Într-o vreme în care graba și spectacolul adesea umbresc substanța, acest articol ne invită să ne oprim și să ne amintim de un alt fel de eroism—cel regăsit în mâinile pătate de ulei, în mentoratul tăcut și în integritatea neclintită. Maestrul Budeanu nu a fost doar un mecanic din Botoșani; a fost un meșteșugar al caracterului, un păstrător al tradiției și un dascăl ale cărui lecții au trecut dincolo de atelier.
Ceea ce urmează nu este doar o rememorare, ci o neprețuită poveste - spusă cu respect și claritate de cineva care înțelege valoarea memoriei. Este un omagiu adus unui om, unei familii și unui mod de viață care merită să fie păstrat nu doar în reflecția personală, ci și în conștiința publică. Fie ca această poveste să ne inspire să privim din nou către figurile tăcute din comunitățile noastre și să onorăm demnitatea muncii, mentoratul și claritatea morală oriunde le întâlnim. (Angelo Segall)
Meșteșugarii din Botoșani. Maestru și ucenic pe strada Transilvaniei! - În memoria maestrului Alexandru Budeanu!
Botoșaniul se identifică prin contribuția a numeroși artiști, compozitori, pictori, scriitorii și mari poeți, acești botoșăneni au adus prestigiu și faimă județului, face din Botoșani un loc de mândrie națională.
Dar sunt și alții care au contribuit la succesul acestui oraș prin măiestria lor în diverse meserii.
În acest articol voi descrie din experiența mea cu strada Transilvaniei, care este plină de anecdote și amintiri legate de anii în care meșterii renumiți au trăit în această zonă a orașului și și-au desfășurat activitatea. Mă voi referi la unul dintre ei, și anume la maestrul mecanic Alexandru Budeanu pe care l-am și cunoscut!
Făcea parte dintr-o generație trecută care și-a lăsat amprentele în istoria recentă a orașului!
Pelerinaj la Botoșani
După 52 de ani, în 2013, am făcut un pelerinaj în orașul meu natal și pe strada Transilvanei nu am mai recunoscut nimic, toate clădirile vechi au fost dărâmate și a fost construit un întreg ansamblu de blocuri tipizate în loc. Buldozerele au ras istoria acestei străzi pe care cândva era: Jana Matei- ce avea un chioșc care vindea cea mai bună înghețată, dulciuri, trigoane etc. Nu mai era atelierul de sticlărie al lui Fantu, magazinul de saltele al lui Stanciu, și magazinul de halva al lui Tau, și alți câți și mai câți că strada era destul de lungă, până la biserica Vovidenia!
Frizeria Nadler
Pe partea stângă se afla o casă cu etaj și cu două intrări cu arcade înalte. La parter urcând câteva trepte, se afla o frizerie unde eu și tatăl meu obișnuiam să ne tundem. Frizeria aparținea expertului frizer Nadler (care a fost naționalizată de comuniști mai târziu). Al doilea frizer pe care îl cunoștea tatăl meu era poreclit "Ieșeanul" (pentru că era venit de prin Iași). În timp ce îmi așteptam rândul la frizeria lui Nadler, obișnuiam să stau pe pervazul ferestrei și să citesc reviste precum revista satirică și umoristică "Urzica" (care a fost publicată în România între 1949-1989 dar și mai înainte de război) și revista de limbă rusă "Ogoniok", o revistă săptămânală ilustrată din Rusia. Ambele reviste erau pline de caricaturi și critici.
Atelierul domnului Stănică
Câteva case mai jos, pe stânga fotografiei cum se cobora spre hală, era atelierul domnului Stănică care avea un atelier de reparații pentru instrumente de suflat: clarinete, flaute, trompete, tromboane și saxofoane! Cei mai mulți clienți ai săi erau de la "Filarmonica din Botoșani" și mulți alți clienți veniți de prin județ. O bârfă circula pe vremuri precum că el în tinerețe făcuse parte din orchestra Regimentului 37 Infanterie, ce pe timpuri era situat în Botoșani (pe strada Petru Rareș fostă Armoniei).
A fost un meșter renumit și unic în această regiune!
