“În esență, este o poveste despre tați și fii”, mărturisește actorul Ben Schnetzer, cel care îl interpretează pe Sergiu Celibidache în tinerețe, în filmul pe care botoșănenii îl vor viziona în avanpremieră joi, 6 noiembrie, de la ora 18.00.
”Cravata galbenă” va avea parte de covor roșu la Cinema Unirea Botoșani, publicul având ocazia, după proiecție, să discute cu regizorul Serge Ioan Celebidachi și cu producătoarea Cristina Dobrițoiu.
Filmul prezintă extraordinara poveste a unui copil plecat dintr-un colț al României, care a cucerit lumea cu un vis. Povestea lui Sergiu Celibidache. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete și lupta pentru supraviețuire în Germania devastată de război. Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil și despre prețul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate și sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea și recunoașterea celor dragi. Și despre dorul de acasă, care l-a însoțit mereu, oriunde s-ar fi aflat.
Serge Ioan Celebidachi: ”Este un entuziasm extraordinar! Nu mă așteptam să fie așa de mare!”
Înainte de proiecția de la Cinema Unirea, regizorul Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului Sergiu Celibidache, ne-a vorbit despre ce au însemnat cei șapte ani de documentare, de pregătire a filmului ”Cravata galbenă”, una dintre cele mai ample producții cinematografice românești. Un film despre geniu, sacrificiu și puterea unui vis.
-Domnule Serge Celebidachi, în 2017 ne-ați oferit – tot la Cinema Unirea - filmul ”Octav”, pe care l-am privit atunci ca pe un omagiu adus părinților dumneavoastră. Pentru noi, mama dvs., Ioana Celebidachi, este ”mătușa de poveste” despre care a scris și ne-a vorbit în multe rânduri Monica Pillat, nepoata lui Ion Pillat din Miorcanii Botoșanilor. De data aceasta aș aduce în poveste și numele lui George Enescu, compozitorul botoșănean de care Sergiu Celibidache s-a apropiat de fiecare dată cu reverență. Să pornim discuția noastră, înaintea proiecției filmului ”Cravata galbenă” la Botoșani, de la aceste două nume: Sergiu Celibidache – George Enescu.
-Eu știu foarte puțin, nu am vorbit foarte mult despre Enescu cu tata. Știu poziția lui, îl adora, îl respecta foarte mult. Ce a spus, scos din context, a fost și interpretat altfel. Nu a spus niciodată că (Enescu, nota red.) nu are talent sau altceva, a fost plăcut să se creeze niște titluri mai scandaloase… A fost exact invers. Dacă comparăm creația - de la Enescu la Brahms -, poate sunt alte niveluri de referință. Dar nu este rolul meu aici, este foarte delicat pentru mine să spun prea mult. Nici nu am avut ocazia să vorbesc cu tata despre muzica lui Enescu.
-Despre ”Cravata galbenă”, am putea spune că este un film despre două Românii. Una a lui Sergiu Celibidache – cea din care a plecat, și România de astăzi – țara care îl primește acasă pe tatăl dumneavoastră și îl cinstește așa cum merită. Ați simțit până acum acest lucru?
-Da, este un entuziasm extraordinar! Nu mă așteptam să fie așa de mare. Evident că era un film așteptat, evident că era o enigmă din trecut, să zicem... În același timp, tema este mult mai modernă și mult mai de actualitate decât ne gândim.
”Am fost uimit în fiecare zi. A fost o provocare enormă!”
-S-a vorbit mult despre ce a însemnat această producție. De la distribuția internațională la orchestra cu concerte live, cu mii de oameni în sală. Asta implică multă emoție, dar implică și capacitatea de a gestiona, ca echipă, aceste desfășurări ample. Cât de greu a fost să realizați acest film?
