Mi-a căzut - pentru a câta oară! - privirea pe spusa lui George Orwell: "Cei care îşi aleg politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu sunt victime, ci complici". Cum se cheamă, însă, politicianul care - prin mituire, minciună, manipulare - îşi formează un alegător hoţ, trădător şi corupt?! Desigur, el nu poate fi numit nici victimă, nici complice!
Ar trebui să ne privim în oglindă, să ne luăm în serios şi să ne asumăm conducătorii, pentru că ei sunt emulaţia societăţii de astăzi. Să fim corecţi şi să recunoaştem că, la cum arată astăzi educaţia, justiţia, administraţia, sănătatea nu avem de unde ne alege conducătorii. Treabă avem noi, ca popor, societate!
Și gândul merge mai departe, către răspunsul lui Arsenie Boca, atunci când a fost întrebat de ce avem tot mai puțini preoţi buni, cu har, cu frică. "Vă trebuie preoți mai buni? Nașteți-i! Poporul este răspunzator că nu are slujitori mai străvezii spre Dumnezeu! Poporul își are în toate privințele povățuitorii pe care îi merită". Cam aici suntem şi astăzi. "La vreme de completă înşelăciune, a spune Adevărul e un act revoluţionar" (tot Orwell).
Desigur, este vorba despre un Adevăr care transcende adevărul personal, starea de comoditate intelectuală. Și totuși, cu cât de/căderea este mai mare, cu atât prăbușirea se manifestă mai dur, într-o agresivitate monstruos-contagioasă. Nu mai găsim puterea să ne împotrivim, dar nu din raţiuni de demnitate sau re-ligiozitate, cât din sfântă laşitate, cea mai presus de inimă, pace, iubire. Am căpătat libertatea de a ne dezice de suflet, de a ne comporta iresponsabil, de a iubi la fel, de a urî cu pasiune sau de a minţi cu farmec. Adevărul devine un scop personal, aspru pentru ceilalţi, facil pentru sine, însă niciodată destul de clar cât să devină acelaşi, unul şi al tuturor.
Am fost atât de crunt manipulaţi încât supravieţuirea a devenit o formă de laşitate din care se hrăneşte hulpava clasă politică, acum parcă mai mult ca niciodată.
Legile au devenit o formă a autorității de a controla și, la nevoie, de a constrânge. Am învățat să fim disciplinați în tot ce înseamnă acceptarea sistemului, chiar și atunci când el, sistemul, ne situează pe o poziție potrivnică aproapelui nostru. Nevoia vitală de bani, dependența de sistem pe care o cultivăm în timp, preocuparea pentru ordonarea socială și comodă ne transformă din ființă umană în biet umanoid care, privit ca o mașinărie perfectă, trebuie anihilată la primele semne de uzură.
Unde se află astăzi intelectualul, scriitorul, creatorul? Cine deschide turnul de fildeș și, mai ales, cine face primul pasul spre Agora? Opera a fost mereu deasupra vremurilor, arta a supraviețuit tuturor tulburărilor sociale. Dar asta și pentru că, în vremuri de restriște, creatorul a fost vârf de lance și s-a năpustit asupra nedreptăților, a minciunii.
Scriitoarei Magda Ursache i se reproșează, de pildă, că nu face proză. "Adicătelea creație". Răspunsul ar trebui să rămână scris pe coperta I a fiecărei reviste literare din țară: “Știţi prea bine că traversăm circumstanţe dramatice. Cum să plec din amfiteatrul cetăţii şi să mă refugiez în poveşti de dragoste? Şi câţi scriitori n-au renunţat la literatură pentru jurnalism! (...) Faza mea prelungită de jurnalism am pus-o sub semnul lui Paul Goma, incontrolabilul: "Voi vorbi când nu voi fi întrebat". Aşadar, libertatea de opinie nu poate fi circumstanţială; de exprimat te exprimi mai rapid, mai apăsat în presă. Despre realitatea imediată nu se poate scrie cu limonadă roz.
Ce putred e mărul, Dumnezeule, în România postsocialistă! Cum să rămâi privitor ca la teatru?
Cum să taci când am bătut recordul european la sărăcie, dar şi la incultură?”.
Și tot Magda Ursache ne mai amintește cum, în anii ’60, Anni Bentoiu lucra la un roman, în fapt, explică pe îndelete Magda Ursache, “un docu-roman pe bază de fişe, despre viaţa în bolşeo-comunism”. Într-o zi, a renunţat. "La ce bun să inventezi personaje fictive, când ştii că faptul brut, detaliul concret, decizia administrativă, hotărârea judecătorească şi viaţa politică reală ar alcătui, la un loc, cel mai exact şi halucinant tablou de societate?".
Concluzia aparține tot Magdei Ursache: “Aşa că… mai bine jurnalist decît prozator/ mai bine bucătar decît scriitor!".
(Astăzi, 20 decembrie, îi urăm LA MULȚI ANI cu sănătate distinsei doamne Magda Ursache! Cu recunoștință pentru strădania și generozitatea cu care, de ani și ani, ține deschisă Cartea istoriei, consemnând pentru azi și mâine, dar mai ales pentru un trecut căruia îi suntem veșnic datori!)
