Mihai Donțu (20 noiembrie 1973 – 10 martie 2020)
Am revăzut astăzi imagini din ”Balerinul turbat”, de Denis Panfilov, spectacolul realizat de Mihai Donțu în 2016 și în care a fost actor, cântăreţ, balerin, sportiv, ziarist, director de firmă, contabil, ministru. Un spectacol care ne arăta că viaţa ne trăieşte şi că ea devine, de la un punct, suma tuturor greşelilor personale, indiferent dacă ni le asumăm sau nu.
Nu întâmplător Mihai Donțu a ales acest text al lui Panfilov. "Balerinul turbat" aducea pe scenă actorul, meseria de artist cu toate negurile ei, dar mai presus de toate vorbea despre om. Despre artistul de dincolo de glorie, de dincolo de aplauze. Ne arăta un artist istovit, obosit, destrămat sufleteşte, supus umilinţelor, vulnerabil şi bolnav. Artistul nu are viaţă personală, dar se înfruptă din tot ceea ce ea, viaţa, îi aruncă în faţă: frică, spaimă, glorie, orgoliu, triumf, pace, război, trădare, infidelitate, foame, durere, trudă. Un tot care, adunat an de an, se transformă într-un bulgăre uriaş sub care, nu de puţine ori, omul-actor sfârşeşte prin a fi strivit.
Iar Mihai Donţu a avut curajul de a se așeza drept stavilă în faţa acestui bulgăre ucigaş. El ne arăta şi actorul capabil să zâmbească în mijlocul dezastrului, dornic să creadă în frumos, în şansă, în rolul cel mare ce va să vină. El, Mișa, ne-a învățat că noi, indiferent de suntem artişti, mecanici sau măturători, şi oricât de mult am greşit, putem oricând să o luăm de la capăt.
Mișa ar fi împlinit astăzi 52 de ani. Și cred că îi împlinește prin ceea ce a lăsat viu: actorii de la Botoșani îi joacă și astăzi spectacolele, fie că sunt de la Teatrul ”Mihai Eminescu” (”Cerere în căsătorie”, cu peste 200 de reprezentații), fie că vorbim de Teatrul ”Vasilache” (”Soacra cu trei nurori”).
"Tot ce mi s-a întâmplat în viaţă a fost din vina mea şi numai a mea. Că n-am fost atent. Toţi greşim! Fiecare om, fiecare suflet greşeşte. Da, există un destin, dar există şi greşeli absolut personale. Peste toate domină speranţa: dacă mi se va oferi iarăşi o şansă, o s-o iau de la capăt!", îmi pare că aud și acum vocea lui Mişa, la interviul pe care îl realizam în 2016.
Pentru Mihai Donțu sfârșitul avea să vină prea curând. Știa, simțea, credea în salvare?
Încerc mereu să mi-l amintesc așa cum era atunci, înainte de premiera spectacolului ”Balerinul turbat, când în culise, coborând în spectacolul vieţii, Mişa a avut curajul mărturisirii: "După lectura unui astfel de text văd lumea cu alţi ochi. Gândesc altfel! Am învăţat să-mi cer scuze. Am învăţat că pentru a fi respectat trebuie mai întâi tu să-l respecţi pe celălalt".
Lumină, Mișa! Rămâi în Lumină!
