Părintele Siluan Antoci a ales să cerceteze şi să culeagă date şi informaţii despre monahi botoşăneni şi monahii botoşănene, reconstituind în această carte modele duhovniceşti şi redându-le Bisericii şi vieţii creştine, ca să ne încurajeze în străduinţele noastre interioare, duhovninceşti, şi în cele de întărire a vieţii comunitare în Hristos Domnul, care ne-a zis tuturor: Îndrăzniţi, eu am biruit lumea. Felicit pe părintele pentru realizare şi mă rog să îi dea Dumnezeu dragoste, sănătate, să ne mai ofere astfel de daruri", a spus în cuvântul său părintele protopop Lucian Leonte.


Şi stareţul Mănăstirii Zosin, Arhimandritul Teodosie Pleşca, a evidenţiat importanţa scrierilor părintelui Ieromonah Siluan Antoci, vorbind totodată despre puterea exemplului şi jertfa vieţilor sfinte.

"Suntem în această perioadă deosebit de frumoasă şi sufletul, aşa cum spunea şi părintele Siluan, sufletul are nevoie de o permanentă înnoire şi de o permanentă înviorare, şi de aceea este un prilej extraordinar pentru noi să citim şi să facem. Mai ales să facem, pentru că vorbim, dar faptele nu sunt totdeauna pe măsura vorbelor. Să-i rugăm pe aceşti părinţi minunaţi să scoată la iveală şi să dea cuget bun şi curat şi altor părinţi destoinici şi cu această calitate de a scoate în evidenţă aceste flori minunate şi de a pune în valoare jertfa acestor părinţi. Sângele acestor părinţi şi jertfa lor sunt o temelie puternică pentru noi toţi, o temelie pe care ne clădim crezul şi dorul nostru după Dumnezeu", a spus stareţul Mănăstirii Zosin, Arhim.Teodosie Pleşca.    

Autorul volumului, Ieomonah Siluan Antoci, a mărturisit că păstrează în suflet, încă din copilărie şi din primii ani de călugărie, dorinţa de a scrie despre aceşti părinţi şi despre monahiile care au pătimit în pustiul comunist, despre "oamenii care strălucesc în smerenie" şi ale căror vieţi nu sunt mai prejos de ale sfinţilor de mai aproape sau mai departe. "Am văzut prin pangarele mănăstirilor noastre feţele unor părinţi din Grecia, din Rusia, o literatură bogată, apreciată, deosebită. Dar m-am gândit: oare neamul nostru nu a adus şi el prinos, oare nu au fost printre noi oameni ca şi noi, dar care au trăit nu ca noi? Căutând, ştergând praful prin arhive, căutând în memorie, am găsit oameni cu adevărat vrednici. Mănăstirile acestea, Cozancea, Agafton, Vorona, au dăruit lui Dumnezeu şi neamului românesc oameni de o valoare inestimabilă, oameni care în chiliuţa lor, oameni care în temniţă, care poate au fost forţaţi să nu mai aibă o haină preoţească pe ei, au ştiut să trăiască, au ştiut să iubească, au ştiut să ierte. Şi au trait şi s-au rugat lui Dumnezeu pentru neam, pentru ţara lor. Văzând atâta literatură duhovnicească la alte neamuri, am zis că trebuie să scoatem în evidenţă şi nevoinţele părinţilor nostri. Cred că rugăciunile lor şi dragostea lor către Dumnezeu au făcut ca această carte să iasă la lumină".

O carte pentru generaţia de azi şi pentru generaţiile viitoare, despre drama pustiului comunist, despre vieţi îmbunătăţite şi modelul de creştin în timp de prigoană. "Nu pentru a judeca timpurile acelea, nu pentru a ne răzbuna, nici ei nu au dorit aceasta, ei au dorit smerenia", completează autorul.

