Nu sunt de acord cu testarea în masă antidrog a elevilor, e o imensă prostie care poartă o marcă pe care o cunosc prea bine de mult timp. Vai, sare câte o cucoană sensibilă, dar nu ÅŸtiÅ£i ce probleme avem cu consumul de droguri? Nu contest problema, contest soluÅ£ia ei.
Da, se consumă droguri, dar nu transformând copiii în obiecte înÅŸiruite pe o nesfârÅŸită bandă de montaj vom eradica acest flagel.
Tot ce Å£ine de abordări din astea eroice îmi aminteÅŸte de un indian care spunea într-un documentar: Banca Mondială ÅŸtie să cheltuiască un miliard de euro dar e absolut incapabilă să pună în practică o soluÅ£ie care costă o mie de euro. Omul brevetase o pompă care purifica apa pentru locuitorii unui sat ÅŸi lăsase brevetul în domeniul public. În jungla indiană, apa infestată face nenumărate victime, a pune la dispoziÅ£ia oamenilor o metodă simplă ÅŸi cu costuri ridicole de a avea apă curată este un gest de caritate universală. Proiectul a prins ÅŸi nenumărate comunităţi izolate au construit pompa inventatorului.
Eu am rămas cu vorba, pe care v-o transmit ÅŸi vouă: statul ÅŸtie să cheltuiască milioane de euro, dar în modul lui, reificând oamenii ÅŸi aplicând invariabil metode de tip industrial-concentraÅ£ionar. Toată lumea trebuie să poarte mască, toÅ£i trebuie să fie scanaÅ£i ca să vedem cine are febră, toată lumea trebuie să se testeze, toÅ£i trebuie să-ÅŸi administreze un produs netestat dar absolut sigur, fără efecte secundare, datorită căruia nu se vor mai îmbolnăvi niciodată. Asta a fost ieri. Azi toÅ£i copiii trebuie să se testeze anti-drog. De ce nu ÅŸi anti-tutun ori anti-alcool? Aceste două droguri “uÅŸoare” fac ravagii acum. PrivaÅ£iunea de somn ÅŸi adicÅ£ia de digital sunt imense probleme, pe acestea când le testăm? Să ne testăm dimineaÅ£a, la prânz ÅŸi seara, dar mai cu seamă la două dimineaÅ£a. Ce facem cu rebuturile care cad de pe banda de monta? Pardon, cu cei care pică testele? Îi lăsăm corigenÅ£i?
Cine îndrăzneÅŸte să-ÅŸi pună întrebarea: de ce se droghează un copil? Cu varianta: de ce se droghează copilul meu? Dacă nu găsim răspuns personalizat la această întrebare, putem testa ÅŸi vrăbiuÅ£ele din parc, degeaba. Mă rog, nu e degeaba, că e pe milioane de euro. Dar copilul nu are nevoie să se cheltuiască averi, are nevoie de niÅŸte adulÅ£i care să se întrebe ÅŸi să aibă tăria să-ÅŸi răspundă: pentru că suntem atât de scârboÅŸi încât vor să uite de noi ÅŸi de lumea noastră. Pentru că suntem atât de imbecili încât le-am inoculat că viaÅ£a trebuie trăită pentru distracÅ£ie, adică exact aÅŸa cum facem noi.
Nu suntem consumatori de droguri, fireÅŸte, suntem consumatori de distracÅ£ie, acesta e viciul, metoda diferă. Pentru că noi oamenii suntem fiinÅ£e ale extazului, dar în societatea noastră care a l-a alungat pe Dumnezeu extazul nu mai este posibil decât cu alcool, droguri ÅŸi sex, niÅŸte succedanee ieftine. Pentru că nu le-am transmis niciuna din bucuriile intelectuale pe lângă care aceste erzaÅ£uri sunt balast cu gust de hârtie, dar cum am fi putut-o face dacă nici noi nu avem acces la ele?
Am obosit s-o scriu: întotdeauna când un copil o ia razna există un adult care poartă vinovăţia. Pentru toate oalele sparte de un copil, un adult a furnizat măciuca. Toate defectele noastre, prostul nostru caracter, absenÅ£a revoltătoare a virtuÅ£ilor pe care nu ÅŸtim nici să le numim, darămite să le fi cultivat de-a lungul vieÅ£ii, împing un copil spre tragedie ÅŸi ratare. Suntem cea mai proastă generaÅ£ie de părinÅ£i ÅŸi educăm cea mai proastă generaÅ£ie viitoare.
(Radu Iliescu - profesor, scriitor)