Prietenul meu, Lucian, este instalator, student la distantă, tată a patru copii, vorbitor de franceză învăţată pe şantier, interpret la câteva instrumente muzicale şi penticostal. Cuminte, meticulos, nelacom la bani, inteligent şi plin de virtuţi.
Minunăţia asta de om mi-a zis într-o zi : Când am de făcut o lucrare sau o intervenţie la o biserică, nu cer niciun ban. Îi zic : Adică la bisericile penticostale. Nu, spune, la orice biserică a oricărei confesiuni creştine din Ardeal.
Mi-a stat gândul în loc. Se roagă cu ai lui, dar are respect şi disponibilitate pentru toţi. Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru starea lui şi e gata să-L împrumute arătând aceeaşi dragoste şi pentru baptişti, şi pentru ortodocşi, şi pentru greco-catolici, şi pentru martori. Nu face prozelitism, dar e deschis tuturor, indiferent de modul în care Îl definesc pe Dumnezeu, cel aflat deasupra oricăror dogme. Uite, profesorul meu unde era, am asimilat lecţia şi atunci când un preot greco-catolic mi-a solicitat traducerea cererii de finanţare pentru restaurarea picturii bisericii i-am făcut-o pro bono. Pentru că ceea ce un instalator poate face, şi un traducător poate face.
Acesta este ecumenismul la lucru. Ne rugăm cu ai noştri, dar păstrăm uşa deschisă tuturor. Suntem politicoşi şi conştienţi că Dumnezeu nu rămâne niciodată dator dacă facem ceva pentru ai Lui, toţi rugătorii fiind ai Lui. Asta am învăţat eu de la un frate penticostal, şi-i sunt recunoscător. Să fiu deschis tuturor, fără să aleg, aşa cum Dumnezeu ne luminează pe toţi la fel, fără să aleagă.