Uităm sau ignorăm efortul uriaș al profesorilor care reușesc, în patru ani de gimnaziu sau de liceu, să aducă un elev de la media 4 la 6. Sau de la 5 și 7. Acestea ar trebui să fie adevăratele victorii ale învățământului românesc.
Meritate pe deplin laudele adresate elevilor de 10. Efortul lor susținut, seriozitatea și perseverența, toate sunt de apreciat, iar viitorul va decide dacă investiția părinților, acolo unde a fost cazul, se va regăsi în profesii și cariere strălucitoare.
Trebuie să ne oprim, însă, și în fața elevilor pentru care admiterea într-un ciclu superior de învățământ valorează cât un doctorat. Este și cazul lui Ioan Diaconu. Noni, așa cum îl știm. Diagnosticat cu Asperger, Noni a înfruntat timp de opt ani sistemul educațional românesc. Care uneori i-a fost prieten, alteori…
Anul acesta, a susținut și Noni Evaluarea Națională. E obținut media 6.52 (cu 8,70 media din V-VIII). O victorie, spuneam, care valorează cât un doctorat. O medie care i-a permis să acceadă la un liceu. A optat (și a fost admis!) pentru Seminarul Teologic (specializarea Științe sociale).
De ce este un asemenea rezultat o uriașă victorie?
De ce succesul unui copil precum Noni trebuie așezat alături de ”elevii de 10”?
Știm cum se scurg anii pentru un elev ”tipic” (nume preluat din studiile de specialitate). Însă prea puțin (sau deloc) știm cum sunt anii de școală pentru un copil cu autism.
În primul caz, meditații la mate și română în particular, în fiecare săptămână, pentru ca Evaluarea Națională să deschidă porțile celor mai bune licee.
Noni luptă pe patul kinetoterapeutului, pentru ca spasmele să nu îi mai împiedice mersul de acasă până la școală.
Cursuri de canto, pictură, dans, karate pentru o dezvoltare armonioasă a trupului și sanse multiple de a descoperi pasiuni însă nedescoperite?
Dacă nu este în spital, Noni face ore de logopedie, pentru ca gândurile lui să poată străbate auzul celor fără de răbdare care trec zilnic pe lângă el.
Meniuri atent studiate pentru o minte sănătoasă?
Un bob de mazăre în plus este uneori o victorie pentru copilul autist.
Recitatori, vorbitori, oratori pe care nu lumea ”nu putea să-i mai încapă”?
Noni scrie și așteaptă să înțelegi. Pentru că modul de a gândi al copilului cu Asperger este exact ceea ce ne lipsește nouă, celor mai mulți care ne arătăm neputința în cuvinte puține, aruncate pe sticla televizoarelor sau pe rețelele de socializare. Ideile lui Noni se așază firesc peste lipsa noastră de curaj.
În termeni ”oficiali”, îl numim ”copil cu dizabilități”. Se regăsește în statistici, în abordări de specialitate sau în discursuri aplicate politic corect la zile festive. Noni este un copil cu Sindrom Asperger, tulburare din spectrul autist, dacă ar fi să îl înscriem în catalogul cu diagnostice medicale.
În lucrările dedicate acestui spectru, despre Asperger se spune că este ”boala micilor genii”. Cel care în 1944 a dat numele afecțiunii, austriacul Hans Asperger, observa, descriind evoluția unor băieți, "o lipsă de empatie, capacitate mică de a forma prietenii, conversația unilaterală, absorbția intensă cu un interes deosebit pentru cunoaștere, mișcări stângace". Însă interesul obsesiv pentru cunoaștere l-a determinat pe dr. Asperger să îi numească pe acești băieți și "Micii profesori".
După îndelungi studii, experții au ajuns să valorizeze și să evidențieze pozitiv câștigurile Sindromului Asperger, ajungând până la a considera că aceste deosebiri nu trebuie considerate neapărat a fi defecte, ci un alt mod de a gândi.
”Când calculez, în capul meu este o voce care strigă la mine să mă concentrez, să nu spun prostii. Așa am învățat să calculez. De exemplu, dacă vreau să calculez cât e 7 ori 3, vocea îmi spune: Eu sunt 3. Îmi place să stau lângă 21!”, spune Noni.
Exact acel ”alt mod de a gândi” cu care Noni ne surprinde de fiecare dată. Neintegrat într-un spațiu social adeseori compromis, neasociat unei gândiri tipice, autoextras din vălmășagul cotidian, adolescentul cu Asperger perseverează de la o cunoaștere la alta prin propriile capacități, prin propriile descoperiri.
Să ne amintim mesajul lui Steve Jobs, cel care a avut îndrăzneala de a fi ceea ce până la el nimeni nu avusese curajul să fie: "Nu vreau să fiți cei mai buni, ci să fiți diferiți".
Pentru a evolua nu trebuie să imiți, ci să inovezi. A fi diferit înseamnă a gândi, a produce, a recalcula ceea ce alții au socotit de mii de ori înaintea ta. A fi diferit înseamnă a opta conștient, a asuma o alegere și a argumenta soluția aleasă. Acestea sunt lecțiile pe care ei, copiii cu Asperger, ni le aduc înainte.
Noni este primul copil autist din România care a publicat trei cărți. ”Mesaj de pe planeta Căţeluş”, ”La sfat cu Certek Motănescu” şi ”Combinaţii cu... rost”.
”Într-o zi voi ajunge un pictor faimos. Voi muri și voi ajunge în raiul pisicilor. Acolo ajung oamenii buni. Adică ăia liniștiți, care-și văd de treabă, din astea. Și tu poți ajunge acolo. Ne vom întâlni în rai și vom vorbi despre ce am mai făcut”, scrie copilul cu Asperger care iubește mai presus de toate cățeii și pisicile.
A încercat să înțeleagă fotbalul. ”Am fost la meci… am încercat să fac ce fac toți suporterii: să par nervos. În rest, meciul mi s-a părut stupid!”.
Deocamdată citește, studiază, scotocește, scrie. ”O să citesc… o să fiu deștept… să-mi iau ce slujbă doresc. O fi vreo slujbă unde nu trebuie să fii deștept?”, se întreabă Noni, iar răspunsul nu este deloc greu de aflat.