Există vreo legătură între bărbatul poreclit Gunoierul și un medic legist renumit? La Băile Govora, cadavrul Gunoierului este găsit într-un pavilion dărăpănat, iar cel al legistului într-o cameră cochetă de la Petit Hôtel. De la București, comisarul Mario Cristescu (cunoscut cititorilor din ”Crimă la Grădina Botanică” și ”Prizonierul”) este trimis să dezlege misterul. Ancheta sa trece prin gunoaiele aruncate de femeile urmărite de Gunoier, prin băi romane și printr-o grădină medievală și-l pune în fața unei dileme psihologice.
Prezentarea de mai sus aparține Editurii Gri, cea care și-a asumat, în acest an, apariția romanului polițist ”Crimă la Petit Hôtel”, sub semnătura autoarei Irina Munteanu, aflată, iată, la cea de a treia carte.
Vom încerca să nu dezvoltăm prea mult subiectul romanului, pentru a nu-i lipsi pe cititori de elementele de suspans pe care Irina Munteanu le-a croit în jurul celor două morți de la Băile Govora.
Stabilită de mulți ani în București, Irina Munteanu este redactor de carte. ”Iubește muzica clasică, jazzul, matematica și să alerge. A fost jurnalist, a cunoscut oameni interesanți, iar unele personaje din cărțile ei sunt inspirate de aceștia”, aflăm dintr-o succintă prezentare a autoarei.
Născută la Havârna, județul Botoșani, absolventă a Liceului ”A.T.Laurian” din Botoșani, apoi a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării în București, Irina Munteanu a parcurs drumul de la reportaj la roman polițist, alegând o plajă literară nu doar rar abordată de scriitori, ci și cât se poate de dificilă. Impresionează, în cele trei cărți ale autoarei, linia extrem de fragilă dintre ficțiune și realitate, pe care Irina Munteanu știe să o mențină într-un echilibru menit să dea însăși nota de autenticitate de care orice roman polițist are nevoie.
A debutat cu cartea ”Crimă la Grădina Botanică”, care i-a adus o primă recunoaștere în lumea literară. A urmat ”Prizonierul”, un thriller care poate fi citit și ca ”studiu psihologic al alienării”. ”Crimă la Petit Hôtel”, cel de-al treilea roman al autoarei, este confirmarea – dacă mai era nevoie – că Irina Munteanu reușește consacrarea pe tărâm literar pe cât de anevoios de cucerit, pe atât de interesant de scotocit.
Pentru cei nefamiliarizați cu structura unui roman polițist, dar sunt tentați să așeze această specie sub semnul unui construct tehnic sau alambicat-enigmatic, precizăm de la început că scrierea unei astfel de cărți presupune în primul rând o logică fără cusur. Autorul trebuie să dovedească o bună cunoaștere a psihologiei propriilor personaje și să folosească inteligent contextul științific și pseudoștiințific ales pentru derularea acțiunii.
Ca în orice roman polițist, cel mai adesea, totul pleacă de la o crimă. Doar că Irina Munteanu, în ”Crimă la Petit Hôtel”, își confruntă cititorii cu două cadavre. Pentru întrebarea clasică ”cine a comis crima?”, romanul polițist aduce în prim-plan un investigator. Doar că Irina Munteanu, parcă pentru a bulversa și mai mult acțiunea, introduce în poveste patru medici legiști, cărora li se adaugă încă doi anchetatori. Autoarea oferă indicii într-o succesiune logică, nu duce lipsă de suspecți, interogatoriile oferă adevărate incursiuni în trecutul victimelor, însă firul acțiunii nu face rabat de la logică, nelipsind deducțiile riguroase și, până la proba contrarie, aproape de necombătut.
Interesant este că Irina Munteanu reușește să mențină suspansul până aproape de ultima pagină. Însă o face nu dintr-un calcul matematic, rigid, premeditat, ci apelând la expozeuri care devin, de-a lungul cărții, adevărate bijuterii literare. Și asta pentru că provocările la care este supus cititorul nu sunt doar de ordin intelectual, ci mai ales emoțional. Autoarea are încredere în propriile deducții logice, dar descrierile sunt redate cu detașare, chiar cu o oarecare onestitate față de fiecare personaj în parte.
”Crimă la Petit Hôtel” are poveste, dar are și tensiunea specifică romanului polițist. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, fiecare paragraf conduce către o intenție viitoare, iar cititorul se află mereu sub povara întrebării: cât de important va deveni acest amănunt care acum pare inutil?
Irina Munteanu nu apelează la artificii literar-polițienești, cum ar fi spionajul, conspirația, nici măcar la indicii false sau răsturnări de situații, ci păstrează cu rigurozitate parcursul logic în căutarea unei soluții.
Comisarul Mario Cristescu se bazează pe intuiție, pe micile detalii, intră în psihologia fiecărui personaj, însă nu pentru a judeca, ci pentru a înțelege. Știe, din propria experiență (cititorul își amintește acțiunea primelor cărți), că motivația umană îl va conduce către criminal.
”Crimă la Petit Hôtel” nu duce lipsă de date reale de istorie locală, cele care conferă nota de realism a acțiunii, ducând scriitura către un roman-document, în fapt un puzzle pe care cititorul îl urmărește de la un capăt la altul al cărții. Nu ai cum, după ce termini de citit cartea, să nu îți dorești o vizită urgentă la Băile Govora. Atmosfera din stațiunea Olteniei capătă, datorită Irinei Munteanu, aerul cinematografic pe care orice roman polițist îl imprimă unui astfel de loc. Cititorul este tentat să plece pe urmele Comisarului Mario, să caute grădinile misterioase, să pătrundă în labirintul ascuns al vechii mănăstiri, să deslușească fiecare alee din stațiune.
Cartea este o reușită creație narativă concentrată nu doar pe crimă, ci bazată în primul rând pe raționament logic, pe observare, aducând în pagină un soi de estetică literară menită să o situeze pe Irina Munteanu în rândul autorilor de roman polițist pe care îi validează în primul rând talentul, apoi capacitatea excepțională de a crea personaje credibile în raport cu povestea țesută de-a lungul celor 270 de pagini.
”Când începe ea să-mi pună întrebări, e ca și cum o pasăre mi-ar ciuguli obrazul, milimetru cu milimetru, ca să descopere ce e dedesubt. (…) Și ce rămâne după ciugulire? O rană. Dar aceea e adevărata mea față?”, citim în cartea Irinei Munteanu. O întrebare care s-ar putea transforma oricând în introspecție. Pentru ca, mai târziu, autoarea să treacă de la (im)perfecțiunea fizică la o altă vulnerabilitate a ființei umane. Pentru că, nu-i așa, ”nu poți fi și indestructibil și parfumat în același timp”.
Irina Munteanu creează un roman captivant. Și nu o face cu ostentația celui care urmărește cu orice preț să impună cititorului un adevăr, ci cu delicatețea curtenitoare a unui spadasin care, chiar cu mănușă de catifea fiind, te face să simți tăișul sabiei.
Și chiar dacă, la prima vedere, personajele din ”Crimă la Petit Hôtel”, așezate într-o dimensiune psihologică, nu excelează prin nimic, Irina Munteanu ne arată cum circumstanțele vieții pot transforma un om banal într-un criminal cu sânge rece.
