Contrabandiști urmăriți de polițiștii din Botoșani, unul dintre ei a ajuns în arest!

Polițistul aflat în misiune a fost la un pas de a fi lovit de mașina care a pornit în trombă. După ce autoturismul plin cu țigări s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului, cei doi urmăriți au luat-o la fugă.  

La data de 2 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 43 de ani, din județul Suceava, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

În urma probatoriului administrat s-a constatat că, la data de 2 decembrie, în jurul orei 18:00, un echipaj de poliție rutieră, din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare, cu autospeciala neinscripționată, dotată cu aparat radar, pe drumul național DN 29C, în comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, a înregistrat două autoturisme care se deplasau cu viteză neregulamentară.

 

Polițiștii au efectuat semnal de oprire, folosind mijloacele acustice și luminoase, iar cele două autoturisme, înmatriculate în județul Suceava, au oprit pe partea dreaptă a drumului. Ulterior, în momentul în care unul dintre polițiști s-a apropiat de cel de-al doilea autoturism, conducătorul auto a accelerat și a plecat brusc de pe loc, forțându-l pe acesta să se ferească, pentru a nu fi acroșat.

Cei doi polițiști au pornit în urmărire cu autospeciala de poliție, având mijloacele acustice și luminoase pornite, desfășurând această activitate până în județul Suceava, comuna Zvoriștea, unde, într-o zonă extravilană, autoturismul urmărit s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Cei doi ocupanți au ieșit din autoturism și au părăsit locul în fugă, polițiștii reușind să prindă pe unul dintre ei, respectiv pasagerul, un bărbat de 43 de ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate, în interiorul autoturismului au fost identificate cinci cutii în interiorul cărora se aflau 2.500 de pachete de țigarete, fără timbru.

Bărbatul de 43 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Anunț pentru călători: Ce se întâmplă cu trenul Iași – Dorohoi!

astăzi, 11:37

Regio Călători face un anunț important pentru publicul călător. În perioada 29.10.2026 – 6.11.2026 se vor efectua lucrări la șina de cale ferată, iar circulația trenurilor va sufe...

Schimbare de paroh la Știubieni: Părintele Iulian Ciobanu preia ștafeta spirituală după aproape 50 de ani de slujire ai părintelui Ioan Grosu!

astăzi, 11:18

Noul preot paroh al Bisericii „Sfinții Voievozi” din Știubieni a fost instalat marți, 27 octombrie, în cadrul unei slujbe solemne dedicate Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou....

Va funcționa comasarea voluntară a localităților? Liberalii, de la ”cine o să renunțe la postul de primar?” la ”este clar că trebuie făcută această reformă!”

astăzi, 10:55

Comasarea voluntară a localităților cu sub 1500 de locuitori, ca parte a planului anunțat de liderul PSD Sorin Grindeanu pentru reforma administrației, stârnește numeroase discuții î...