"Revenind în curtea literaturii, se poate ușor constata că, dintre toate războaiele (reci și fierbinți, vizibile și invizibile, de eliberare și de cotropire, de cortine de fier și de ziduri chinezești, revanșarde, imperialiste, fundamentaliste), cel mai nimicitor este războiul cuvintelor", ne spune Magda Ursache pe coperta a patra a volumului Literatura cu bune și… nebune.
În urma cu câțiva ani, Valentin Ajder, neobositul editor de la Eikon, îmi așeza în brațe o carte voluminoasă: O să îți placă sigur!, mi-a spus. Titlul m-a intrigat, dar m-a și fascinat. Comunismul cu rele și rele părea să fie o carte-titlu, un manifest care nu mai avea nevoie de răsfoieli, citări, decupaje în timp și spațiu. Comunismul era atât: cu rele și rele! Și totuși, cartea ține loc de răsuflu, dacă ai curaj să te abandonezi cuvântului.
În urmă cu câteva zile, am deschis un document în Word cu gând să poposesc, în smerita-mi înțelegere, asupra cărții Literatura cu bune și… nebune, apărută anul acesta la aceeași editură Eikon.
(Răs)foiala printre pagini, tresăririle exclamativ-revelatorii pe care le simți la fiecare două-trei rânduri, informația abundentă, dar strălucit încadrată într-un discurs inteligent pe care doar Magda Ursache știe să îl conducă fără a-și nimici sau neutraliza cititorul ("magdalizează inimitabil", spunea regretatul nostru dorohoian Val Gheorghiu), dar mai ales concretețea și acuratețea stilului te determină pe tine, ca cititor, să cultivi la rându-ți o ascuțime a gândului, o proprie viziune asupra realității, o supra-vedere în trecutul recent și, mai ales, în viitorul supus deja unui prezent tot mai schingiuit și mai ciopârțit.
A vorbi, însă, doar despre o carte a Magdei Ursache ("neobosit-vervoasa Magda Ursache, cea cu "memorie rea" și limbă ascuțită", ne avertizează Adrian Dinu Rachieru în Cafeneaua literară din august 2012) ar fi ca și cum am privi o pasăre zburând cu o singură aripă, cu traiectoria incertă și izbind năucă aerul. Pentru că adevărul are întotdeauna două aripi, pentru că astăzi înseamnă deja prezentul lui ieri și cel al lui mâine.
La fel de actuală este Magda Ursache în Universitatea care ucide (Editura Timpul, 1995), în Rău de România (Editura Junimea, 2003), Bursa de iluzii (Editura Opera Magna, 2005) sau în Bolile spiritului critic. Eseuri atipice (Editura Libertas, 2006), Pe muchie de hârtie (Editura Ideea Europeană, 2007)...
Pentru că în toate cărțile, romane sau publicistică, Magda Ursache scrie pentru normalitate. Or, la Magda Ursache normalitatea înseamnă exercițiul memoriei ("memoria neexersată slăbește, se atrofiază ca un mușchi", ne spune în Etern fascizanta Românie, publicat în Oglinda literară din februarie 2004 și introdus în volumul Bolile spiritului critic. Eseuri atipice).
Magda Ursache este nu doar neobosită în ale scrisului, ci și mereu inventivă, mereu vie în limbaj. Un stil inconfundabil, inimitabil, o scriitură specifică unui spirit nealterat ideologic, nesupus niciunui control, niciunei cenzuri. Magda Ursache inventează cuvinte, iar celor deja existente le atribuie sensuri asupra cărora tu însuți, apoi, cugeți și te miri că niciodată - până azi - nu le-ai prins rostul.
Dacă cineva, vreodată, și-ar propune să scrie un nou dicționar, acela ar trebui să se oprească asupra a doi mari scriitori care prin inteligența, harul și perspicacitatea lor intuitivă au scos la iveală un nou limbaj: Magda Ursache și Paul Goma. La amândoi găsim acea finețe spirituală menită să prindă înțelesul de dincolo de cuvântul aspru, arid, înțepenit în limbajul de lemn. La amândoi fascinează agerimea și inteligența argumentului, subtilitatea înțelesurilor, istețimea pătrunzătoare și o anume viziune care străbate dincolo de palpabil, dincolo de ordinarul lingvistic atât de prezent în cultura și (in)cultura cotidiană.
Mai uimește la Magda Ursache generozitatea cu care citează din scrierile confraților și pătimitorilor întru adevăr (Luca Pițu, Gheorghe Grigurcu, de pildă), dar și un simț al echilibrului pe care l-a cultivat decenii la rând. Pentru că, dacă Magda Ursache combate ceva, o face documentat, argumentat și fără să apeleze la trivialități și invective gratuite. Polemica înseamnă, mai ales, să reașezi adevărul în albie, dar nu în albii îmburuienite sau urât mirositoare (nu degeaba țăranul român a păstrat vorba albie de porci!).
"E ușor să dai replici umilind", ne spune Magda Ursache în De ce se ratează o polemică (din volumul Literatura cu bune și… nebune). Și continuă: "Eugen Lovinescu făcea diferența între pamfletarul de cuvinte și pamfletarul de idei. Și câți scriitori de atitudine n-au urmat căi rătăcite. Talent conflictual să ai. Ura, furia, invidia au transformat dezbaterea calmă și echilibrată în polemică. (…) Noica îi numea zbierătorii din cetate și-ți recomanda să nu-ți pierzi timpul să le răspunzi".
Magda Ursache nu impune un adevăr, dar - citind - înveți să distingi rodul bun de cel otrăvit. Fără a-și asuma un rol de justițiar, scriitoarea îți întoarce privirea către partea nevăzută a lumii, te învață să scotocești dincolo de limbajul corect politic.
Scoasă din spațiul literar în vremea ceaușistă, marginalizată și fără drept de semnătură din '76 până în '89, nu a tăcut și nu s-a (auto)reeducat (asemenea multor scriitori de ieri și de azi), dimpotrivă. "Ai avut noroc, Magda, că te-au dat afară din presă. Nu te-au schilodit moral", îi spunea regretatul și strălucitul folclorist și etnolog, soț și înger păzitor – Petru Ursache (foto).
De ce recomand cărțile (toate cărțile!) Magdei Ursache? Pentru că este "unul dintre cei mai străluciți și mai originali polemiști din cultura română actuală", care "a impus o formulă publicistică personală". (Theodor Codreanu).
De ce trebuie să citim cărțile Magdei Ursache?
Pentru că Magda Ursache nu a avut niciodată nimic de câștigat, iar noi nu mai avem nimic de pierdut! Suntem într-un timp al recuperării, al (re)descoperirii valorilor trecutului. E vremea să învățăm discursul simplu, dar concret, curajos. E timpul să ne conectăm la argument.