Magazinul Zarughian
În magazinul domnului Zarughian, armeanul, se vindeau bomboane de zahăr și cafea. Când acesta prăjea boabele de cafea întreaga stradă se umplea de o aromă plăcută de cafea. Cu timpul, toți cei care locuiau de dinainte de război pe strada Transilvaniei fie s-au mutat din oraș sau au plecat din țară, ori chiar au decedat. Dumnezeu să-i odihnească!
„Meseria, brățară de aur” - zice proverbul!
În fiecare vineri în familia noastră obișnuiam să sărbătorim Sabatul. Nu eram religioși, dar părinții mei au vrut să păstreze tradiția vie. În zilele de vineri, mama pregătea o cină specială și bineînțeles un pahar de vin. Întotdeauna așteptam cu nerăbdare să servească desertul, constând într-o felie de tort și o porție de compot de prune uscate. În timpul mesei vorbeam de obicei despre studiile mele și despre proiectele în care eram implicat la radioclub-ul de la Casa Pionierilor.
În timpul unei conversații tatăl meu a adus în discuție subiectul unui prieten al său al cărui fiu urmase cursurile liceului seral, învățând în același timp o meserie de bobinator. Tocmai își începuse în toamnă primul an de facultate la Iași. Tatăl meu era de părere că investigarea acestui program in detalii e o idee bună, subliniind că în cele din urmă, succesul la Liceul seral necesită perseverență și disciplină!
Transfer la cursurile de Liceu seral
Auzind părerea tatălui meu a început să-mi surâdă ideea de transfer la cursurile de Liceu seral. Nu a durat mult și am decis să și pun idea în practică. Dar pentru a fi admis la cursurile de liceu seral care se dădeau în incinta Liceului Laurian trebuia să intri întâi în câmpul muncii, adică în cazul meu să fiu ucenic la un atelier de prin oraș. L-am convins pe tatăl meu să vorbească cu șeful atelierului de reparații radio, unde prietenul meu Albert Zelinski lucra ca tehnician.
Din păcate, șeful a refuzat să mă accepte. Între timp, mama mea a aflat că președintele cooperativei "Ciocanul" era un fost coleg de clasă al ei din școala primară din Sulița.
Prin intervenția lui am ajuns la atelierul Maestrului Budeanu, el a fost singurul care m-a acceptat. La 14 ani jumătate am fost clasificat „Ucenic la Studii” - formare la locul de muncă, cu studii însoțitoare referitor la Liceul Seral!
Pe o piață cu un deficit mare de forță de muncă, tot mai multe întreprinderi încercau (de actualitate și în zilele de astăzi) să își atragă viitorii angajați, elevii de liceu erau îndemnați să învețe și o meserie. Programul la Liceul Seral era la fel ca și la zi, cu excepții au redus din program obiectele de studiu ce nu erau necesare. Cu timpul, această decizie „duală” de a câștiga și o experiență fundamentală în reparații de mașini de scris s-a dovedit bine venită deoarece mi-a permis să-mi ajut familia și, în același timp, să-mi susțin pe viitor studiile la universitate.
Cooperativa „Ciocanul” secția “Tocilărie și Reparații de Mașini de Scris”
La acea vreme, atelierul făcea parte din cooperativa „Ciocanul" și era situat pe strada Transilvaniei la numărul 36! Atelierul includea tocilărie și reparații de mașini de scris și alte mici reparații mecanice de uzaj domestic erau și ele acceptate. Cu toate că era și o secție specială în Cooperativa „Ciocanu” dedicată numai la reparații mașini de scris dar s-a decis că volumul de muncă a fost atât de ridicat încât adăugarea acestuia la atelierul maestrului Budeanu va reduce timpul de reparație. Iar în ceea ce privește reparațiile de motociclete, mai toate erau opționale din cauza lipsei frecvente de piese de schimb.
Această locație a atelierului a avut o istorie îndelungată transmisă din tată în fiu. Înainte de a fi naționalizat, bătrânul domn Budeanu a înființat acest atelier cu mulți ani în urmă. Atelierul era foarte cunoscut în oraș, voi aprofunda în detalii activitatea lui în rândurile ce urmează.
