”Și eu sunt Alexandra!”. Singuri în fața unui sistem care ucide

”Și eu sunt Alexandra!”. Singuri în fața unui sistem care ucide

”Vinovații să plătească!”, ”Dreptate pentru Alexandra!”, ”Nu mai pot! Nu am aer!”

Sunt câteva dintre mesajele pe care sute de botoșăneni le-au transmis, duminică seara, în fața Maternității Botoșani, ca reație la moartea Alexandrei, mamă a trei copii și însărcinată cu al patrulea prunc, tânăra de 25 de ani care și-a găsit sfârșitul în locul unde a crezut că va fi în siguranță.

Începând cu ora 20.00, trotuarul din fața Maternității din Botoșani începe să se aglomereze. Mame cu copii în brațe, purtându-i de mână sau în cărucioare. Grupuri de femei discută aprins. Bunici cu ochi triști pășesc mărunt, parcă încercând să întârzie apropierea de clădirea ce pare acum rece, străină, într-o încremenire care dă fiori.

Zeci de lumânări aprinse, flori și pancarde. Lacrimi pe obrajii mamelor care parcă își strâng și mai tare pruncii la sân. Au venit și tătici cu copii. Au aprins împreună lumânări. ”De ce a murit? Tata, de ce a murit Alexandra?”, se aude peste murmurul general vocea unui băiețel. Nu primește răspuns. Cum nu a primit nimeni până acum un răspuns pentru suferința unei tinere care a murit strigând sfâșiată de durere, fără ca cineva să o audă. Nu acasă în vreun cătun, nu pe stradă, nu în câmp. Ci într-un spital dintr-o capitală de județ, unde există medici inimoși, profesioniști și aparatură performantă, așa cum ni s-a tot repetat de ani și ani.

Oamenii sunt furioși. Prezența copiilor îi face și mai sensibili, cutremurați de gândul că mâine ei ar putea fi pe o fotografie de pe gard, iar copiii lor orfani. Pentru că, într-un spital, o femeie a urlat de durere și nimeni nu a vrut să o ajute.

”Și eu sunt Alexandra!”, au curs mesajele cu sutele pe rețelele sociale. Oameni simpli, rude, prieteni. ”Și eu sunt Alexandra”, au rostit răspicat și cei care, duminică seara, au cerut să se facă dreptate.

Alexandra nu a murit, spuneam, în pustiu. În ultimele ei clipe a fost înconjurată de oameni. De cadre medicale, medici sau asistente. De alte paciente. Imposibil ca strigătul ei să nu fi fost auzit de cineva. De ce nici o voce acolo, dincolo de zidurile Maternității, nu a răbufnit înainte ca totul să fie prea târziu?

Ajută scadările de duminică seara, din fața Maternității? Ajută claxoanele zecilor de mașini, aplauzele în semn de solidaritate, lacrimile, umerii zguduiți de plâns ai fratelui Alexandrei, buchetele uriașe de flori, lumânările și privirile inocente ale copiilor? Aude, vede cineva?

Furia tinerilor părinți și disperarea de pe chipul celor bătrâni sunt semne că oamenii nu mai au nicio speranță. Nu se mai simt apărați, auziți, înțeleși.

Și ajung să își facă dreptate singuri. În fața unei clădiri reci, cufundată în întuneric, oamenii scandează ”Vrem dreptate!”. Blochează bulevardul, strigă, fac orice pentru a fi auziți. Pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple.

Dar tragediile se întâmplă. Sistemul corupt, lipsa de empatie, vinovățiile pasate de la unii la alții, comisii peste comisii și anchete fără final, explicații seci, rostogolite între ”așa a fost să fie” și ”mortul e de vină” sau ”am făcut tot ce s-a putut”.

Trei copii au rămas fără mamă. Un al patrulea a murit în pântecele celei care s-a sfârșit pe patul Maternității. Un tată sfâșiat de durere, un frate care încearcă să dărâme zidurile indiferenței.

Sute de botoșăneni, duminică seara, au arătat că le pasă. De astăzi, însă, avem a ne spune în fiecare zi, în orice instituție a statului ne-am afla: ”Și eu aș putea fi Alexandra”. Și pacienta de pe patul de alături, și vecina de peste drum care stă singură în casă, și bătrânica de pe stradă, plecată să își achite facturile. Orice strigăt de ajutor este un semnal de alarmă. ”Și eu aș putea fi Alexandra” devine motivația cea mai puternică în fața unui sistem care a tăiat orice urmă de speranță.

Mesajul de pe gardul Maternității este dureros: ”România, trezește-te! Ne mor soțiile din cauza ignoranței, bunicii noștri sunt ținuți ca în lagăre de exterminare. Pe ai noștri părinți i-am luat acasă în saci de plastic. Mâine poate fi soția ta, părintele tău sau bunicul. Sistem corupt, ne-am săturat! România, trezește-te!”

România se trezește. Dar acolo, undeva sus, cineva doarme. Și asta ne costă viața mamelor noastre, a părinților și copiilor noștri. Iar tragediile nu se vor opri aici.


Foto: Imagini de la protestul de duminică seara, în fața Maternității Botoșani:











 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

”Arta... la feminin” cu 90 de lucrări pe simezele Galeriilor de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani. Moment de reculegere pentru doi artiști plecați în veșnicie (Foto, Video)

astăzi, 07:03
106

Tonuri calde, delicate, dar și forța expresivității în tușe vibrante, bine conturate artistic, în forme de reprezentare diferite. ”Arta... la feminin” înseamnă &ici...

LA MULȚI ANI! Maria Baciu, poeta copilăriei și a ironiei cu tâlc!

Luni, 4 Martie 2024
587

Născută pe 4 martie 1942 în Cernești, comuna Todireni, județul Botoșani, este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității ”A...

Ce se întâmplă când oamenii mari ies la joacă! ”Se așază în jurul unei mese, iar unul dintre ei...” (Foto, Video)

Vineri, 1 Martie 2024
734

Ne-am obișnuit să vedem noile generații aplecate asupra ecranelor, fie de laptop, fie de telefon, cufundați, uneori chiar ”pierduți” în lumea gaming-ului, și nu de puține ori ...