Învăţământul e acum într-o uriaşă contracÅ£ie. Plătim preÅ£ul confortului, avorturilor ÅŸi a plecării în masă. Suntem mai mai multe cadre didactice decât e necesar la populaÅ£ia ÅŸcolară ÅŸi Puterea ne aruncă peste bord. Oricât de antipatici ar fi Bolojan, NicuÅŸor ÅŸi David, problema este reală ÅŸi nu se poate rezolva decât modificând datele. Dacă vi se pare că n-aÅ£i contribuit ÅŸi voi la ea, număraÅ£i-vă copiii din casă, dacă sunt 3, sunteÅ£i pe muchie. Dacă sunt mai puÅ£in de 3, atunci faceÅ£i parte din problemă. Tot ce este peste 3 este soluÅ£ie. Ne place sau nu, familiile cu 3 copii înseamnă spor demografic zero. N-am nimic personal cu nimeni, acestea sunt statistici.
M-am săturat câte certificate de naÅŸtere am tradus în douăzeci de ani (engleză, franceză, spaniolă ÅŸi italiană) pentru copii care se numesc Jessica, Patrick, Ricky ÅŸ.a.m.d. PărinÅ£i care iau în calcul pentru copiii lor “topirea” identitară în ţările Occidentului. Hispanizarea, anglicizarea, italienizarea, francizarea. Apoi acte pentru obÅ£inerea diferitelor cetăţenii. Sute de persoane dintr-un oraÅŸ mic din România. La nivel naÅ£ional sunt câteva milioane care nu se mai întorc, plătesc impozite în Vest, încasează pensii de acolo. PierduÅ£i pentru totdeauna o bună parte dintre ei.
N-a fost prea bine să fii profesor în România după 1989. Nu ÅŸtiu cum ar fi arătat binele, nu l-am întâlnit în meseria asta. Acuma e o octavă mai jos, o octavă mai rău. Dar e cam cum ÅŸtim noi. România e neiubită, familiile sunt neiubite. Am vrut să trăim ca-n filmele americane, acum avem consecinÅ£ele utopiei noastre. Învăţământul nu mai are nevoie de atâÅ£ia profesori. La asta se adaugă festivalul pandemiei, când s-a cheltuit în neÅŸtire, ÅŸi marea paranghelie cu Ucraina, care încă nu e gata. V-a plăcut pandemia? Acum a venit nota de plată. ÎnchideaÅ£i becul în cancelarie “ca sa-l învingem pe Putin”? Nici asta nu e gratis. Propaganda loveÅŸte întotdeauna de două ori, întâi la cap, apoi la buzunar.
Noi, profesorii, decontăm iluziile, lenea ÅŸi lipsa virtuÅ£ilor. O bună parte dintre noi suntem îmbătaÅ£i cu toate acestea, pentru că ÅŸi noi suntem români, nu o castă cu aspiraÅ£ii înalte. Unii am încetat demult să mai deschidem o carte, ne-am transformat în niÅŸte tonomate care recită niÅŸte lecÅ£ii pe care le ÅŸtim prea bine. Prin felul nostru de a fi, prin absenÅ£a activităţii intelectuale, am pus ÅŸi noi umărul la starea de fapt. Acum plătim. Nimic nu e gratis, mai ales poltroneria ÅŸi furatul căciulii. Partea proastă e că tot poporul va deconta, mai devreme sau mai târziu. Până la ultimul român.
(Prof. Radu Iliescu)