Învăţământul e acum într-o uriaşă contracţie. Plătim preţul confortului, avorturilor şi a plecării în masă. Suntem mai mai multe cadre didactice decât e necesar la populaţia şcolară şi Puterea ne aruncă peste bord. Oricât de antipatici ar fi Bolojan, Nicuşor şi David, problema este reală şi nu se poate rezolva decât modificând datele. Dacă vi se pare că n-aţi contribuit şi voi la ea, număraţi-vă copiii din casă, dacă sunt 3, sunteţi pe muchie. Dacă sunt mai puţin de 3, atunci faceţi parte din problemă. Tot ce este peste 3 este soluţie. Ne place sau nu, familiile cu 3 copii înseamnă spor demografic zero. N-am nimic personal cu nimeni, acestea sunt statistici.
M-am săturat câte certificate de naştere am tradus în douăzeci de ani (engleză, franceză, spaniolă şi italiană) pentru copii care se numesc Jessica, Patrick, Ricky ş.a.m.d. Părinţi care iau în calcul pentru copiii lor “topirea” identitară în ţările Occidentului. Hispanizarea, anglicizarea, italienizarea, francizarea. Apoi acte pentru obţinerea diferitelor cetăţenii. Sute de persoane dintr-un oraş mic din România. La nivel naţional sunt câteva milioane care nu se mai întorc, plătesc impozite în Vest, încasează pensii de acolo. Pierduţi pentru totdeauna o bună parte dintre ei.
N-a fost prea bine să fii profesor în România după 1989. Nu ştiu cum ar fi arătat binele, nu l-am întâlnit în meseria asta. Acuma e o octavă mai jos, o octavă mai rău. Dar e cam cum ştim noi. România e neiubită, familiile sunt neiubite. Am vrut să trăim ca-n filmele americane, acum avem consecinţele utopiei noastre. Învăţământul nu mai are nevoie de atâţia profesori. La asta se adaugă festivalul pandemiei, când s-a cheltuit în neştire, şi marea paranghelie cu Ucraina, care încă nu e gata. V-a plăcut pandemia? Acum a venit nota de plată. Închideaţi becul în cancelarie “ca sa-l învingem pe Putin”? Nici asta nu e gratis. Propaganda loveşte întotdeauna de două ori, întâi la cap, apoi la buzunar.
Noi, profesorii, decontăm iluziile, lenea şi lipsa virtuţilor. O bună parte dintre noi suntem îmbătaţi cu toate acestea, pentru că şi noi suntem români, nu o castă cu aspiraţii înalte. Unii am încetat demult să mai deschidem o carte, ne-am transformat în nişte tonomate care recită nişte lecţii pe care le ştim prea bine. Prin felul nostru de a fi, prin absenţa activităţii intelectuale, am pus şi noi umărul la starea de fapt. Acum plătim. Nimic nu e gratis, mai ales poltroneria şi furatul căciulii. Partea proastă e că tot poporul va deconta, mai devreme sau mai târziu. Până la ultimul român.
(Prof. Radu Iliescu)