Alfabetul şi regulile de transformare a semnelor grafice în cuvinte capabile să transmită idei constituie o tehnologie. Ştiu că nu ne gândim în aceşti termeni, dar lucrurile pot fi privite aşa. Alfabetul solicită mintea şi caracterul într-un anume fel, după cum realitatea virtuală şi digitalul sunt tehnologii care solicită mintea şi caracterul în alt mod, producând în cele din urmă un alt tip uman. Tehnologiile nu sunt doar produse ale oamenilor, ci la rândul lor produc oameni. Cel care stăpâneşte o tehnologie până în punctul în care aceasta îi devine “firească”, adică face parte din modul lui de a fi, este concomitent stăpânit de acea tehnologie, care îl modelează şi-l condiţionează.
Alfabetul şi digitalul sunt prea antagonice ca să convieţuiască, mai degrabă se exclud reciproc. Un bun cititor va folosi digitalul doar constrâns şi pentru a rezolva anumite situaţii care nu-şi găsesc soluţia altfel. Apoi se va întoarce la tehnologia lui preferată şi la cititul de cărţi, pentru care s-a format. Reciproc, un utilizator al digitatului nu va citi decât constrâns şi de regulă texte foarte scurte, nume de magazine, teste de circulaţie, subtitrări de filme. Nici măcar ghiduri de utilizare pentru electrocasnice nu va lectura, pentru că aşteptările lui sunt ca totul să fie intuitiv, ca digitalul. El vrea ca lumea să i se predea fără niciun efort din partea lui, pentru că aşa a fost educat de tehnologia pe care o îndrăgeşte. Acesta este portretul pe scurt al analfabetului funcţional: iubitor de confort în activitate, fără proiecte pe termen lung, incapabil de concentrare. Aşa l-a construit tehnologia la care a fost supraexpus.
Promotorii analfabetismului funcţional sunt cei care oferă copiilor accesul la digital înainte de formarea deprinderilor legate de tehnologia alfabetului. Un părinte care pune în mâna copilului său de un an un telefon mobil sau o telecomandă şi se bucură cât de deştept este micuţul, ia, făra să reflecteze, decizia de a-l transforma în analfabet funcţional. Un copil care are acces la telefon mobil personal dar este privat de o bibliotecă semnificativă în locuinţa părinţilor este un viitor analfabet funcţional. În cele din urmă, un copil care nu-şi vede părinţii citind şi vorbind despre cărţi, dar îi vede pierduţi în faţa televizorului, nu are niciun motiv să fie altceva decât un analfabet funcţional. Este adevărat că roadele acestei alegeri se vor vedea mai târziu, dar baza se pune în primii ani ai vieţii.
Acum, exact cei care nu folosesc tehnologia alfabetului şi nu au ştiut să transmită copiilor respectul pentru ea sunt cei care acuză şcoala că produce analfabeţi funcţional. Este ridicol, dar şcoala e ultimul bastion în care cuvântul scris este promovat, iar profesorii sunt, cei mai mulţi, cititori şi nu digitali. Profesorul de română, profesorii de limbi străine, profesorul de istorie, profesorul de filosofie, profesorul de religie, pentru a nu enumera decât câţiva, sunt cititori pasionaţi prin definiţie. Ei cer în mod explicit şi repetat copiilor să citească, şi adesea evaluează capacitatea copiilor de a folosi alfabetul în mod inteligent. Şcoala este vocea aproape singulară care promovează astăzi cititul şi cărţile. Industria divertismentului a renunţat complet la acest lucru, şi nu există vector de educaţie mai puternic decât divertismentul, pentru că în distracţie ne anulăm discernământul şi primim toate sugestiile fără barierele obişnuite.
Este nedrept şi ininteligent să spui că şcoala produce analfabeţi funcţional. Aceştia apar în ciuda şcolii şi sunt rezultatul agoniei tehnologiei alfabetului în ansamblul societăţii, din cauza preferinţei masive pentru digital, virtual şi vizual. De fapt, este un miracol faptul că în acest mediu ostil, şcoala încă mai produce copii cu disponibilităţi puse în valoare pentru lectură şi cărturărie. Ar trebui să ne întrebăm cum se poate ca azi, când digitalul s-a democratizat, să mai avem copii care citesc. Să mergem să vorbim cu ei, să le vizităm familiile, să le aflăm secretul. Şi vom descoperi, sunt gata să pariez, biblioteci familiale, acces limitat la calculator, părinţi care valorizează cultura. Cât despre profesori, aceştia lucrează cu materialul clientului, ei nu pot decât consolida o direcţie pe care copiii o au deja.
