”Când am făcut școala de șoferi, am învățat să conduc pe străzile din Dorohoi”, povestește Maura pe drumul de întoarcere de la Darabani. Maura e dărăbăneancă, a studiat jurnalismul în Cluj și tot acolo muncește. Revine în Nord în fiecare an în vremea Festivalului. ”Instructorul auto m-a chemat la Dorohoi pentru că acasă, la Darabani, nu aveam cum să învăț să conduc: nu intersecții, nu semafoare!”. După ce și-a luat permisul, un an de zile nu a pus mâna pe volan. Până a venit din nou Festivalul. ”Era multă treabă, nu erau șoferi și m-am trezit cu cheile de la o mașină în mână: mergi și rezolvă asta și asta. Le-am spus că am carnet, dar că nu am condus. Mi-au zis: iei mașina și te descurci. Nu mă concentram decât pe ce aveam de făcut și, uite așa, am învățat și să conduc odată cu Festivalul”.
Festivalul s-a terminat, urmează festivalul! Cam așa se organizează de zece ani evenimentul care vară de vară aduce în nordicul Darabani puzderie de turiști. Oameni din toată țara, de la Blaj și Cluj la București, de la Năsăud și Neamț la Severin sau Tulcea.
Dacă ar fi o țară, Darabaniul ar fi ținutul cel mai bine guvernat. Nu te mira dacă chiar de mâine cineva îți va aminti că la anul ceva are să se întâmple din nou. La fel cum, abia început, afli cu surprindere că Festivalul are un... manager de Ospitalitate. La capătul unui fir de telefon, cineva te însoțește discret pe durata întregului eveniment. Mai exact, acolo se află răspunsurile la toate întrebările tale. Și dacă nu ai întrebări, din când în când un mesaj la fel de discret îți luminează ecranul telefonului: ”Salut! Cum ești?”. În guvernarea Darabani, dacă ești invitat (faci parte din program) primești la sosire un plic în care se află brățara ce îți asigură intrarea la toate evenimentele. Plus voucherele pentru masă, odată cu lista locurilor unde le poți folosi: pensiuni, restaurante, zone din oraș unde mănânci cum și când dorești. Îți gestionezi financiar cele două-trei zile de festival. Turistic, orașul funcționează prin voluntari și nu numai. Orice dărăbănean e gata să îți arate, să te îndrume, să îți povestească. Nimeni nu se enervează, nimeni nu pufnește a lipsă de timp sau de chef. Populația se împarte deodată în ”veniți la festival” și ”voluntari”. Și toți știu că doar împreună vor face mașinăria să funcționeze.
În ”guvernarea” Darabani, la Primărie au loc zilnic consultări pentru strategia de dezvoltare comunitară (consultări publice cu cetățenii orașului, apoi cu tinerii, cu reprezentanții școlilor, ai mediului de afaceri și ai societății civile, chiar și cu turiștii sosiți la Zilele Nordului).
În ”guvernarea” Nordului nu găsești consilieri în organigrame stufoase, nici ”lipitori” de afișe. Alaiul de politicieni lipsește și el, la fel cum nu vezi nici fotografiile ”de grup” colorate în funcție de doctrine sau afinități. Găsești în schimb la tot pasul oameni deschiși, zâmbitori, gata de glumă sau dornici să te ajute. Primarul e peste tot pentru că nimeni nu îl cunoaște: în poiană, la consutările publice, în dezbateri de tot soiul, chiar și la campionatul de borș moldovenesc, pregătind sărbușca pe care, ca gazdă, o va oferi celor pofticioși.
De zece ani, Ștefan și Alexandru Teișanu reușesc să transforme Tărâmul de Sus într-un spațiu al normalității. Într-un nord aparent uitat de lume, într-o Moldovă apăsată de statisticile oficiale și cumințită în campanii electorale, într-un Botoșani în care suntem tot mai puțini și mai bătrâni, se întâmplă ca pentru câteva zile pe an speranța să renască. Și acest lucru nu se întâmplă prin discursuri scorțoase sau mustind a promisiuni, ci printr-un real ”spectacol” de idei. Profesioniști în varii și neașteptate domenii (de la arhitectură și arte vizuale până la administrație, marketing și bussines, activism civic, psihoterapie sau jurnalism) au conturat împreună viziuni pentru un viitor în care tinerii să se regăsească, o perspectivă în care comunitățile mici să devină atractive pentru propriii cetățeni.