-Foarte ușor și foarte greu în același timp! A fost o provocare enormă. Nu se putea face nimic fără o echipă absolut deosebită și unică în spate, adică oameni – cum se spune în engleză, the best of the best – de la soția mea (nota red., Adela Vrînceanu Celebidachi – producător) până la Cristina (nota red., Cristina Dobrițoiu – producător), toată echipa, toată lumea cu un entuziasm și o dedicare fără comparație. Am fost uimit în fiecare zi. A fost o provocare enormă. Și financiar, vă dați seama, să dedici 20.000 de milioane de euro în România, de la început a părut imposibil.
Dovada este că se poate. Dar este un preț de plătit. După șapte ani, cu mult sacrificiu la mijloc, nu am cum să nu spun lucrul acesta. Am rămas dator unei echipe de peste 300 de oameni, care au muncit, au dat suflet, au dat tot ce au avut ca să ajungem la punctul zero. De aici încolo, filmul este pentru dumneavoastră, pentru public, și sper să ne regăsim cu toții în povestea asta și să repolarizăm puțin România, cu întregul context problematic, politic, unde ne găsim, să ne reunim în afara realității de zi cu zi.
”Tata nu a avut niciodată nevoie de un piedestal sau să fie prezentat altfel decât cum era”
-Pentru că ați amintit de acest context, este ”Cravata galbenă” un prilej de promovare a României în plan internațional?
-Aceasta a fost și dorința mea, eu nu am vrut să fac un film despre familia mea, asta mă deranjează mai mult decât orice altceva. Pentru că tata nu a avut niciodată nevoie de un piedestal sau să fie prezentat altfel decât cum era. Ideea este că eu am avut acces la o poveste extraordinară care trebuia share-uită, trebuia arătat cât de unic a fost. Când ai un vis, poți să îl extinzi în timp, pentru că sufletul tău și pasiunea ta te duc unde trebuie să te ducă. Asta a fost pentru mine partea cea mai importantă. Motivația este acolo, mai mult decât în punctul personal. A fost în mine, dar a fost o poveste așa de frumoasă că nu aveam de ales, era o obligație să facem acest film. Dar nu să îl facem cu un compromis! El trebuia făcut cu o finanțare corectă. Nu este un film ușor, este un film enorm, o călătorie în toată lumea. 70 de ani, vă dați seama ce înseamnă asta din punctul de vedere al istoriei, al perioadei care trebuia acoperită.
”Am trăit, trăiesc încă și o să mor cu umbra asta lângă mine sau peste mine!”
-Mama dvs., Ioana Celebidachi, a fost o pictoriță apreciată în Franța, a trăit cumva în umbra soțului ei și și-a asumat această discreție. Cum a fost pentru dumneavoastră?
-Poate că mai rău. Mama, ca pictoriță, a semnat întotdeauna Ioana. Nu a vrut să profite de numele Celibidache. Și cred că a făcut bine. Înțeleg problema, mai ales ca artist, să te definești fără alți parametri. La mine e și mai greu, eu am trăit, trăiesc încă și o să mor cu umbra asta lângă mine sau peste mine. Dar diferența este că, dacă era o suferință atunci când eram tânăr, acum sunt și mândru și îmi și asum poziția mea. Mi-a luat 50 de ani ca să înțeleg că este ok să fiu băiatul lui Sergiu Celibidache și că este ok să am drumul meu, cu greșelile mele și cu ce fac eu. Că nu am cum să murdăresc omul din spate. Suntem doi oameni diferiți. Dar în același timp este adevărat că este o responsabilitate, este o umbră…
-Ați lucrat la ”Cravata galbenă” cu o echipă foarte mare, o echipă mixtă…
-Mixtă, da, dar totuși 95-96 la sută sunt români. Deci vorbim despre o echipă românească, cu șefi de departamente din afară, acolo unde am simțit nevoia ca filmul să arate într-un fel. Nu trebuie să arate franțuzesc și nu trebuie să arate românesc. Trebuie să arate internațional, mai aproape de ceva grandios, hollywoodian. Nu am vrut altceva decât să avem un grand-film și atunci trebuia să arate într-un fel. S-a filmat aici, cu bani din România, cu o echipă română. Este partea frumoasă: să călătorim în afară cu identitatea noastră și să fim și mândri să arătăm ce putem să facem și uitați-vă cât de frumoasă poate fi România. Avem subiecte foarte interesante, Celibidache fiind unul dintre multele. S-ar putea ca lumea să se uite la noi cu alți ochi. Nu suntem numai oameni corupți, facem și lucruri deosebite aici, la noi.