Primele zile în atelierul maestrului Alexandru Budeanu!
Primele întrebări al domnului Alexandru Budeanu, care a preferat din start să i se spună pe numele mic, nenea Sandu, m-a rugat să identific uneltele de bază din atelierul său. Arătând spre panoul cu scule, m-a întrebat: "Gelule, poți să-mi spui ce sunt fiecare?". Le-am identificat unul câte unul: ciocane de fier și lemn, un fierăstrău de tăiat metal, un set de șurubelnițe, un instrument de măsură Etrier cu conversia inch în milimetri, câteva tipuri de pile de mână, un set de chei de diferite deschizături și diferiți clești. Mai era și un polizor pe un suport central și două menghine atașate la bancul de lucru, care părea mai vechi decât însuși vârsta lui Nene Sandu!
A doua zi, el mi-a dat o sarcină să tai o bucată de metal și să o șlefuiesc până când fiecare latură măsura la fel 6 pe 6cm. Însă, când m-a observat, vrând să mă corecteze, m-a oprit și mi-a arătat poziția corectă în care trebuie să țin pila. După mai multe ore, am reușit în cele din urmă să obțin bucată de metal la măsura cerută de 6 pe 6cm, cu laturile " acceptabile".
Cu toate acestea, când domnul Budeanu a inspectat piesa, a comentat: "Gelule, fiecare latură arată ca "Valurile Dunării" – începe din nou!". După încă o zi și ceva de muncă dificilă, am obținut în sfârșit o bucată de metal care măsura 6 pe 6cm cu laturi "acceptabile". Metodele de instruire au fost și au rămas valide și în zilele de astăzi. A fost pentru mine o lecție pe care nu am uitat-o și n-o s-o uit niciodată!
Activități cotidiene în atelier: Repere
Tocilăria ocupa întotdeauna primul loc în rândul activităților desfășurate. Majoritatea frizerilor și coafezelor din Botoșani și împrejurimi aduceau la ascuțit foarfeci de frizerie sau de coafor, briciuri pentru bărbierit și mașinile de tuns. Pe locul doi erau croitorii cu foarfeci speciali de croitorie de diferite dimensiuni. Urmau măcelarii cu cuțite speciale. Restul cuțite casnice, sita si cuțitul pentru mașina de tocat carne, cu mărimi diferite, etc. La reparații de mașini de scris am fost imediat introdus în tehnică, inițial am fost învățat cum să le demontez și curăț.
După ceva timp am învățat să sudez taste-caractere și să le aliniez. Erau mărci cunoscute de mașini de scris, i.e. Continental, Mercedes, Remington și Underwood. Clienții noștri erau în special funcționarii de pe la primării, de pe la birourile de la Alimentare, și chiar și de pe la birourile Direcției de Securitate sau Miliție de lângă parcul Eminescu, etc. Am asistat odată la o reparație a unei motociclete BMW model R68-fabricat în 1953, ce aparținea unor frați fotografi din Dorohoi. Ce m-a impresionat la acestă reparație (de fapt este și unica ce o țin minte) este că de la început nene Sandu a negociat cu ei că o sumă de bani va fi plătită direct la câțiva meseriași strungari ce vor produce piesele de schimb. Restul orelor de manoperă vor fi oficial plătite la cooperativa unde lucra.
Nene Sadu a pornit motocicleta și amândoi am făcut un tur cu ea. Motocicleta se îneca și de abia putea urca strada Transilvanei spre Cale Națională (Centrul Vechi), mai știți că era în pantă și era pavată cu piatră cubică. El a stabilit că motocicleta avea nevoie de o alezare a motorului și să fie schimbați cei doi cilindri. Nota tehnică: Motorul cu ardere internă este motorul care transformă energia chimică a combustibilului prin intermediul căldurii produse prin ardere în interiorul motorului, în energie mecanică. Este nevoie de segmentare atunci când apar următoarele simptome: Motorul pierde putere (reducerea tracțiunilor ca urmare a compresiei reduse). Deci exact diagnosticare precisă ce făcuse Nene Sandu! Eram impresionat să asistat la reuniunea echipei de specialiști ce el l-a întrunit: strungarul de la filatură D-nul Herman și bătrânul domn Popovici care era expert în turnătorie. El turna în aluminiu cilindrii înainte de a fi prelucrați pe strung și aduși la dimensiunile necesare.
