”În toată viața mea am fost liber și singur ca o piatră în cădere, din vârf de munte. Cum să te apropii de un asemenea pericol de neîmblânzit?”, scria Mircea Oprea în volumul ”Vârstele mirării” (Ed. Tipo Moldova, Iași, 2017).
Apare firesc întrebarea: de ce ai îmblânzi o piatră care, chiar în cădere din vârf de munte, naște energii uriașe și declanșează universuri de gânduri? Căderea, la Mircea Oprea, nu e totuna cu coborâșul. La Mircea Oprea, căderea e însăși libertatea. De libertatea neîmblânzită a lui Mircea Oprea mă apropiam într-un decembrie, să tot fie de atunci vreo șase ani.
Îl recitisem pe Vasile Netea (”Interviuri literare”, Ed. Minerva, 1972), cu a lui carte devenită astăzi un adevărat document de memorialistică. Mă fascinase, la fel ca prima dată, un interviu anume: ”Șapte nopți de vorbă cu Tudor Arghezi”. Poetul de la ”Mărțișor” acceptase (con)vorbirea cu Vasile Netea, dar cu o condiție: doar la telefon, în fiecare seară, la o aceeași oră. De dragului jocului jurnalistic, i-am propus lui Mircea Oprea un interviu de-a lungul a șapte seri. Cu o întrebare/răspuns pe măsura zilei și a gândului dezvăluit. Așa apărea, la sfârșitul anului 2017, interviul ”Șapte seri cu Mircea Oprea”.
Născut în Belcești, Iași, Mircea Oprea trăiește de o viață în Botoșani sau în preajma acestui oraș. De când se știe scrie, citește, se preumblă printre oameni. Poezie, proză, eseu, dar și cronică de teatru, de concert, de artă plastică. Mircea Oprea este și un fascinant intervievator. Provoacă discuții deseori incomode și nu se lasă până când nu obține ”Mirarea de mine”, ”Mirarea de voi”, simțind ”Gravitația lunii”, chiar și atunci când dă ”mâna cu președintele”. De la ”Împăcarea cu lumea” până la ”Oaspetele din condominiu”, Mircea Oprea ne propune un scris uneori atipic, alteori recognoscibil în dimensiunea unei cronologii personale.
Pentru că există în cărțile lui Mircea Oprea o autenticitate a concretului imediat, în care ființa vie (scriitorul) este expusă (și supusă) unei radiografii dure, care conduce fără doar și poate către o perpetuă evoluție, o continuă mirare, cu toate spaimele și dezvăluirile ce se nasc ulterior.
Chiar dacă păstrează temelia unor rigori convenționale, Mircea Oprea reconstruiește cu încăpățânare, dar fără a dinamita sau măcar șubrezi structura de rezistență a cărții. Mai mult, autorul știe să confere scrisului vibrația stilistică și metaforică a unui mecanism ce se desfășoară în sinele scriitorului, dar și al cititorului deopotrivă. Desigur, transpare din scrisul lui Mircea Oprea o solitudine orgolioasă fără să fie mândră (cel puțin nu în sensul creștin al mândriei de sine). Scriitorul ne oferă o literatură de calitate, cum din ce în ce mai rar găsim în zilele noastre. Lipsită de stridențe, fără rostiri patetice, chiar dacă uneori pare înfășurat într-un claustru intelectual. Cititorul nu este incomodat, dimpotrivă: ai parte de provocare, pentru că Mircea Oprea nu te lasă să te pierzi în tihna literei, ci te întâmpină la tot pasul cu surprinzătoare ”piedici”.
De data aceasta, avem în față o carte recentă ce poartă semnătura lui Mircea Oprea. ”Subversiv (sarcasme și paradoxuri”), cu desene de Liviu Șoptelea (Ed. Quadrat, 2022).
Am redeschis DEX-ul pentru o întoarcere la originile cuvintelor. Găsim, de pildă, că subversiv are sensul de ”ceva care periclitează, subminează ordinea internă a unui stat”, ”care se desfășoară pe ascuns, ilegal”, ”care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general”. Aforism, ne spune același DEX, duce către o ”cugetare pe care autorul o enunță într-o formă concisă, memorabilă, chiar cu accente de sentință, de adagiu”.
Desigur, cel mai adesea - în funcție de rigurozitatea mentală a autorului și de capacitatea intelectuală (de ce nu?) de a reda frazeologic un astfel de enunț – aceste scrieri capătă un caracter sentențios prin excelență sau, dimpotrivă, așa cum se întâmplă deseori în cazul lui Mircea Oprea, o formă teologică sub cel mai curat înțeles. Pentru că, atunci când vorbim despre aforism, avem în vedere în special calitatea frazei. Autorul trebuie să dispună de o formulare nu doar concisă, ci și revelatoare.
Dar revenim la ”Subversiv”. Cartea lui Mircea Oprea – spre a fi mai bine înțeleasă –, trebuie citită în sens invers, de la ”Argumentum” de final, pentru a afla de ce ”aforistul” este ”un subversiv”. Și autorul așază aici foarte inspirat și un Motto al lui F. Nietzsche: ”Un aforism matrițat și turnat cum se cuvine, odată citit, nu este încă descifrat; dimpotrivă, abia de acum trebuie să înceapă interpretarea lui, pentru care e nevoie de o artă a interpretării”.
Definiția Aforismului este, în accepțiunea lui Mircea Oprea, cu totul diferită de ce ne oferă DEX-ul: ”…nu mai cred de mult în aforismul-pildă de înțelepciune, cărămidă în zidirea omului ca ființă cu discernământ, și cred în aforismul-trotil care, face ce face, și dislocă încă o bucată din clădirea tot mai șubredă”.
Scriitorul studiază, cercetează și nu o face superficial, așa cum tot mai des suntem, de o vreme, tentați de ”specialistul Google”, ci răscolește bibliotecile și parcurge tomuri întregi. Toate, spuneam, pentru a pătrunde și a înțelege subversivitatea aforismului. ”Prefer aforismul ca dinamită, măcar ca bisturiu, mai puțin ca pansament sau balsam”, spune Mircea Oprea. Și nu întâmplător face trimitere, apoi, la Jurământul lui Hipocrate, pe care îl consideră a fi o adevărată ”pagină de aforisme”, un text care poate fi și astăzi ”cea mai bună lecție de deontologie, batjocorită mai întâi de medici, apoi de fiecare breaslă în parte”.
”În cazurile disperate sunt necesare cele mai disperate remedii”, spune Hipocrate, și e destul să privim astăzi în jur pentru a-i da dureroasă dreptate.
Mircea Oprea, îl știm, are ironie, îmbrăcată uneori în umor negru, alteori sub forma unor reflecții amare. Eboșe sau grafică tăioasă, pastel sau tușe groase, ”în cuțit”, regăsim în aforismele lui Mircea Oprea manifestări care dezvăluie un atent observator al scenei politice, culturale, sociale. Un fin observator al vieții.
”Aforismul nu va ține de foame, dar te va învăța răbdarea, te va învăța să apreciezi austeritatea stoicilor, disciplina lor, să probezi pe pielea ta aventura asceților”, ne spune autorul cărții ”Subversiv”. Și nu avem decât să acceptăm că din cuvinte se naște, cel mai adesea, însăși viața.