Ierom. Siluan Antoci a dezvăluit, de asemenea, cuprinsul volumului doi al cărţii, care va scoate la lumină vieţile sfinte ale altor 20 de preoţi ai acestor meleaguri. "Volumul care va urma va cuprinde biografiile a 20 de preoţi de miri, toţi au făcut temniţă. Mă rog la Dumnezeu să văd terminat şi volumul doi şi m-aş bucura ca oamenii care vor citi să înţeleagă mesajul cărţii, să înţeleagă că şi aici, în Botoşani, au fost mărturisitori ai lui Hristos, şi aici în Botoşani a fost suferinţă, şi aici, pe aceste locuri minunate, au fost oameni care l-au iubit pe Dumnezeu. Avem nevoie de oameni ca aceştia, şi cred că rugăciunile lor vor face ca pustiul să nu se întindă mai mult decât este. Trebuie să recunoaştem că păcatele din timpurile noastre s-au înmulţit, credinţa a slăbit mult, suntem o ţară în care nu se mai nasc prunci, dacă nu sunt prunci nu mai sunt călugări în mănăstiri, nu mai sunt muncitori, nici profesori, iar care se mai nasc pleacă în străinătate. Un neam se pierde. Şi tare am vrea să nu se piardă neamul românesc, celcare ştie să se jertfească, cel care ştie să tacă, dar care ştie – sper că mai ştie – şi să lupte pentru Dumnezeu, pentru adevăr şi pentru acest binecuvântat pământ pe care ni l-a dat Dumnezeu".

Autorul a mulţumit celor prezenţi în sală, în mod special preoţilor şi călugărilor veniţi din parohiile şi din mănăstirile Botoşanilor. "Nu m-aţi onorat pe mine venind aici, i-aţi onorat pe aceşti părinţi pe care i-am pomenit în această carte".

Ieromonanul Siluan Antoci a mai publicat, în anul 2010, o carte-document, recunoscând atunci că a fost inspirat de exemplul unei mătuşi, maica Maria Andrei, izgonită din mănăstire în 1959. Nu uită chinul maicii Maria Andrei şi, intrat în monahism, începe o cercetare asiduă a anilor de jertfă, rezultatul muncii sale fiind volumul apărut la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dedicat suferinţelor prin care a trecut Biserica Ortodoxă Româna în timpul regimului comunist (1948-1989): "Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist". De asemenea, Maica Maria este prezentă în acest prim volum al cărţii "Flori duhovniceşti în pustiul comunist - Mărturisitori botoşăneni".

Născut în satul Stăneşti, comuna Lunca, din judeţul Botoşani, Ieromonahul Siluan Antoci a intrat în monahism în anul 1995, la Mănăstirea Pângăraţi, Neamţ, unde a rămas până în anul 2012, când a venit la Mănăstirea Agafton. În prezent, este stareţ al Mănăstirii "Sfânta Cruce" din Brusturi (Neamţ), locaş cunoscut şi sub numele de Mănăstirea Eroilor, deoarece a fost ridicat în mijlocul unei păduri, în locul unde în Al Doilea Război Mondial a avut loc o cumplită ambuscadă în care au murit peste 14.000 de ostaşi români, ruşi şi germani, într-o singură noapte.
 



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Citește AICI noul număr al revistei de cultură Hyperion. ”Un an cu de toate!”

Thursday, 21 November 2024

Revista ”Hyperion”, aflată în cel de-al 42-lea an al apariției, revine în atenția iubitorilor de literatură cu cel mai recent număr, ediția de iarnă a acestui an. Pagini...

”Amicul țăranilor” din Botoșani: Boierul care i-a iubit pe țărani, despre care Kogălniceanu vorbea cu admirație! (Foto)

Thursday, 21 November 2024

S-a stins într-o zi de 21 noiembrie, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea, din municipiul Botoșani. Pe piatra funerară se poate citi și astăzi: ”Aici doarme ami...

Doliu în Teatru: A plecat la cele veșnice un actor botoșănean care a cunoscut magia scenei, dar și pușcăria politică!

Wednesday, 20 November 2024

Un actor cu o poveste de viață tulburătoare! Înainte de 1989, după ce a încercat să plece ilegal din România, a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare. &Ici...