D-nul Popovici era de o vârsta înaintată, 70 de ani plus, pufăia din pipă și nu era vorbăreț, de la consumul de tutun mâinile sale erau ca „vopsite”. El ținea în mână pentru a examina cilindrii vechi și măsura cu cealaltă cu etrierul (inch în mm), făcând și notițe intrun carnețel. După mai bine de două luni asamblarea finală a avut luat loc. La testul final Nene Sandu a făcut un tur cu motocicleta și se întoarse zâmbind: ”Gelule motorul cânta!!”. Urcase cu bine panta străzii Transilvaniei de la hală în sus!
O anecdotă cu Patefonul!
Miercuri la Botoșani era zi de târg, era dimineață și de abia se deschiseseră atelierul. Pe neașteptate intră un țăran cu un pachet îmbrobodit într-o pătură. Amândoi eram curioși ce avea el în acest pachet! A scos din pătura un patefon marca „His Master’s Voice”, pe românește "Vocea stăpânului său", emblematică fiind imaginea unui câine ascultând cu atenție la pâlnia gramofonului! Patefonul (pentru cei mai tineri) este un aparat pentru redarea sunetului, care funcționează cu discuri de ebonită, portabil, construit special pentru a putea fi pliat sub forma unei valize. Partea superioară (capacul) o reprezintă discoteca (prevăzută cu un buzunar în care se pot depozita câteva discuri), iar cea inferioară este o cutie de lemn, pe care este montat tot sistemul mecanic și acustic.
Patefonul acesta era de culoare verde și roșu într-o stare impecabilă. Nene Sandu întrebă: „Bădie, care e baiu? Ce s-a întâmplat cu patefonul dumitale?” – „Păi să vedeți.. Am avut un botez la nepotul meu, și cumătrul după ce a băut toată după-masa a vrut să asculte o placă și a învârtit cu forță manivela până arcul a pleznit!” Cu căciula de blană în mânădin aceea țărănească, răsucind-o și privind-o cu regret ne-a rugat dacă e posibil să-i reparăm patefonul până mai târziu pe dup-amiază când el se va întoarce în satul lui, Dracșani. Ca „mulțămită” ne a promis 1 litru de vin bun de casă. Nene Sandu mărinimos fiind, i-a spus: „Bădie, încerc.., Poate voi reuși să-l repar la timp!”. După ce-a plecat țăranul, nene Sandu a comentat că nu e o mare lucrare, ci doar o oră de lucru, pentru el era o reparație obișnuită și voia să mă învețe cum să le repar!Mare a fost bucuria țăranului când s-a întors și a găsit patefonul reparat!
După o mică demonstrație totul funcționa în ordine, a plătit reparația și ne-a dat și litrul de vin! Comentând: „Știți, eu am primit acest patefon de la bunicul meu ca și cadou de nuntă și îl prețuiesc foarte mult!”. Amândoi admiram cu ce atenție țăranul își reîmpachetează patefonul, punându-l în căruță lângă soția sa care îl aștepta în faţa atelierului de pe Transilvaniei.
Familia Budeanu!
Clădirea de la parter de pe strada Transilvanei nr. 36 era atelierul și făcea parte din „Cooperativa Ciocanul”. În spatele atelierului era casa părintească Budeanu. Pe atunci mai era în viață și bătrânul Budeanu. Erau o familie unită și Alexandru Budeanu devenise capul familiei. El se ocupa de toți. El cu familia lui locuiau la parter iar sus la primul etaj locuia bătrânul Budeanu, sora Jana și cele două fete ale ei ,cred că pe atunci aveau 18-19 ani. Soția lui Alexandru Budeanu era mai tânără decât el, țin minte că era o femeie frumoasă, prietenoasă și mărinimoasă.