-Este extraordinar acest impact și faptul că ați filmat în România. Spuneați că nu vreți să arate ca un film românesc…
-Cu tot respectul pentru ce se face aici, nu e poziția mea să critic, doar pot să constat că ce se face nu corespundea cu ce am vrut noi. Încă nu ați văzut ”Cravata galbenă”, dar ați văzut un trailer?
-Da.
-Puteți să spuneți răspunsul?
-Nu. Nu arată ca un film românesc.
-(Râde) Nu îmi place să explic ce se întâmplă, filmul trebuie văzut direct. Este clar că nu este un film românesc, din nou, cu tot respectul față de ce face în țara asta. Eu încerc să fac altceva și poate că dau curaj altora să facă și ei altceva. Avem subiecte extraordinar de interesante și, sunt sigur, cu echipele existente, se poate face orice.
”Nu este o lecție pentru nimeni, este o invitație”
-Revenind… Este ”Cravata galbenă” un film inspirațional, poate deveni el un film-lecție pentru artiștii de astăzi?
-E prea pretențios, este un cuvânt prea agresiv, cred. Dar inspirațional, da! Lecție… Nu am această pretenție. Dar este o invitație. Este adevărat că principiile vin de la tata, fiind în energia lui, noi nu putem să intrăm în adâncime… Nici nu avem timp și nu e nici scopul filmului. Dar sunt niște porțite – stânga și dreapta – și poate că începe cu o curiozitate, o întrebare: ”A, acolo este un principiu interesant!”. Apoi, desigur, sunt documente, oricine poate să meargă în adâncime, să facă un research, să se documenteze și intră în ceva nou, captivant, fascinant, de fapt. Dar nu acesta a fost rolul filmului. Filmul, în cel mai bun caz, arată că este o alternativă. Nu atât de cunoscută și nu atât de ”comercială”, dar fascinantă și asta extrem de important pentru cine vrea să se apropie de artă. Dar mai mult decât asta nu, nu este o lecție pentru nimeni, este o invitație, în cel mai bun caz.
-La final, vă rog să îmi îngăduiți o curiozitate strict jurnalistică: de ce pe tatăl dumneavoastră îl cheamă Sergiu CELIBIDACHE, iar pe dumneavoastră și pe mama dumneavoastră CELEBIDACHI.
-Nu am făcut nimic decât să respectăm actul de naștere, unde scrie așa cum sunt născut eu. Ideea este că a călătorit (Sergiu Celibidache, nota red.) și a fost descoperit în Germania. Când i-au scris numele, au scris invers. Și a rămas așa: CELIBIDACHE. Dar dacă mergeți la mormânt la Iași, la bunicul meu, Demostene, acolo este a treia alternativă – adevărată sau nu – CELIBIDACHI. Se face o confuzie totală, nimeni nu este de acord, dar dacă ne întoarcem în trecut, cu 300 de ani în spate… Partea dinspre tată e din Creta și e CELIBIDAKIS. De acolo vine numele. De la Celibidakis la Celibidache (tata), iar eu mă întorc puțin la greci – Celebidachi…
-Mulțumim frumos pentru explicații. Vă așteptăm așadar la Botoșani joi, 6 noiembrie. Publicului din Botoșani este nerăbdător să vizioneze filmul și să vă întâlnească în sala Cinematografului Unirea.
-Mulțumesc și eu. Vă aștept la film!
”Cravata galbenă”
Proiecție de gală la Cinema Unirea Botoșani
6 noiembrie 2025
Regia: Serge Ioan Celebidachi
Cu: John Malkovich, Ben Schnetzer, Miranda Richardson, Kate Phillips
Inspirat de viața dirijorului Sergiu Celibidache