Povești la cafea: Anonimii care transformă călătoriile în amintiri

Călătoriile lungi pot fi plictisitoare, obositoare, dar dacă ai un conducător auto care face mai mult decât să te ducă dintr-un loc în altul, atunci ai parte de o experiență de drum inedită, plăcută, deloc obositoare.  

Timpul trece mai repede când afli informații interesante despre locurile prin care treci, când ești invitat să privești peisajele, iar explicațiile primite te motivează să fii atent și dornic să revii.

Iar șoferul nu vorbește din auzite, el chiar a fost în acele locuri, bun creștin, a povestit și despre un lăcaș religios de pe traseu.

 

Atent cu pasagerii, a reușit să lege cu fiecare conversații, i-a ajutat în situațiile ivite, a căutat să se facă util. Atent la drum, dar și la călătorii din autobuz, pe care îi observa discret în oglinda retrovizoare, a atenționat atunci când un bagaj era pe punctul de a cădea, a glumit încercând să schimbe starea de spirit a celor triști.



Aproape de punctul terminus al călătoriei, mulți dintre pasageri ar fi fost dispuși să se întoarcă pentru a repeta călătoria frumoasă tocmai  datorită unui conducător auto anonim, un om simplu, dar un exemplu pentru colegii din breaslă, un ghid perfect pentru norocoșii turiști/pasageri care ar călători cu el.

Mulțumim celui al cărui nume nu-l știm, dar ne vom aminti de el atunci când vom mai merge, de la Botoșani, către Constanța.  

 

Spune-ne opinia ta