Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul era dregător la curtea regelui perşilor, pe vremea împăraţilor Arcadie (395-408) în Răsărit şi Onorie (395-423) în Apus. Făcând parte dintr-o familie cu strămoşi creştini, s-a căsătorit cu o femeie creştină şi vieţuia în bogăţie şi în cinste, fiind foarte iubit de regele său, împăratul perşilor. Bogăţiile sale au reprezentat pentru Iacob o mare primejdie pentru sufletul său, pentru că se alipise prea mult de cele materiale, uitându-le cu desăvârşire pe cele folositoare sufletului. Înşelându-se deci cu toate binefacerile şi cinstirile regelui, când a pornit acesta război împotriva creştinilor, Iacob a căzut de la credinţa în Hristos şi a adus jertfe idolilor. Aflând de apostazia sa, mama şi soţia lui s-au îndepărtat de el, arătându-i prin scrisori greul păcat pe care-l săvârşise, că a preţuit mai mult dragostea împăratului decât dragostea lui Hristos şi că a ales osânda ruşinii veşnice pentru o slavă trecătoare. Pentru cuvintele mamei sale şi ale soţiei, pocăindu-se pentru păcatul său, Sfântul Iacob s-a depărtat de păgânism şi îşi plângea mult faptele sale, dar mai ales că s-a despărţit de Domnul Iisus Hristos. Deci, venind înaintea împăratului, a mărturisit cu mult curaj faptul că el este creştin.
Împăratul, mâniindu-se, a poruncit să i se taie fiecare încheietură a trupului, una câte una. Astfel, păgânii i-au tăiat toate încheieturile trupului său, ale mâinilor şi ale picioarelor, până i-au mai rămas trunchiul şi capul. La urmă, necredincioşii i-au tăiat capul şi aşa, Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul a primit cununa cea nestricăcioasă a muceniciei din mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.