De multe ori când aducea ceva prăjituri soțului mă trata și pe mine. Ei aveau doi copii, o fetiță pe nume Liliana și un băiețel pe nume Dani. Doamna Budeanu de multe ori când avea de făcut cumpărături la Piața Mare (în apropiere), pe o scurtă durată lăsa copiii în atelier și eu aveam grijă de ei, îi supravegheam. Membrii familiei Budeanu erau oameni buni, mărinimoși și ajutători ai comunității.
El lucra din greu, în cooperativă să faci o normă nu era ușor, de multe ori își exprima dorința să iasă la pensie la 55 de ani! În Botoșani, Alexandru Budeanu profesional era cunoscut ca un excelent maistru mecanic, ca atare era apreciat în tot orașul! Motocicletele erau hobby-ul lui, cumpărase o motocicleta Jawa fabricata în Cehoslovacia, parcă de culoare roșie, și când trecea cu ea prin oraș în compania soției sale era invidia Botoșaniului.
Mai avea și ceva prieteni de familie cu motociclete și vara îi vedeai pe toți reuniți duminică în fata atelierului, pornind spre pădurea Rediu pentru un picnic în natură. În luna mai 1961 eu și familia am părăsit România.
Cu Nene Sandu Budeanu țineam corespondența, ne trimiteam cărți poștale și felicitări de sărbători. În 1967 eu am plecat la studii în Canada și de atunci nu am mai avut nici o legătura cu familia... Speram totuși că într-o buna zi voi avea ocazia să întâlnesc pe cineva din familie!
Regăsirea - După 60 de ani
Prin intermediul paginii Botoşaniul de odinioară, cât și pe grupul paginii - „Amintiri din Botoșaniul de odinioară” mai tot timpul căutam să iau contact cu cineva din familia Budeanu.
Miracole se întâmpla în lumea asta!
Iată un scurt rezumat al corespondenței schimbate cu Liliana Budeanu Ursache! Dumnezeu să o ierte...
1 Februarie 2021- Liliana!
După 60 de ani, primesc acest mesaj “Sunt Liliana Budeanu! Acum Ursache Maria Liliana! Salut! La care am răspuns: Bună doamna Liliana, Alexandru Hriscu mi-a transmis mesajul dumitale în care m-ați informat că sunteți fiica d-lui Alexandru Budeanu. Si m-am bucurat foarte mult!”
2 Februarie 2021 -Liliana!
Mă bucur nespus că ne-am regăsit. Eu sunt în Botoșani, am fost profesoara de limba română și după 40 de ani am ieșit la pensie. Fratele meu, Dănuț, e mai mic cu 2 ani și este clarinetist la Filarmonica din Iași. Eu sunt căsătorită, soțul și el pensionar. Fratele meu e activ, soția medic psihiatru, are o fată de 31 de ani care e stabilită la Londra. Eu am o fată de 41 de ani, profesoară de pian (după cum vedeți, dorința tatălui meu de a face muzică s-a împlinit). Mama mea, frumoasa, (d-na Budeanu) a murit în 2010, tata (Alexandru Budeanu) s-a stins la 65 de ani în 1975, în anul când eu eram în anul 1 la facultate. A paralizat la 58 de ani. Am suferit mult, mama văduvă la 49 de ani. Dumnezeu ne-a purtat de grijă și am făcut facultate amândoi. Bunicul Budeanu a murit în 1963, la 82 de ani. Țin legătura cu Rachela Croitoru Adler din Israel. Ea ne-a fost vecină mai sus pe Transilvaniei. Ce vremuri minunate, ce părinți am avut! Tata a avut 18 motociclete, era vestit, ne-a purtat de grijă mult și a suferit mult când s-a îmbolnăvit. În 1987 comuniștii ne-au demolat și am primit 2 apartamente la bloc lângă Spitalul Județean [pe Marchian]. Acum ne-am făcut o căsuță la 6 km de Botoșani. După ce am stat 35 de ani la casă, blocul mi se pare o colivie! Mai vorbim! Vă trimit poze!
