Momente ”speciale”, cântec și îmbrățișări: Copiii aflați sub ocrotirea Sfântului Stelian au sărbătorit ziua școlii lor!

Chiar dacă sunt plecați în ”pribegie”, la fel ca multe alte unități de învățământ din municipiul Botoșani, copiii nu uită să se bucure de fiecare moment alături de părinți și de profesorii care le sunt alături.

Astăzi, în Școala Profesională Specială ”Sfântul Stelian” din Botoșani a fost din nou sărbătoare. Elevi, profesori, părinți, invitați, cu toții au petrecut împreună de ziua școlii, aflată de zece ani sub ocrotirea Sfântului Stelian.

 

Holul de la etajul întâi al instituției în care funcționează în prezent, aceeași care găzduiește și Consiliul Județean Botoșani, a răsunat de chiote de bucurie și de muzică.

Ei sunt copiii care ne arată că, mai presus de toată știința de carte, există o forță și mai puternică, aceea a iubirii. Și le-au mai arătat ceva celor mari: că și ei știu ce înseamnă disciplina, voia bună, onestitatea și generozitatea. S-au susținut unii pe alții, s-au aplaudat și s-au încurajat reciproc. Au dat frâu bucuriei, s-au manifestat cu o libertate pe care rar o întâlnești în alte școli.

Le spunem deseori ”specialii”. Ignorați într-o societate dornică de performanță sub toate formele ei, marginalizați deseori într-un sistem prea avansat pentru pașii lor uneori nătângi, alteori șovăitori. Nu înțeleg mersul lumii, dar cred în oameni cu o inocență dezarmantă. Nu știu câte în lună și în stele, dar sunt gata oricând să îți întindă o mână caldă.

”Am sărbătorit astăzi Ziua Școlii. Chiar dacă ne aflăm într-o altă locație, am ținut să marcăm acest moment pentru că este o sărbătoare pentru părinți, pentru copii și pentru profesorii care muncesc zi de zi în această unitate. Am încercat să implicăm cât mai mulți copii, pentru că toți sunt copiii școlii. Contează foarte mult pentru ei aceste activități extracurriculare. Este un moment de sărbătoare pentru părinții care zi de zi sunt alături de ei”, a spus prof. Loredana Secrieru, directoarea Școlii Speciale ”Sfântul Stelian” Botoșani.

Iar noi, ca societate, trebuie să învățăm de la ei, ”să îi acceptăm așa cum sunt, pentru că în fiecare dintre ei găsim o abilitate, nu o dizabilitate”, a adăugat prof. Loredana Secrieru.

 Cea mai frumoasă lecție pe care acești copii ne-o oferă? ”Am învățat să fiu tolerantă, am învățat să îi accept pe cei din jur așa cum sunt, pentru că toți suntem deosebiți, or în asta constă frumusețea umană, în diversitate”.

Ca în fiecare an, profesorii Alina și Aurel Răileanu sunt sufletul sărbătorii. Alături de copii și de părinți, cei doi dascăli au demonstrat că, atunci când li se oferă totul cu dăruire, copiii știu să transforme totul în bucurie.

”Sunt aproape zece ani de când am luat numele patronului, Sfântul Stelian, care ocrotește copiii și mamele. Astăzi am sărbătorit această zi, deși nu suntem în spațiul nostru, dar avem condiții bune pentru copiii noștri. Copiii se simt bine, astăzi s-au simțit și mai bine pentru că au sărbătorit ziua lor, ziua școlii. A fost o zi de bucurie, o zi de relaxare pentru copii și pentru părinți. Am fost împreună copiii noștri cu copii din generațiile anterioare, copii din alte școli speciale. Ne-au cântat absolvenți de la Liceul Special de la Târgu Frumos. Vă invităm și în continuare alături de noi”, a spus și prof. Aurel Răileanu.

Sunt hazlii sau serioși, sunt tăcuți sau exuberanți. Unii par că s-au născut bătrâni. Viețile lor încep uneori abrupt și rămân, nu știm cum, suspendate într-o grindă a vieții. Unii primesc târziu părinți, după ani și ani de ”rătăciri” printre mame de schimb.

Da, ne surprind câteodată cu poznele lor îndrăznețe și minciunile mai gogonate, cât să echilibreze viața amară pe care au fost nevoiți să o suporte. Au îndurat lipsuri, iar școala a fost, pentru unii dintre ei, adevărat câmp de război. Apoi, pe măsura ce creșteau, începeau să privească în jur, să înțeleagă și ei lumea care până atunci îi refuzase. Și așa au prins a se bucura cu pași mici, astăzi de un sfat, mâine de o sărbătoare, altădată de un ban câștigat cinstit. Unii sunt firavi, plăpânzi și fragezi. Alții prind de un picior adolescența. Le mijesc mustățile, își trăiesc cochetăriile vârstei la 18, 19, chiar 20 sau 23. Ei sunt copiii târzii care, dacă sunt ascultați, ne vorbesc atât de frumos despre viață.

 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Poveștile orașului Botoșani: Astăzi se împlinesc 155 de ani de la nașterea istoricului Nicolae Iorga! - FOTO, VIDEO

Friday, 5 June 2026

Pe 5 iunie 1871 s-a născut, la Botoşani, Nicolae Iorga, considerat de mulți dintre specialiști drept cel mai important istoric și un important om de cultură al României. Chiar dacă exi...

Pentru prima dată în istorie, la Botoșani va funcționa Complexul Muzeal Național ”Nicolae Iorga”!

Thursday, 4 June 2026

Noua entitate culturală se va numi Complexul Muzeal Național ”Nicolae Iorga” Botoșani și va reuni (după preluarea definitivă a Casei Pisoski) zece entități județene de certă valo...

VIDEO - 1 Iunie și ziua de după ziua copiilor: Cu Matei și Anastasia despre copilărie, școală, distracție și viitor!

Sunday, 31 May 2026

De o vreme ne prea ferim să recunoaștem că ei, copiii, încep să vadă lumea mai clar decât noi înșine suntem dispuși să o facem. Că au un fel de a gândi care rotunjeșt...

-->