Sfânta Ecaterina, ocrotitoarea intelectualilor, a studenților și a elevilor, este totodată patroana spirituală a celor ce poartă numele Ecaterina, Cătălin, Cătălina sau Catrina. La mulți ani, sănătoși și rodnici!
În bisericuța din Botoșani, închinată Sfintei Ecaterina. Icoane simple atârnate de-a lungul naosului, catapeteasma tăcută, copii neastâmpărați. Și atâta lume că abia scoboară genunchii și se căznesc mâinile să înalțe crucile rugătoare.
De la intrare văd chipuri cunoscute. Medicul cardiolog pe care îl zăresc de ani buni parcurgând pe jos drumul de acasă până la cabinet, profesori de matematică, de biologie și de alte cele, ba chiar și o colegă jurnalistă (care - nici ea - nu se află în interes de serviciu). Privesc chipurile tinerilor (sunt mulți!), unii de o frumusețe de îți taie răsuflarea. Copii dichisiți cu haine dintre cele mai ochioase, părinți de bună seamă intelectuali ai lumii în care trăiesc.
Este ”cealaltă” Românie? Este Biserica locul care îi aduce împreună pe acești oameni? Poate că da.
Astăzi este prăznuită Sfânta Ecaterina, protectoarea intelectualilor. Am ascultat de câteva ori predica înțeleptului Bartolomeu Anania. Vorbește despre intelectuali (în Biserică și în afara ei). Despre intelectualitatea lui Eminescu, de pildă, sau a părintelui Cleopa (oameni fără diplome), dar și despre Rugul Aprins, despre Vasile Voiculescu și Alexandru Mironescu. Din păcate, oameni prea puțin cunoscuți și deloc studiați în școală (studiați în dimensiunile reale, adică, dacă vorbim despre Vasile Voiculescu). Jurnalul lui Alexandru Mironescu a fost o carte care m-a redimensionat spiritual, care m-a așezat pe alte coordonate ale trăindului. Una dintre cele mai strălucitoare minți ale interbelicului, om de știință, eseist, filosof, universitar, deținut politic. Și mai presus de toate un creștin pe care Bartolomeu Anania îl numea "omul rugăciunii cu candelă şi lumânare".
Vorbim despre Rugul Aprins, care adunase marii intelectuali ai vremii: Alexandru Teodorescu (Sandu Tudor), părintele Benedict Ghiuș, părintele Roman Braga, părintele Sofian Boghiu, părintele Arsenie Papacioc, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu, părintele Dumitru Stăniloaie, părintele Petroniu Tănase, părintele Bartolomeu Valeriu Anania, părintele Andrei Scrima...
Și în această insulă a intelectualității nimerește într-o zi - anul 1947 - părintele Cleopa, aflat în trecere prin Bucureşti. Arhimandritul Ioanichie Bălan este martor al întâlnirii. "Acolo se adunase multă lume, preoţi şi intelectuali, şi fiecare rostea câte un cuvânt duhovnicesc. Când a venit rândul să vorbească Părintele Cleopa, după câteva minute icoana Maicii Domnului din perete a început a se legăna şi scotea sunet ca de harpă, timp de câteva minute, încât toţi au fost înspăimântaţi! O minune a Maicii Domnului! Apoi ziceau: - Părinte Cleopa, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!". Despre minunea icoanei care cântă au scris mai mulţi dintre cei prezenţi în casa lui Alexandru Mironescu. Printre ei Paul Sterian: "Cum stam în dulcea casei tale strană,/ Un înger se izbi de-acea Icoană/ O aripă de înger cântăreţ / Atinse tetracordul din păreţi, /Şi-am auzit, urechea nu ne minte, /Cu toţi sonore, dulci acorduri sfinte".
Întâmplarea asta m-a emoționat de fiecare dată, pentru că ea ne găsește deseori în mândria (in)conștientă a intelectualului care se așază deasupra omului simplu trăitor, a omului fără diplome, a celui neumblat și necunoscut nouă. Dar iată, ei sunt oamenii în fața cărora icoana cântă.
România mea e și acolo unde medicul, profesorul, preotul, săracul și bogatul își ating mâinile și genunchii în aceeași rugăciune.