2 Februarie 2021: Răspunsul meu!
Liliana cu mare emoții am citit rândurile tale. Amintiri din tinerețe mi-au apărut în față și fără să vreau mi-au dat lacrimi în ochi. Cred că cu vârsta devenim mai sensibili la realitățile vieții. Aștept cu nerăbdare să văd fotografiile familiei.
4 Februarie 2021-In continuare
Dragă Liliana. Mă bucur foarte mult ca am luat legătura. Am o rugăminte, știu că ziua morților (obicei vechi) e departe, sfârșit de Octombrie, totuși daca mergi cumva pe la cimitir aprinde o lumânare în memoria lor de la Gelu Segall! Îți trimit o fotografie din vizita mea din 2013 în Botoșani, căutam locuința voastră și am luat poze pe locul ce credem că odată a fost atelierul lui tata și intrarea în curtea casei voastre! Te rog predă din partea mea sincere complimente la familia ta frumoasă, am avut ocazia să văd fotografiile familiei expuse în site-ul vostru.
5 Februarie 2021-Liliana
Bună dimineața! Mulțumesc mult pentru prețuirea față de părinții mei. Voi aprinde lumânări la morminte din partea dv. Mi-am amintit că tata vorbea mereu de Gelu! Iată că acum ne-am regăsit!
7 Februarie 2021
Liliana îți mulțumesc pentru fotografii, cu acești musafiri prețioși, mi-ai făcut ziua. Poze unele cu Alexandru Budeanu și soția lui, o fotografie a lui Dani (fratele ei) și unele actuale cu Marieva, nepoata lui Liliana. Ea era foarte mândra de ea și mi-a trimis o copertă a cărțuliei ce Marieva tocmai publicase. “Șapte Muze a Opta repetata”, la fel și un mic videoclip de anul nou în care Liliana ș fiica ei (mama lui Marieva) toți împreună cântau, Marieva în centru conducea cu chitara și bunicul Gigi Ursache le admira! La rândul meu am introdus și eu cu poze familia mea.
8 Februarie 2021-Liliana
Mă bucur că v-am luminat ziua cu amintiri dragi! Voi da adresa de mail și fratelui meu care s-a bucurat mult de veștile despre tine. La noi e iarnă adevărată, dar nu ne prea bucurăm, căci soțul meu are probleme de sănătate. Mâine plecăm la spital la Iași. Voi mai trimite fotografii, chiar Dănuț are multe în calculator. Le va trimite pe mail. El nu prea comunică pe alte rețele. E pasionat de călătorii. Mai scriu când pot!
19 Februarie 2021-Liliana
Dragă Angelo, soțul meu a trecut cu bine mica operație. A făcut rapelul pe 15 feb. și apoi am luat amândoi CVID. Aveam febră, oboseală, tuse. De ieri suntem în spital amândoi. Facem tratament. Trebuie să trecem și prin asta, Dumnezeu ne va ajuta. El a făcut cu atâta încredere vaccinul, dar probabil nu trecuseră 10 zile de la rapel. Ce faceți voi? Ți-am umplut capul cu problemele mele. Îți mai scriu. O zi cu multă sănătate!
29 Februarie 2021
Draga Liliana, știrile tale m-au întristat! Te rog ține-mă la curent cu starea sănătății voastre. Vă doresc însănătoșire grabnică, admit e greu, dar pe cât se poate țineți o atitudine pozitivă ... Doamne ajută.. 1 Martie 2021 Bună Liliana, cum vă simțiți, sper ca soțul tău cu sănătatea e ok! Toate bune.
5 Martie 2021 -Liliana
Mulțumesc mult. Sunt mai bine. Soțul meu e acasă. Sper și eu săptămâna viitoare.
Ultimul mesaj de la Liliana - binecuvântată să-i fie amintirea! Nu mult după ce Liliana s-a stins din viață atinsă de COVID, soțul ei- Gigi Ursache a decedat și el.
La pierderea unei persoane dragi cu toții ne confruntăm cu greul. Indiferent dacă este vorba de un prieten sau un membru al familiei. Sentimentele pe care ni le provoacă sunt dureroase. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Prof. Angelo Segall, Canada