S-au întâlnit la Darabani doi dintre cei mai cunoscuți și urmăriți jurnaliști-scriitori din România. Viorel Ilișoi și Vasile Ernu au enunțat – fiecare păstrându-și stilul caracteristic – opinii pe marginea temei propuse de organizatori: #viitoruri. Soarta micilor orașe se află de cele mai multe ori în mâna administrației, a instituțiilor uneori protectoare, alteori potrivnice. Însă o comunitate se salvează și prin oameni, prin acțiune, inițiativă și conștientizare. Depinde de câtă resursă umană dispune așezarea (urbană sau nu, marginalizată sau nu) și de câtă forță de reconstrucție este capabilă să obțină inițiatorii unor proiecte.
De aceea arhitecții, activiștii civici, antreprenorii din diverse specializări (bussines, artă, turism etc.) și nu numai devin piloni în procesele de refacere și de renaștere culturală a unei comunități.
Prezența la Darabani a lui Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România și profesor universitar la Univiersitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, de pildă, a fost încă un semnal că reconstrucția implică în primul rând un proces de dezvoltare a ideilor, dar un proces dublat obligatoriu de materializarea acestor idei prin susținere și finanțare.
Intervenții strălucite au avut deopotrivă, în cadrul Întâlnirilor Nordului de anul acesta, Vladimir US (artist și curator din Chișinău, Moldova), Luca Ciubotaru (consilier în Departamentul Constituțional Legislativ al Administrației Prezidențiale și cadru didactic al Facultății de Drept a Universității București), Doru Pușcașu (solistul trupei ”om la lună” și ”responsabilul cu versurile”, la Darabani a susținut și un atelier de scriere de versuri), Diana Stafie (este ceea ce se numește Foresight Strategist; un program al Comisiei Europene i-a acordat titlul „International Certified Future Strategist”, a studiat la University of Houston US – Institute of the Future și Copenhagen Institute for Future Studies), Alexandrina Dinga (activist pentru democrație, organizator comunitar, președinte și co-fondator al Asociației Civica, organizație activă în domeniul bunei guvernări și a cetățeniei active).
Timp de patru zile, în Darabani, toate spațiile de cazare au fost ocupate, camere fiind oferite și de către particulari.
Doamna Elena Ciobanu a fost zeci de ani profesoară de română. Ajunsă astăzi aproape de 80 de ani, simte tot mai dureros cum singurătatea mușcă din zile și din nopți. Când vine Festivalul la Darabani, doamna Elena întinerește. Primește oaspeți, îi cazează în camere cochete, luminoase, și îi servește în fiecare dimineață cu câte o porție de bucurie sinceră. Singurul fiu este departe, în Columbia. ”Mi-a spus băiatul: mama, să îi ajuți cu Festivalul, pentru că și pe noi ne ajutau alții când aveam nevoie”, spune astăzi doamna Elena. Nu pierde niciun eveniment din programul Festivalului, iar noaptea de vineri spre sâmbătă o prindea în curtea Conacului Balș, la proiecția filmului ”Oameni de treabă”, la discuțiile ce aveau loc cu producătoarea Ana Maria Antoci. Când pleci de la Darabani, găsești strecurate în bagaj câteva roșii strașnice din grădina frumos aranjată a doamnei Elena, alături de vreo 4-5 castraveți gustoși, lângă care s-au lipit și niște gălbenele tămăduitoare. ”Să ai acolo, când e nevoie de un ceai să nu mai mergi la piață...”.
Modelul Darabani s-a dovedit a fi unul de succes. Iar un bilanț al primilor zece ani de Festival nu poate fi decât unul încurajator și optimist. Bogăția Nordului stă în primul rând în resursa umană și în strategii bine rotunjite, care să confere comunităților perspectiva unor #viitoruri valabile.
Vom povesti, în materiale viitoare, despre tururile gastronomice, intervențiile strălucite ale invitaților la consacratele și atât de așteptatele ”Întâlniri...”, despre momentele de muzică, artă, cinematografie, sport, ateliere pentru adulți și copii, despre Darabaniul de azi și de ieri, dar și despre locurile în care Botoșanii ce păreau încremeniți în neșansă prind viață sub ochii a sute de turiști din toată țara.
